Mă rog ca tu, clădirea mea…

18 Oct 1995
Mă rog ca tu, clădirea mea…
„Să nu te prăbuşeşti clădirea mea, să dea Dumnezeu ca stâlpii tăi de susţinere să fie demni şi puternici. Doamne rogu-te, apără-i pe cei 80 de stâlpi forfecaţi din strucrtura de rezistenţă, nu-i lăsa etajele să stea cu spaima-n încăperi, să-i fie pereţii protejaţi de cele rele, uşile să asculte şi să nu iasă din cuvântul ţâţânilor, amin”.  Ce să fie, ce să fieĂ Nu, n-a trecut acceleratul, ci mai degrabă i-a călcat! Astăzi, la ora 11:00, membrii Partidului Foştilor Nepecerişti în carne şi oase se vor ruga pentru ca sediul lor din Calea Victoriei să fie ferit de cutremure. Cuibuşorul lor de nepecerişti se află în clădirea fostului MICM, grav avariată la cutremurul din 1977. Şi ca tacâmul să fie complet, la această rugăciune vor paticipa, oficiind o slujbă, nişte preoţi strânşi într-un sobor. Marile televiziuni şi agenţii de presă ale lumii vor transmite de la faţa locului informaţii despre bărbile soborului, mustăţile nepeceriştilor, perciunii trecătorilor, burlanele şi clanţele clădiri. În timpul ăsta,  cutremurul care va să vină, fir-ar el al dracu’, Doamne iartă-mă, să mă ierte şi soborul de  preoţi, va face caca pe ei de frică şi se va duce la americani la mexicani, la japonezi cu magintudine cu tot, iar pe Calea Victoriei va trece doar aşa, o dată, să bea o bere cu băieţii ăştia din partidul Foştilor Nepecerişti! Hai noroc, să vă dea Dumnezeu multă sănătate, nepeceriştii mei dragi! Bună dimineaţa!

MARIUS TUCA

Alte stiri din Editorial

Ultima oră