„Naționalizarea copiilor”

16 Apr 2018 | scris de Marian Nazat
„Naționalizarea copiilor”

La ceas de primăvară, Camera Deputaților  a adoptat un proiect de lege care stabilește  obligativitatea învățământului începând cu grupa mijlocie de grădiniță. Tot cam atunci, Emmanuele Macron anunța cu surle și trâmbițe  că învățământul francez va fi obligatoriu încă de la vârsta de 3 anișori... Neroziile cu pricina l-au incitat pe Adrian Pătrușcă să scrie, ca-ntotdeauna,  un text excelent, dar neluat în seamă de o societate neaoșă năuc-turmentată. Așadar,  zice publicistul  de la Evenimentul zilei, „Coborârea agresivă a vârstei de școlarizare este o tendință europeană: copiii trebuie luați cât mai repede de lângă părinți și educați exclusiv de stat, pentru formarea Omului Nou, visul de aur al neo-marxismului care răvășește Occidentul. După un model pe care l-am putea numi «Soft Barnevernet», copiii trebuie «naționalizați» de mici pentru ca îndoctrinarea lor să nu fie bruiată de influențele conservatoare ale Familiei.”

Citesc și mă înfiorez,  nostalgic la cei șapte ani de acasă, la basmele bătrânilor mei, la icoana lor atârnată de amintirile unei copilării fericite cândva. Ce vremuri... Simt și acum mâna aspră a bunicii mângâindu-mă înainte de a adormi, bunătatea ei neasemuită. Și parcă îl văd pe tata-mare, ocrotitor și înțelept, luându-mi apărarea ori de câte ori vecinele mai rele de gură mă spurcau cu vorbe grele. În poala părinților  mamei mele am cunoscut cea  mai curată bucurie, de acolo am pornit în „lumea albă”, vorba unei alte duse… Amintiri  despre ceea ce nu va mai fi vreodată.

Cum s-a ajuns aici, în numai 30 de ani? mă întreb deznădăjduit. Caut o explicație și o găsesc în cele din urmă, ajutat de biofizicianul și doctorul în bioetică, Virgiliu Gheorghe. Într-un interviu de excepție, domnia sa ne spune că „Există chiar studii în care s-au stabilit paşii cum trebuie distruse familiile. Primul este să fie distrusă autoritatea tatălui, patriarhatul. Al doilea pas este să o scoatem pe femeie, să o punem să muncească, să-i oferim carieră, că dacă stă în familie copilul va fi sprijinit şi nu poate fi controlat, iar în cazul copilului este folosită sexualitatea ca dinamită pentru instinctele lui. Copilul este împins să se revolte împotriva tatălui şi a mamei şi astfel se distruge familia. Aceste teorii se vehiculau încă de la jumătatea secolului al XX-lea, sintetizate foarte bine în cărţile lui Wilhem Reich, vezi cărţile sale fundamentale: The Sexual Revolution (1945) şi The Mass Psychology of Fascism (1946).” (1)

Privesc în jur, atent la tot ce se întâmplă, vreau să înțeleg. Țâncii au încăput  pe mâna bonelor, îndeosebi asiatice, părinții fiind prea preocupați  să parvină social și profesional. Cei bogați, desigur! Ăilalți, sărăcanii, cresc în afara familiei, uitați prin bojdeucile unor bunici nevolnici. Părinții s-au risipit  prin lumea  largă în căutarea unui blid cu merinde. Copii ai nimănui,  pentru care cuvântul afecțiune nu există. Își abandonează rostul de școlari  și se pierd în lumea viciilor  la îndemână  - alcool, prostituție,  droguri. 

Câțiva se răscoală împotriva autorității parentale și înroșesc telefonul organizațiilor care, chipurile, le apără drepturile. Familia a devenit o noțiune lipsită de contur, o iluzie…

Măcar de-ar fi numai atât, dar nu, lucrurile se complică spăimos, fiindcă „Toate studiile pe manipulare demonstrează că atât timp cât omul aparţine unui grup, are o ierarhie, el nu poate fi manipulat pentru că el se simte confortabil acolo. De aceea grupurile au fost înlocuite de reţele de socializare, că acelea pot fi uşor manipulate. Lupta s-a dus împotriva comunităţii reale, iar celula acestei comunităţi este familia. Un om cu o familie puternică, este demonstrat în studii apărute în anii 70-80, nu poate fi uşor manipulat, nici stresul nu îl dărâmă, pentru că el are nişte valori, are nişte credinţe.

După acest model au funcţionat şi închisorile comuniste: prin rupere de familie, prin izolare, prin constrângerea sub toate formele de a-l lipsi pe individ de familie şi credinţă, obligându-l să le lepede, căpătau puterea de a-i spăla creierul şi a face ce voiau cu el. Deci eliminarea tuturor suporturilor psihologice poate fi văzută ca o strategie esenţială în manipularea fiinţei umane. Făceau asta ca să îi rupă individului toate suporturile psihologice şi să poate face ce vor cu el.” (2)

Indivizii sunt transformați în roboței, în marionete la discreția  păpușarilor transnaționali. Cenzura pe care i-o impunea familia  a dispărut, iar acum sunt liberi să facă ce vor, nimic nu le este interzis ! Libertatea asta perversă le-a luat mințile, perfid controlate de  familiile virtuale, adevărate corporații ale răului.

Așa s-a trecut de la statul polițienesc la „statul magic (3), în care oamenii au parte de divertisment, de sex şi droguri. Îi dai individului puţin câte puţin până când el devine dependent şi omul ajunge să nu mai aibă libertate, dar nici nu poate spune că altcineva este vinovat pentru căderea lui. Aşa ajunge să se simtă vinovat faţă de el însuşi, iar acest sentiment îl ţine legat ca un cleşte în mediile create de ei. Şi pornografia este cel mai eficient instrument în acest plan.”(4) Cumea, „Într-o societate în care destrăbălarea atinge cote ridicate, bărbaţii se feminizează iar femeile se masculinizează. Femeile devin factorul activ, iar bărbatul factorul pasiv. Practic ei nu se manifestă ca bărbaţi, ei nu au iniţiativa într-o relaţie, iar dacă o au, o au total nefiresc, neatrăgător pentru o femeie pentru că ea simte că nu are nicio treabă cu ea ca persoană şi o femeie doreşte o relaţie emoţională nu doar sex.  (…) Am văzut câteva studii care dovedesc  faptul că femeia nu caută sexualitate.

Ele spun că femeia se simte satisfăcută sexual când  consumă alcool pentru că alcolul dezinhibă, deci nu  mai simte presiunea conştiinţei. Femeia nu se simte bine să fie posedată, ea doreşte să fie asumată, iubită, chiar dacă la nivelul mentalităţii pe care o asumă nu ar părea aceasta. (…) Astfel că cercetătorii au concis că dragostea este legată de pudoare, de fidelitate, şi mai ales de alegerea aceasta a unui partener pentru întreaga viaţă. Când sexul este liber şi femeile mai mult dezbrăcate, atracţia sexuală ecranează persoana prin amplificarea dorinţei sexuale la bărbat, care nu mai vede în femeie decât un obiect de satisfacere imediată a plăcerii. Asta se întâmplă în cultura noastră astăzi. Trăim astfel, după cum anticipa McLuhan o tribalizare a culturii moderne.” 

Orice cretin are dreptul la opinie, idioții și-au construit o scenă  proprie și de acolo își  dau cu părerea despre una și alta. Sau, mai rău, fac prozeliți. Dezmățul consumerismului și-a atins apogeul, e politică suprastatală. Burți, nu creiere !, iată deviza noului sclav al planetei.  Se crează încă de la vârste fragede dependențe fel de fel,  individul nu trebuie scăpat din lesă. Ori din ștreang. Sexul a înlocuit dragostea, iar  emoția  e considerată slăbiciune. Oamenii se feresc  ca dracu` de tămâie să-și mai arate sensibilitatea, candoarea. Societatea  modernă i-a obligat să se înfățișeze duri, lipsiți de scrupule. Adicătelea, câștigători, inși de succes !

O lume de zombi, în care „nivelul de manipulare a atins cote foarte înalte. În societate oamenii care crează curente de gândire şi atitudine sunt puţini. Majoritatea sunt însă influenţaţi de aceştia. Asta se întâmpla în societatea tradiţională. Odată însă cu inventarea opiniei publice la începutul secolului al XX-lea, aceasta a preluat rolul învăţaţilor şi cărturarilor. Dar cine altul controlează opinia publică decât mass-media? Asta ne-o demonstrează Walter Lippmann în cartea sa Opinia Publică. Pe urmă, descoperirea efectelor de agendă, cultivare şi de spirală au arătat că practic în societate cei care controlează mass-media, controlează unde sunt concentrate gândurile populaţiei, comportamentele, concepţiile, atitudinile şi chiar concepţiile. Este foarte greu, aproape imposibil pentru omul obişnuit să nu fie manipulat atâta timp cât este expus masiv mass-mediei.”

Nu mai există repere de moralitate, de valoare, totul s-a amestecat. Binele și răul s-au adunat de-a valma, nimeni nu mai e în stare să le distingă. Ne-am întors  la haosul în  care individul se simte stingher și vulnerabil, neputincios. Și, deși crede  că are lumea la degetul său, nu-i altceva decât prostul care apasă tasta telefonului smart. Ioc discernământ,  ioc modele care să le insufle respect pentru muncă, pentru măsură. Se trăiește excesiv, frenetic, strident, halucinogen…

Dar nu oricum, ci în vastele rețele de socializare, căci „Internetul favorizează existenţe anonime, dar celebre. Celebre ca imagine, dar tu eşti anonim ca prezenţă sau ca existenţă. Aceasta este o chestie foarte frustrantă la nivel de existenţă umană şi generează stimă de sine redusă. Pe de o parte tu simţi că eşti nimeni, că tu nu eşti cineva, indiferent dacă ai 1.000 sau 2.000 de likeuri ştii că dacă intri într-o comunitate reală nu ai reprezenta nimic. Cu cât existenţa mea este mai mai activă în mediul virtual cu atât în spaţiul real sunt mai obosit, mai pierdut. Mediul virtual generează o scădere masivă a stimei de sine, iar pe acest fond apare o vulnerabilitate psihologică care devine teren pentru dezvoltarea dependenţelor ca să scap de presiunea gândului că sunt un nimeni, gând de care, inconştient, suferă marea parte a tinerilor astăzi. Şi atunci singura mea şansă este să demonstrez celorlalţi, ca şi ei să mă convingă prin atitudinea lor, că sunt cineva. (…)

Paradoxul este că fiind din ce în ce mai prezent în mediul virtual tu slăbeşti psihologic pentru că nu mai realizezi nişte lucruri esenţiale în viaţa reală. Vă dau un exemplu. Eficienţa în viaţa reală ţine de nişte experienţe reale. Nu pot să fiu pe internet toată ziua şi în viaţa reală să am succes pentru că nu am capacitatea de a mă adapta. Aceşti tineri nu mai au capacitatea de a se adapta la noile situaţii. Inteligenţa se bazează pe creşterea indicatorului de adaptabilitate la situaţii noi. Atâta timp cât eu nu am experienţă la nivel real, lumea devine înfricoşătoare, este o necunoscută. Oamenii nu mai suportă să stea într-o comunitate să vorbească faţă către faţă pentru că nu pot gestiona emoţional momentul.”(5)

Totul e premeditat. Cu cât ești mai slab, mai lipsit de rădăcini, devii un cetățean ideal al bordelului mondial. O țintă perfectă pentru politicile  cinice care te urmăresc cu sălbăticia marilor carnasieri. Se ajunge  la o puzderie de minuscule  insulițe umane, fiecare individ cu universul lui. De fapt, o mulțime de plauri mișcați de colo colo în funcție de vânturile stârnite la comanda cuiva. 

Acțiunea e mai amplă, deoarece nu scapă atacurilor violente nici Biserica, devenită „o ţintă pentru că ea ţine de ordinea lumii, ordinea firească a lumii. Ea se împotriveşte, prin firea ei, tuturor curentelor acestora care susţin descompunerea societăţii. Atâta timp cât vectorul ideologic este cel de dezorganizare a tuturor axiologiilor nihilist în esenţă, Biserica devine un duşman. Ei vor să stăpânească individul, dar nu pot face asta atâta timp cât el se supune lui Dumnezeu şi Biserica este cea prin care Dumnezeu este prezent în istorie.”(6)

Dumnezeu, un dumnezeu părelnic, se ascunde azi în telefonul mobil sau în tableta inteligentă, asta e Biserica Omului Nou al globalizării multilateral dezvoltate. El, păgânul dumnezeu  e o marfă pe care o poți  cumpăra printr-o simpla atingere a unui buton. Numai că o lume fără Dumnezeu  cel Adevărat  e o lume ratată… O lume ratată cu „copii naționalizați.”

 

Marian Nazat (mariannazat.ro)

 

 

 

 

 

1-Evenimentul zilei, interviu realizat de Sorin Andreiana

2-Idem

3-Virgiliu Gheorghe ne lămurește ce e și cu bazaconia asta: „Gândiţi- vă că în ghidul privind educaţia sexuală emis de Organizarea mondială a sănătăţii se cere ca de la patru ani să li se vorbească copiilor despre masturbare, iar puţin mai târziu să fie îndemnaţi să-şi mângâie trupul, cu alte cuvinte să se excite. Vă pot pune la dispoziţie documentul, pentru că cei mai mulţi când aud aşa ceva nu cred că este posibil. Dar lucrurile acestea au fost anticipate de Aldous Huxley în Brava lume nouă, care, deşi era publicată iniţial în 1932, amintea de faptul că în viitor copiii vor fi iniţiaţi în practicile sexuale din primii ani de viaţă, sexul şi drogul fiind prinicipalele mijloace de control al individului într-un alt fel de societate concentraţionară, cea a statului magic.”

4 -Virgiliu Gheorghe, Evenimentul zilei

5- Idem 

6- Idem

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Editorial

Ultima oră