Motocliclista Jessica

26 Aug 1995
Motocliclista Jessica
Agenţiile de presă şi televizunile străine difuzează fel şi fel de ştiri ce conţin întâmplări care, oricât ne-am căzni, nu „se întâmplă” deloc pe la noi. Asta şi deoarece străinii ăştia şi-au băgat demult cupoanele şi nu fac altceva toată ziulica decât să aştepte să li se întâmple astfel de lucruri. Bunăoară, Jessica, ah, Jessica, în timp ce era suită pe omotocicletă aflată în mers – de asemenea „Coarnele motorului” se aflau în mâinile susnumitei – o rafală de vânt şi-a bătut joc de bluza ei, luând-o cu el şi lăsând-o cu sânii goi. Daţi-mi voie să spun, umblu de mult pe şoselele mai mult sau mai puţin şerpuite ale patriei, mai mult sau mai puţin bătute de vânturi venite de la prietenii din răsărit, dar încă n-am avut şasna, ah, Jessica, să-mi apară în faţă o motocicletă cu sânii goi. Ce-i drept, noi şi stăm prost la capitolul motocilete. N-o să vezi niciodată o Jessica, fie şi de-a noastră din popor, cu sânii goi urcată pe o „mobră”. I-ar crăpa, sărmanei motorete, rezervorul de ruşine. N-am avea noi motorete ca italianca Jessica, însă avem poliţişti mult „mai buni” ca ai lor. Căci, poliţiştii italieni văzând sânii italiencei nosatre, aşa din mers, au amendat-o de nu s-a văzut pentru „comportament contrar moralei publice care poate tulbura şi distrage atenţia automobliştilor”. Să ne spună nouă dl colonel Şiricică, dacă poliţiştii din subordinea dumnealui s-au confruntat cu un astfelde caz până acum şi dacă da, ce au făcut. Jessica, tu, nebuna care calci sub roţi şi nu numai trecerile de pietoni, rogu-te treci duminică între orele 16-17 pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti şi ia-mă şi pe mine pe „bancheta” din spate, oriunde în lume. Ah, Jessica!

Bună dimineaţa!

MARIUS TUCA

Alte stiri din Editorial

Ultima oră