Noi vrem pământ. Ca să-l vindem

Într-o lume tot mai agitată care-și trăiește visul ascensiunii sociale între zgârie nori și avioane, ai zice că nimeni nu mai este atras de frumusețea Pământului pe care a făcut primii pași. Deși pare de domeniul incredibilului, pe lângă cosmopoliții care-și construiesc cariera printre nori, mai există și oameni cu picioarele pe pământ.

Robert Worsley, un fermier din West Sussex, Marea Britanie, a respins oferta de 275 de milioane de lire sterline de la niște dezvoltatori imobiliari care vroiau să-i cumpere ferma. Chiar dacă valoarea reală a proprietății este de 100 de ori mai mică,Worsley, ca și ceilalți consăteni ai săi, n-ar renunța la glia strămoșească nici pentru toate bogățiile din lume.

’’Nu dorim ca zona în care am trăit toată viața să fie distrusă prin aceste construcții. Ar fi ușor să acționez pe principiul <<ia banii și fugi>>, dar nu vreau să fac un deserviciu major comunității mele’’, a declarat el.

Ce sandileală pe capul lui, ar comenta pragmaticii. Cum să preferi niște vaci care pasc într-un decor mirific când, cu purcoiul de bani, poți experimenta cele mai ale dracului fițe?

Filozofie de viață, frumoasă și sănătoasă, ca a acestui englez n-am mai întâlnit de la bunicii mei, care și-ar fi dat nu o mână, ci tot corpul, pentru bătătura din curte și ogorul de la câmp. Adevărul este că blocuri, fabrici și uzine vezi la tot pasul însă o bucățică de Rai, cum e West-Sussex, nu mai găsește omul pe niciuna dintre planetele Universului, ci doar în fermecătoarele basme ale copilăriei.

La polul opus al Europei, în România noastră cea de toate zilele, normalitatea unor astfel de sentimente a apus în zorii democrației eronat înțeleasă. Celebrul ’’Noi nu ne vindem țara’’, strigat cu atâta patos în anii 90, s-a dovedit la scurt timp un simplu slogan de adormit prostimea. S-a vândut totul ca și când ar fi fost țara unor dușmani. În perioada bulei imobiliare, țăranii și-ar fi dat și pământul de sub unghii numai să aibă  la saltea banii care să-i scape de corvoada muncii.

Ogoarele pentru care au murit strămoșii de-a lungul istoriei, au fost vândute de nepoți pe nimic. Au renunțat la hectarul aducător de bucate ca să-și ia un ’’gip corian’’ pe care, după venirea crizei, nici nu-l mai scot din curte.  În locul porumbului au apărut pe câmpuri lanurile de vile și blocuri care azi plâng nelocuite. Printre ele se înalță semeți ciulinii și latră câini fără stăpân. Imaginea e de film horror.

Degeaba ne-am împăcat cu gândul că mai avem numai 100 de ani ca să-i ajungem din urmă pe occidentali. La tâmpenii i-am și depășit însă pentru schimbarea mentalității ne mai trebuie pe puțin juma de mileniu.