Fraților, am învins! În numai 25 de ani, fără prea mare efort, cu o populație angajată mai mult la tejghea decât în producție, am reușit să ajungem din urmă motorul Europei, Germania.
Vestea mai puțin bună este că asemănarea dintre noi și nemți nu se întâlnește neam în industrie, transporturi, sănătate, învățământ, turism, nici în agricultură, ci într-un domeniu mai delicat:prețurile la alimentele de bază. Chiar dacă salariile noastre sunt de 6,5 ori mai pricăjite, ei bine, la prăvălie lăsăm cam aceiași crăițari ca și un neamț. Frate, frate de Uniune Europeană, dar brânza e pe bani!
Atâta timp cât marea majoritate a bucatelor din coșul zilnic provine de la aceiași furnizori, era de așteptat să plătim la fel. Faptul că multe dintre brandurile de haleală, băuturi și nu numai, au altă compoziție pentru piața amărâților estici, asta nu mai amintește nimeni. Am vrut să fim europeni, ca bunicii interbelici, cotizăm ca atare, cu toate că după fiecare oprire la casieria unui hypermarket încercăm să memorăm decorul cu bunătăți, neștiind dacă va mai exista vreo vizită următoare.
Și asta nu-i nimic! Oricât de mâncăi și cheflii am fi noi, românii, și ne împăunăm când ne văd vecinii cu plasele pline de mâncare, trebuie să recunoaștem că viața nu e făcută doar din ceafă, mici, bere și pâine caldă.
Bucuria că am avut cu ce plăti căruciorul de la Metro dispare când găsim la ușa casei factura la lumină.Nu ni se reglează bine tensiunea că apar și felicitările trimise de ApaNova, telefon și cablu. În timpul ăsta se mai ițeșc cheltuieli surpriză cu o rețetă necompensată, o țeavă spartă din perete sau o gaură nouă în talpa pantofilor. Lovitura decisivă ne-o servesc însă băieții de la gaze.Când vin ’’gazele’’ se așterne liniștea totală. Nu mai vorbește nimeni, nimic, în nicio casă românească, timp de-o săptămână.
Și acum vine întrebarea de baraj: pe care dintre cheltuielile astea poți să la mai amâni cu plata, ca să nu te trezești dormind pe cartoane sub un pod, exact ca în Germania, când ești emigrant român?
