Românu' strâns de oaie

30 Mai 2017 | scris de Cătălin Roșioru
Românu' strâns de oaie

Iar la cea măicuţă
Să nu spui, drăguţă,
Că la nunta mea
A căzut o stea


Bag sama că ministrul turismului s-a murdărit rău la gură de Mioriţa. Pe de o parte nu e rău, pentru că înseamnă că cel puţin un ministru din Guvern ştie să citească și altceva în afara programului de guvernare, pe de altă parte însă, pompierismul de care dă dovadă face să mi se ridice părul pe ceafă.

Bun, înţeleg, frunza lu' Udrea nu e bună, dar nu aşa se face schimbarea unui brand de ţară, pentru că în frunza lu' Udrea, aşa cum era ea, s-au investit nişte bani, a căpătat recunoaştere, oamenii au început să asocieze imaginea cu România, există nişte relaţii clădite în timp iar tu vii acum să le faci praf doar pentru că ţi s-a năzărit ţie sau, poate, pentru că vrei să rămâi cu ceva în istorie.

Pe de altă parte, domnu' ministru, dacă nu sunteţi analfabet funcţional, poate citiţi cu mai mare atenţie Mioriţa, pentru că acolo se vorbeşte de resemnare, de pasivitate, lucruri care nu flatează prea tare poporul român.

Aţi dat exemplu Spania, care e reprezentată de un taur, sau Franţa, care e reprezentată de un cocoş, da, numai că în ambele situaţii vorbim despre animale mândre, care i-ar face praf şi pe baciul vrâncean şi pe cel ungurean dacă ar îndrăzni să ridice mâna asupra lor.

Ca să rezumăm, în afară de încă un dezmăţ pe bani publici, ce ar justifica o asemenea schimbare?

Şi unde mai pui că asta l-ar îndreptăţi să candideze la preşedinţia României pe Gigi Becali...

Alte stiri din Editorial

Ultima oră