Nişte “bolnavi mintal” ţin să precizeze. Răspuns către Imam.

03 Sep 2015 | scris de Sebastian S. Eduard
Nişte “bolnavi mintal” ţin să precizeze. Răspuns către Imam.
 Motto: “Mii de draci mă furnică văzînd cum este confundat creştinismul cu prostia, cu un fel de cucernicie tîmpă si laşă” (N. Steinhardt)

Imamul de Bucureşti, Aziz Beşir Osman, i-a făcut “bolnavi mintal” pe cei care au protestat împotriva ridicării Mega Moscheii şi s-a întrebat nevinovat ce-o fi cu şovinismul ăsta în secolul XXI. “Nici porcii, nici crucea nu au vreo influenţă asupra terenului. Acesta se curăţă (??!!) şi acolo se va construi moscheea.

Aha. Deci bolnavi mintal au fost şi Mihai Viteazul şi toţi cei care au luptat alături de el ca să-şi apere pămîntul, bolnav mintal a fost şi Mircea cel Bătrîn, bolnav mintal a fost şi Ştefan cel Mare, bolnavi mintal sîntem toţi pentru simplul fapt că ne apărăm credinţa, neamul şi pămîntul. Vezi, aşa s-a întîmplat dintotdeauna în istorie: stă omul cuminte, în banca lui şi, cînd vine altul să-l dea afară din banca lui, el devine nebun pentru că-şi apără locul lui din banca lui.

Potrivit Imamului, sîntem toţi un popor de bolnavi mintal (pentru că ne apărăm ce-i al nostru) şi “am supt lapte necurat de la mamele noastre”.
Sînt convinsă că Imamul Aziz Beşir Osman ştie multă carte şi că, printre vastele dumnealui cunoştinţe se numără şi istoria romȃnilor. Doar sîntem un popor primitor de străini, calitate demnă de un creştin adevărat! Da, într-adevăr, domnule Aziz Beşar Osman, am fost dintotdeauna şi nu puteţi nega, un popor primitor de străini dar nu am acceptat să vină străinii să facă legea la noi în ţară. Ăsta nu e şovinism, ăsta e patriotism!

E exact ca în Scrisoarea a Treia a lui Eminescu, care parcă e un reportaj în versuri la ce se-ntîmplă acum în Europa şi la ce o să se-ntîmple şi la noi, acuş-acuş: “La un semn, un vas de altul, legînd vas de vas, se leagă/ şi în sunet de fanfare trece oastea lui întreagă;/ Ieniceri, copii de suflet ai lui Allah şi spahii/ Vin de-ntunecă pămîntul la Rovine în cîmpii;/ Răspîndindu-se în roiuri, întinzînd corturile mari…/ Numa-n zarea depărtării sună codrii de ştejari”.
Acei oameni nu au făcut altceva decît să-şi apere pămîntul şi credinţa. Nu vor conflicte şi nu şi-au propus ei aşa, ca într-o bună zi, să vină cu nişte porci morţi acolo. Faptul că doi “bolnavi mintal”, Cătălin Berenghi şi Cătălin Ion, au venit cu o cruce de o tonă pe care au pus-o acolo, pe pămînt romȃnesc, vrea să semnifice faptul că acela e pămînt creştin. E atît de simplu! Nu vă prefaceţi că nu-nelegeţi! Ȋnţeleg că acum, cei doi sînt cercetaţi de poliţie. Aş putea să spun şi eu, ca dumneavoastră, “dar ce e cu anticreştinismul ăsta, în secolul XXI?”.

Nu, nu sîntem un popor de mămăligi. Şi aş vrea să închei cu o frază pe care i-a spus-o lui Steinhardt tatăl lui, atunci cînd a plecat la puşcărie: “Du-te şi să nu fii un jidan căcăcios!”

Alte stiri din Editorial

Ultima oră