Lula și mascarada judiciară

15 Iul 2019 | scris de Marian Nazat
Lula și mascarada judiciară

În urmă cu doi ani, la 12 iulie 2017, septuagenarul Luiz Inácio Lula da Silva, ex-președintele Braziliei în perioada 2003-2011, a fost condamnat, în apel, la 9 ani și 6 luni închisoare pentru corupție. Instanța  de control judiciar i-a redus astfel pedeapsa inițială  de 12 ani aplicată de judecătorul Sérgio Moro, devenit apoi ministrul Justiției în mandatul lui Jair Bolsonaro, validat  în 2018. Completul  a stabilit că fondatorul Partidului Muncitorilor (PT) a primit cu titlu de mită, prin intermedierea unei firme de construcții, suma de 1,2 milioane de dolari, adică echivalentul modernizării apartamentului personal situat pe o plajă din mirifica Guarujá (acolo unde locuiește și Pelé), la vreo 60 de kilometri distanță de Santos. În contrapartidă, împricinatul  a facilitat concernului Petroleo Brasileiro încheierea unor contracte avantajoase cu statul, în tradiția oricărei societăți întemeiate pe capitalul sălbatic.

Considerat un fel de „Mandela al Braziliei”, înaltul demnitar, acum încarcerat, este probabil personajul  cel mai charismatic al Americii de Sud din ultimele decenii. Întrucât, la părăsirea președinției, cota sa de încredere se ridica la 83 %, destui concetățeni au încercat  să-l convingă să modifice  textul constituțional ce-l împiedica să candideze. Atunci, în fața mulțimii de adoratori frenetici, el a rostit celebrele  cuvinte: „Am luptat douăzeci de ani și am făcut închisoare ca să interzicem președinților să rămână  la putere mai mult decât mandatul legal! Cum să-mi permit să fac așa ceva acum? Nu sunt deasupra  legii. Dacă nu aș fi crezut în lege, n-aș fi creat un partid politic. Aș fi început o revoluție !”

Încarcerarea survenită chiar în preajma campaniei prezidențiale din 2018 (o simplă coincidență, desigur!) l-a oprit din cursă, deși sondajele îl dădeau favorit cu un procent zdrobitor în dauna reprezentantului Dreptei, Jair Bolsonaro. Ca-ntr-un plan minuțios  pregătit, Stânga din Țara Cafelei a încasat și alte două lovituri năucitoare - destituirea Dilmei Rousseff (învinuită că ar fi manipulat conturi publice) și arestarea preventivă a vicepreședintelui Michel Temer, suspectat de corupție. Lovit din toate părțile, Partidul Muncitorilor  s-a văzut nevoit să-l arunce în competiție  pe Fernando Haddad, nu demult primarul metropolei São Paulo, mutare necâștigătoare însă.

La numărarea voturilor, Jair Bolsonaro - un adept al  politicii Casei Albe - a întrunit majoritatea  sufragiilor,  numai că astăzi popularitatea sa a scăzut dramatic. Poate și de  aceea „lansatorii de alertă”  de la site-ul The Intercept au publicat recent o serie de documente  care pun la îndoială imparțialitatea magistraților care l-au ascuns  în pușcărie  pe Lula da Silva, „un veritabil  simbol internațional al Stângii”, cel care, printre altele, a realizat și o reformă a justiției pentru  ca lupta împotriva corupției să fie mai eficientă. Exemplul lui mă obligă să-mi amintesc inevitabil de... Adrian Năstase, artizanul pățit al înființării Parchetului Anticorupție de la București.

Ei bine, o sumedenie de semne de întrebare  se nasc din numirea lui Sérgio Moro (omul care l-a condamnat în primă  fază pe Lula da Silva la 12 ani) în fruntea Ministerului Justiției,  conferindu-i totodată și puteri  sporite. Judecătorul, devenit în  regiune o vedetă incontestabilă  a trântei cu balaurul corupției, își pierde pe zi ce trece aura de arhanghel al dreptății. Cel puțin așa rezultă din investigațiile botezate „Operațiunea «Spălătoria»”,  dezvăluirile ziariștilor constând în  capturarea unor comunicații  purtate în interiorul  grupului de lucru însărcinat să-l ancheteze pe Lula da Silva. Surprinde traficul de mesaje dintre procurorul Deltan Dallagnol (titularul dosarului) și... judecătorul Sérgio Moro, un parteneriat demn de protocoalele dâmbovițene,  dovadă a prezenței binefăcătoare a „Marelui Licurici”  și la ei și la noi. Toți acești indivizi, în opinia revistei online citate, nu sunt altceva decât „ideologi clandestini de Dreapta deghizați în organe apolitice de aplicare a legii”, mascarada prilejuindu-i onorabilului să „colaboreze  în secret și ilegal cu procurorii pentru a ajuta la crearea dosarului împotriva lui Lula, în pofida îndoielilor intime serioase  cu privire la dovezile ce susțineau acuzațiile, pretinzându-se  ulterior a  fi judecător neutru.” Întrebat despre articolele  apărute în presă, Moro a declarat că este „consternat de lipsa indicării sursei persoanei responsabile de interceptarea ilegală a telefoanelor mobile ale procurorilor. De asemenea, de poziția site-ului, care nu m-a contactat înainte de publicare, contrar principiilor de bază ale jurnalismului. În ceea ce privește conținutul mesajelor pe care le menționează, nu există niciun semn de anormalitate și nicio dovadă că aș fi dat indicații în calitate de magistrat, în ciuda faptului că sunt scoase din context, în căutarea disperată de senzațional, și ignoră schema de corupție gigantică dezvăluită prin operațiunea «Spălătoria».”

Ca practician al dreptului, mă declar și eu consternat de nefirescul   convorbirilor, unele în care judecătorul din Curitiba „oferă consultanță strategică procurorului și le dă sfaturi, direcționând în mod inadmisibil investigația”, prin abdicarea scandaloasă așadar de la statutul de imparțialitate și neutralitate conferit de lege. De pildă, el îi solicită lui Dallagnol că ar fi preferabil  să „inverseze ordinea celor două proceduri planificate”  și se vădește extrem de îngrijorat de evoluția anchetei: „Nu a trecut o perioadă lungă  de timp fără nicio operațiune?” Sau: „Nu puteți face  o asemenea greșeală acum”, referindu-se la o acțiune a Poliției Federale, apreciată ca fiind  o gafă în stare să consolideze prezumția de nevinovăție  și nu s-o înlăture. Altădată,  după ce procurorul i s-a confesat că dorește să-și extindă acuzațiile,  el l-a atenționat complice: „Dar gândiți-vă bine dacă este o idee bună...  faptele ar trebui să fie  serioase”. Ăsta da judecător neutru!

În decembrie  2015, desăvârșindu-și rolul de consilier și confident neprețuit al procurorilor, le transmite  un punct de vedere privitor  la „Cazul Lula”: „Sursa m-a informat că persoana de contact este deranjată de faptul că i-a fost cerut să întocmească contracte de vânzare-cumpărare pentru unul dintre copiii ex-președintelui. Se pare că persoana ar fi dispusă să furnizeze informații. Prin urmare, o transmit mai departe. Sursa este serioasă”. „Mulțumesc !! Îl vom contacta”, răspunde încântat tovarășul său, Dallagnol. Numai că „sursa”, proprietar a „zeci de  proprietăți”, refuză târgul, determinându-l pe acuzator  să reflecteze adânc:  „Mă gândesc să  emit o citație, bazată pe dovezi îndoielnice”. Cunoaștem și noi metoda cu pricina,  cum credeți că s-a obținut  droaia de denunțuri autohtone? „Umflați-l, pe «dovezi îndoielnice», și șantajați-l  până cedează și scrie ce ne convine nouă !” iată deviza justiției  de sorginte americană. Ipocrizia insului atinge obscenitatea, de vreme ce, în martie 2016, „incoruptibilul” se dezvinovățea indignat: „Să fie foarte clar. Ați auzit multe despre strategia de investigație a judecătorului Moro. [...] Nu am nicio strategie de investigație. Organele care investighează sau care decid cum să se instrumenteze cazul sunt procurorul și poliția [federală]. Judecătorul este reactiv. Spunem că un judecător ar trebui să cultive în mod normal această virtute a pasivității. Și chiar mă deranjează uneori, pentru că văd critici neîntemeiate la adresa activității mele, susținându-se că sunt judecător-investigator.” „Virtutea pasivității”, haida-de ! Limbajul prefăcătoriei multilateral globalizate...

Finalmente, procurorul recunoaște că „rechizitoriul se bazează pe o mulțime de dovezi indirecte de autorat, dar nu ar fi potrivit să spunem că în rechizitoriu și în comunicările noastre am evitat acest punct. Nu a fost înțeles faptul că expozeul lung privind comanda schemei era necesar pentru a imputa corupția fostului președinte. O mulțime de oameni nu au înțeles de ce l-am plasat ca lider care a câștigat 3,7MM din spălarea banilor, de vreme ce ancheta nu a fost pentru acest motiv, ci pentru a-i imputa 87MM din acte de corupție”. După două zile, destinatarul actului de sesizare, Moro, îl asigură de toată „imparțialitatea” lui: „Cu siguranță, criticile prezentării dumneavoastră sunt disproporționate. Rămâneți ferm pe poziție !” Și rămâne, „binomul” funcționează  ca uns și pe Amazon, aidoma celui  de la gurile Dunării.

Plasat în detenție, Lula da Silva cere să i se permită să acorde un  interviu celei mai importante gazete naționale, Folha de São Paulo, iar un judecător nesăbuit al Curții Supreme de la Brasilia îi aprobă doleanța. Cei din  grup turbează, schimbul de mesaje de pe Telegram atinge paroxismul,  un procuror cu apucături haștagiste, Laura Tessler,  răbufnind: „Ce glumă ! O  conferință de presă înainte de al doilea tur de vot ar putea ajuta  la alegerea lui Haddad”.  Și Tessler continuă să scoată flăcări pe nas: „Revoltător!!! Mai nou, facem mitinguri în închisoare. Un adevărat circ! Sunt sigură că după Mônica Bergamo vor veni hoarde de alți jurnaliști, care o să tot fluture principiul egalității de tratament... iar noi stăm aici, în timp ce o instanță supremă ca asta ne face să părem niște clovni...” Colegul său, Athay de Ribeiro Costa , o îngână  furios: „Mafiosos !!!!!!!!!!!!!!!” Un alt dialog sună apocaliptic:

„Carol PGR - 11:22:08 - Deltannn, prietene

11:22:33 – te asigur de toată solidaritatea mea în acest episod ...

Suntem pasageri într-un tren deraiat și nu știu ce ne așteaptă

11:22:44 - Singura certitudine este că suntem împreună

11:24:06 - Sunt foarte îngrijorat de posibila revenire a PT, dar m-am rugat fierbinte la Dumnezeu să ne lumineze poporul și să se întâmple un miracol care să ne salveze

Deltan - 13:34:22 - Sunt cu tine, Carol!

13:34:27 - Rugați-vă, vă conjur

13:34:32 - Avem nevoie de asta ca țară”.

Din acest moment,  principala  lor preocupare este să stopeze  ieșirea în  spațiul public  a „leprosului”, apreciat  drept un comunicator  de temut al lumii democratice. Se constituie un adevărat consiliu de război, strategii în robă ai complotului descoperind o chichiță - lipsa menționării în hotărâre  a zilei în  care putea fi intervievat proscrisul. „Nu există dată. Deci, poliția federală ar putea doar să-l programeze (interviul) după alegeri și astfel nu vom fi acuzați că nu am pus în aplicare hotărârea”, exclamă Costa, iar Januário Paludo ochește și  soluția: „Planul A: am putea promova un recurs la Curtea Supremă, probabilitate zero (de succes). Planul B: dați liber la toată lumea să-l intervieveze în aceeași zi. Va fi haos, dar vom reduce probabilitatea ca interviul să fie direcționat”.  „Planul A”  izbândește și autorizația  de a-l iscodi pe Lula este suspendată (nu vă mirați !)  la plângerea   unei formațiuni minuscule de Dreapta: Novo. De aici și remarca ironică a lui Paludo. „Trebuie să  mulțumim Parchetului nostru: Partidul Novo !” Triumful este sărbătorit cu surle și trâmbițe: 

„Januário Paludo - 23:41:02 - Am auzit despre asta ...

Deltan - 23:41:32 - lol

Athayde Costa - 23:42:02 - Atmosfera la STF (n.m. Curtea Supremă) trebuie să fie minunată

Januário Paludo - 23:42:11 - va fi un război al hotărârilor judecătorești”.

De ce am simțit nevoia să scriu despre o întâmplare judiciară de la capătul Pământului ? Simplu, ea este universală și ne privește direct, prin  multitudinea de similitudini, îndeosebi din perspectiva postdecembrismului nostru decerebrat. Involuntar, nădăjduiesc că odată și-odată în spațiul public din România, după  sarabanda protocoalelor sinuciderii justiției băștinașe, vor fi divulgate și mesajele din interiorul grupurilor de magistrați organizați să arbitreze discreționar și abuziv bătăliile politice. Cu osebire mă interesează, bunăoară, cazurile Năstase și Dragnea, ehe, cum ne-am mai lămuri  de egalitatea de arme între acuzare și apărare. (Să fie cumva spovedania fostului judecător de la Curtea Constituțională, Petre Lăzăroiu, începutul  imploziei  sistemului dirijat din dumbrava ocultă a Serviciilor Secrete?) În loc să  slăvim justiția statului de drept capitalist (cu eurocomisarii în capul mesei), v-aș ruga să ne clătinăm lăuntric, măcar un minut, și pentru victimele pușcăriilor postcomuniste, la naiba cu fățărnicia !  

 

P.S.: Merită reprodusă, în contextul mascaradelor judiciare transfrontaliere, și postarea, pe pagina sa de Facebook, a judecătoarei Adriana Stoicescu, președinta Tribunalului Timiș: „Nevoia de adevăr ar trebui să ne scoată acum în stradă.

Pentru că toţi am fost participanţi la marea ipocrizie şi prea puţini cei care am spus adevărul.

Abuzurile nu ar fi existat dacă nu erau cauţionate de noi.

Noi, judecătorii, suntem cei care am emis mandate pe banda rulantă.

Noi, judecătorii, am dat încheieri de încuviinţare a interceptărilor pe motive uneori cusute cu aţă albă, fără prea multe cercetări şi întrebări.

Noi, judecătorii, am tremurat când portocalele ne ameninţau că ne leagă dacă nu ne potolim cu controalele judiciare.

Noi, judecătorii, am tăcut încă de la început, temându-ne să nu fim acuzaţi că ne opunem glorioasei lupte anticorupţie.

Noi, judecătorii, ne-am pitit în birouri, crezând ce ni se servea despre «infractoarea cu ceas cu cuc», despre «infractorul cu ferma de struţi», despre «infractoarea cu mărgele», zâmbind cu superioritate pe la colţuri, convinşi că instituţiile de forţă sunt calea, adevărul şi viaţa.

Şi, mai ales, convinşi că nouă nu ni se poate întâmpla aşa ceva.

Niciodată.

SRI putea să încheie cu Parchetul General o sută de protocoale.

Nimic nu s-ar fi întâmplat dacă noi nu ne-am fi prefăcut că nu ştim.

Şi nimic nu s-ar fi întâmplat dacă am fi înţeles cu adevărat, la timp, că drepturile voastre nu pot fi un moft.

În loc să facem asta, încălcăm şi azi flagrant reguli şi legi, ne ascundem în spatele diverselor instituţii, sperând că aşa ne protejăm.

Ne prefacem din nou că nu vedem sau nu înţelegem ce se întâmplă când o mână de oameni sfidează un sistem întreg, doar pentru a-şi atinge meschinele scopuri.

Acoperim minciuna cu altă minciună, rostogolind la nesfârşit pretexte puerile, menite să vă facă să credeţi că ne pasă.

Minţim cu nonşalanţă, refuzăm să ne facem treaba, cu riscul de arunca în aer o ţară, doar pentru a ne păstra dreptul absolut şi discreţionar de face ce vrem, fără să dăm socoteală.

Paradoxul acestei ţări este că are puţini Judecători şi prea mulţi magistraţi.”

 

Marian Nazat (www.mariannazat.ro)

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Editorial

Ultima oră