România părăsită

10 Sep 2017 | scris de Marian Nazat
România părăsită

Nu demult, Ismail Kadare observa că „politica contradictorie, ilogică” a Europei a făcut ca în Peninsula Balcanică, mereu neliniștită și epică, să se resimtă „o oboseală de democrație.” Marele scriitor albanez a  radiografiat exact  starea de sănătate a unei regiuni „dure, autoritare și crude”, niciodată aliniată complet la regulile precise și rigide ale Vestului, neînțelese adesea. Astăzi, când vânzoleala răului în lume este mai primejdioasă  ca oricând, judec cu mintea coborâtă în inimă tot ce se întâmplă cu țara mea.

 Democrația asta postdecembristă a sleit de energie și România, o simt cum răsuflă greoi, sacadat. Și de la atâta istov  degeaba, cei mai vrednici fii ai săi au ales pribegia... Acasă îi abandonaseră speranțele, se și vedeau naufragiați înainte de soroc. Cei rămași, și mă refer la tineri,  sunt preocupați să câștige repede  bani, să lucreze pe  undeva, facultatea li se pare risipire  de vreme. „Să ne irosim  patru  ani pe băncile studențești ? Nuu ! Am sta pe loc și la ce ne-ar folosi o diplomă universitară ?”, îi aud pledându-și cauza. I-aș contrazice, însă nu sunt convins că n-au  dreptate... Într-o societate tot mai aculturală și pragmatică, în care banul a înlocuit definitiv  ierarhiile și meritocrațiile, un petic de hârtie emis de nu știu ce instituție de învățământ superior nu mai impresionează pe cineva. Copiii de azi  sunt grăbiți și nestatornici, lacomi de experiențe, de  provocări... Dar cum să le  reproșezi așa ceva, cum, când totul e în mișcare, într-un echilibru atât de precar ? În fiecare zi, undeva, moartea programată își ia tainul, s-au înmulțit înspăimântător oamenii-trotil și ei trăiesc împrejuru-ne. Nici măcar nu-i recunoaștem, au chipul și purtările noastre, respiră același aer, se iubesc la fel, visează deloc diferit... Numai că noi, ceilalți, suntem dușmanii lor... Plătim vinile altora, deși n-avem niciun amestec.

 Culmea, în urmă cu vreo 70 de ani, Hitler, despre care Mussolini zicea că e „vorbăreț ca un călugăr”, își  rostea de la tribună crezul mincinos: „Ca să fii curajos, trebuie să fii pașnic.” Una dintre multele sale stupidități ambalate în propagandă oficială a statului-cazemată. Aliații lui de atunci din lumea arabă au înlocuit cuvântul „pașnic” și iată la ce s-a ajuns.

 Timpul nu mai are răbdare cu nimeni.. De aici și furia  tinerilor, pornirea lor de a schimba rânduielile, de a ignora  viitorul, de a-l proiecta măcar pe intervale scurte. Victimele prezentului, ei nu se mai sinchisesc de improbabilul mâine... Vor să-și urle independența indiferent de riscuri  și de aceea nu se împiedică de convențiile  sociale de ieri... Contează doar să fii viu și să-ți închipui că stăpânești clipa nesigură. Vrem să trăim, să ne distrăm, îndeosebi să ne distrăm, acum, nu altădată !, este deviza acestor generații  tatuate și furioase, libertine și dezinhibate sexual. Vor să demoleze tot ce le-au lăsat „babacii” și sunt aproape să-și desăvârșească opera de trei parale. Își savurează deja lucrarea, își trag întruna selfie-uri... În curând, decorul va fi un imens  deșert, dar nu le pasă, își devorează  clipa, sărmane accidente ale istoriei…

Ne pleacă tinerii valoroși din țară pentru a  deveni niște indivizi cu identitate  imprecisă în străinătate.  De ce-ar rămâne, să asiste neputincioși cum politicienii se ciorovăiesc între ei pentru mize meschine, nu înainte  de a-și umfla conturile personale ? Sau să înghită neghiobiile ambasadorilor - vechili, îngrijorați de orice pârț tras pe Dâmbovița ? Hai sictir, ne luăm catrafusele și p-aci ni-i drumul ! Habar n-au ce vor găsi dincolo, însă s-au săturat de încropeli și amânări, de măcinat în gol. Vor îngroșa numărul pripășiților, simple cifre în listele cu imigranți…Și  ce imagine mai zguduitoare decât metecul lui Emil Cioran: „născut în cine știe ce trib nefericit, străbate bulevardele Occidentului. Îndrăgostit de patrii succesive, nu mai nădăjduiește nimic.(…) Popoarele  fără destin nu le pot dărui unul fiilor lor. (..) Neavând nimic de iubit la ei acasă, își duc iubirea altundeva, în alte locuri.”  Dar mă tem că nu iubirea își cară cu ei, ci frustrările, neîmplinirile, ratarea destinului de român.

 România se mută ușor, ușor peste graniță, însă sufletul ei sângerează… fără a îngrijora pe careva.

 

Marian Nazat (mariannazat.ro)

 

 

 

 

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Editorial

Ultima oră