Meserie, te halesc! Profesorii în vremea holerei

01 Iun 2016 | scris de Luiza Moldovan
Meserie, te halesc! Profesorii în vremea holerei
Un profesor care ia parte la protestul din faţa Guvernului a spus o chestie foarte tare: 
că politicienii profită acum de educaţia pe care ei, profesorii, le-au dat-o. 
 
Şi că acum ei, profesorii, se află la mila politicienilor, ca să le mai arunce nişte bani în plus la salariu. 
 
Asta-mi evocă o poantă bună, care a făcut, deja carieră pe net: “ai grijă cum te porţi cu colegii tăi care au note mici; într-o zi s-ar putea să-ţi fie şefi”. 
 
Cu varianta “într-o zi s-ar putea s-ajungă miniştri”.
 
Ciudată mai e şi viaţa asta! Ciudată şi ironică! 
 
Profesori care-şi bat capul cu tine ca să înveţi tu carte ca să te faci tu mare şi şef ajung acum să-ţi cerşească 100 de lei în plus la salariu!
 
Păi vedeţi, domnilor profesori, dacă i-aţi ţinut numai în trei şi patru? 
 
Vă amintiţi cum se milogeau de dumneavoastră să-i treceţi clasa toamna, cînd se numără corigenţii? 
 
Acuma, ca să mă exprim elegant, “luaţi cu pîine!”.
 
Noi aveam o profă de engleză fabuloasă dar cam nevrotică. 
 
P-ăia care nu învăţau bine îi bătea cu catalogu-n cap. 
 
Mi-era foarte milă de ei. 
 
Acum, asta mi s-ar părea strigător la cer
 
Atunci mi-era doar milă de sărmanul ăla care pur şi simplu nu băga la cap Past Părfectu la “to have”. Ce să-i faci, n-ai ce să-i faci!
 
Vorba filosofului bulgar: “dacă e, e, dacă nu e, nu e”. 
 
Acuma, tovarăşa mea de engleză, dacă nu s-o fi pensionat, o fi venit şi ea la protest ca să mai ceară doi lei, acolo. 
 
Să nu creadă domnii profesori că dacă ies ei în stradă, guvernul de intelectuali tehnocraţi o să se apuce să scormonească pe sub saltelele ţării, după nişte bani în plus.
 
O altă doamnă profesor, întrebată de reporteriţă dacă au revendicări şi pentru elevi, a spus că în primul rînd pentru elevi sînt aceste revendicări, pentru că, dacă profesorii nu sînt motivaţi să vină la job, primii care au de suferit sînt copiii. 
 
Ştiu asta foarte bine. 
 
Un prieten de-al meu care lucrează într-o şcoală generală mi-a povestit cum pur şi simplu, profesorii nu vin la ore şi-i lasă pe copii nesupravegheaţi, să facă ce le trece lor prin cap.
 
Asta se întîmplă nu numai la şcoala la care lucrează prietenul meu, ci la toate şcolile. 
 
Copiii, de la cel mai mic la cel mai mare, vin la şcoală să facă ore şi o freacă prin clasă sau pe coridoare, nesupravegheaţi de nimeni.
 
Vă daţi seama că unii mai mici, de clasa întîi, a doua, se pot urca pe fereastră şi mai departe nu mai spun, că mă ia cu ameţeală. 
 
Asta pentru că, iată, profesorii sînt nemotivaţi să mai vină la job.
 
Cu tot respectul şi cu toată preţuirea mea pentru profesori, cred că meseria asta e una vocaţională mai întîi de toate. 
 
Că nu te apuci să faci profesorat în primul rînd pentru bani. 
 
Pe de altă parte, le înţeleg frustrarea. 
 
E aceeaşi ca a unui actor care nu face actorie în primul rînd pentru bani, ci din vocaţie. 
 
Desigur, că trebuie să-ţi achiţi şi facturile şi desigur că facturile nu se achită cu pasiunea pentru meserie.
 
Ȋn societatea asta funciarmente bolnavă în care trăim, sîntem, iată, obligaţi la compromisuri: ori facem ce ne place pe bani puţini, dar sîntem fericiţi şi ne simţim
împliniţi, ori ne schimbăm meseria.
 
O să avem ceva mai mulţi bani, poate, dac-avem noroc, şi un şef cretin, şi o să fim şi profund nefericiţi.
 
Să luăm cu pîine, zic. 
 
 
 

Alte stiri din Editorial

Ultima oră