Mituri despre comunism - Episodul IV - "Oricine putea să-și ia o mașină"

25 Apr 2017 | scris de Cătălin Roșioru
Mituri despre comunism - Episodul IV - "Oricine putea să-și ia o mașină"

Hai c-am mai auzit una bună din ciclul "Mituri despre comunism" pe care mi-am propus să-l scot în faţă ca păduchele pe frunte. Ieri vă vorbeam despre mitul "în comunism nimeni nu murea de foame", astăzi vă propun mitul "în comunism oricine putea să-şi ia o maşină". Am auzit pe cineva declamând cu emfază prostia asta.

Hai să vedem mai întâi despre ce maşini era vorba. Păi, Dacii, normal, Volgile erau pentru aparatul de partid şi pentru băieţii cu ochi albaştri de la "ochiul şi timpanul" iar dacă puneai mâna pe o maşină cu un aer cât de cât occidental însemna că ai comis-o în scăldătoare.

Dar Daciile erau şi ele de mai multe feluri, erau Dacii pentru export şi pe-alea nu puneai mâna decât cu şpagă serioasă sau cu pile mari la Piteşti şi erau Daciile obişnuite, alea de se reparau cu o sârmă şi o rola de scotch pe marginea drumului.

Cum puneai mâna pe o maşină? Simplu, făceai un împrumut la CAR, un fel de bancă de pe vremea aia, te înscriai pe o listă şi... te puneai pe aşteptat, că nu venea maşina aşa repede, puteai să aştepţi între 6 luni şi vreo doi ani, asta dacă nu găseai cumva pe cineva cu un loc mai fruntaş pe listă care te jumulea de bani ca să-ţi cedeze locul. Ce mici averi s-au făcut cu afacerea asta...

În fine, după ce îţi ieşea os prin os de atâta aşteptat, îţi venea rândul şi te duceai la Piteşti să-ţi iei maşina, că doar nu venea maşina la tine. Şi o luai pe principiul "cum ţi-o fi norocul", adică dotările şi culoarea erau cum se nimerea la rând. Aaaa, vroiai altă culoare, alte dotări, asta însemna alte şpăgi sau, după caz, alte pile.

Da' ce, aţi crezut că în "cea mai dreapta dintre orânduiri" lucrurile erau corecte şi transparente? Nu fiţi naivi.

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Editorial

Ultima oră