Inspirați, expirați, conspirați

29 Mai 2017 | scris de Cătălin Roșioru
Inspirați, expirați, conspirați

Azi dimineață, venind spre radio, am auzit, fără să trag cu urechea, că la cât de tare se dezbătea problema, nici nu mai era nevoie, chestii despre reptilieni și cum încearcă ăștia să ne supună și să ne suga sângele, la propriu. Și, întâmplător sau nu, mi-au picat ochii pe un text scris pe Facebook de prietenul Vlad Toma, pe care m-am gandit să vi-l supun atenției, ca să vă dechid ochii, să vă dați seama în ce lume trăim.

De astăzi mă declar fanul teoriilor conspiraţiei. Minunate, instructive, pline de umor involuntar prin scrierile răspândacilor. Deja îmi vine greu să îmi imaginez un pământ rotund pentru că el este plat. Sub un dom. Nu e clar din ce anume e făcut domul şi ce blestemăţie o fi gravitaţia. Şi cine a făcut domul ăla? Nu extratereştrii, pentru că nu există. Ăia sunt de fapt demoni. Dar nu reptilieni. Ăia sunt alţii. Oricum omul nu a ajuns nici pe Lună și nici măcar în spaţiu. Care lună, apropos, este goală şi luminată din interior. Dar e greu de crezut, pentru că extratereştrii nu există, doar am stabilit că ăia sunt de fapt demoni. Nu, oamenii care dispar "răpiţi" nu sunt palmați de extratereştri, ci de reptilieni care trebuie să consume sânge uman pentru a-şi păstra forma umană. Altminteri am vedea mici godzile la fiecare conferinţă de presă. Mă rog, eu le văd oricum. Sunt defect? Apoi, desigur vorbind de oameni, mi se umple inima de teamă gândindu-mă că ni se pregăteşte microciparea ca să fie ca în biblie. Cu semnul diavolului. Dar nu înainte de a fi pus în aplicare şi dus la bun sfârşit planul Kalergi. Stiți dumneavoastră, planul ăla la finalul căruia pe pământ va exista doar o singură culoare a pielii. Mulatri. Că nu se cade să cipezi caucazieni, nu? Fireşte între timp marile corporaţii ne transformă în sclavi muncitori întru rotunjirea veniturilor lor. Nu înainte însă ca Organizația Mondială a Sănătății să ne omoare pe toţi cu codex alimentarum. Sau cu legumele modifcate genetic. Sau cu pasta de dinţi care conţine fluor şi blochează glanda pineală. Deci nu vă faceţi griji, viitorul e sigur. Mai ales de când lumea e condusă de evrei. Care nu sunt chiar evrei, ci khazari care au înlocuit evreii originali. Dar nu contează în mod neapărat. Sfârşitul e aproape. Planeta X sau Nibiru, o să ne şteargă de pe faţa pământului la o dată care se tot amână dar care va fi comunicată ulterior. Deşi s-ar putea să avem noroc cu extratereştrii cei buni care au mai distrus o cometă care era să ne dea gata acum câţiva ani. Noi românii ar trebui să ne îngrijorăm însă. Pentru că dacii reprezintă leagănul civilizaţiei (şi nu alţii cum greşit se credea), toate popoarele puternice ale acestei lumi vor să ne extermine. Planul este de mult început şi a intrat acum în faza finală. Nu e panică, românii sunt poporul ales. România va fi înconjurată de flăcări şi când toţi vor fi raşi de pe faţa pământului din cauza bombelor atomice, România ocrotită va scăpa şi va repopula pământul. Este naţia aleasă, nu e clar? Aşa că ăia poa' să-şi bage noua ordine mondială în locul ăla mic şi întunecos. La fel de întunecos precum tunelul din Bucegi care e de fapt un portal între două lumi. Sau dimensiuni, specialiştii încă nu au căzut de acord asupra acestui fapt. Este însă adevărat că lespedea aia de aur, grea cât tot aurul mondial la un loc, perfect şlefuită şi făcută lingouri de statul român e la loc sigur. Unde se află şi scheletul de hiberborean. Da' ce spun eu hiperborean. Dac, neică, pentru că, se ştie, dacii aveau 5-6 metri înălţime. Doar străinii care ţin adevărul ascuns de noi ne mint cum că oamenii pe vremea aia nu erau mai mari de 1.30 - 1.40 metri. Hai că vă las acum, că poate e prea multă informaţie dintr-o dată. Dacă nu mă răpesc extratereştrii care nu există, care de fapt sunt demoni, vă mai povestesc şi cu altă ocazie.

Vedeți, așadar, cât de neinformați suntem și cum ratăm sistematic câte o apocalipsă?

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Editorial

Ultima oră