Previziuni

02 Iun 2015
Previziuni
Deși liberalii se agită de zor, Victor Ponta va rămâne premier și anul acesta. Aici, la granița cu Imperiul Pravoslavnic, e nevoie de liniște. Stăpânul scutului antirachetă nu-și dorește o zonă nesigură, cu frământări politice majore. Oricum, decontaminarea spațiului românesc de elementele filoruse continuă în ritm alert. Altminteri, cred că americanii i-au promis fruntașului pesedist continuitate la Palatul Victoria. Fiindcă așa înțeleg, acum, blazarea cu care prim-ministrul nostru a primit triumful sibianului la scrutinul din noiembrie 2014. Refuzul său de a ieși pe micul ecran după închiderea urnelor, în ambele tururi, era un semnal pe care noi, chibiții de pe margine, l-am cam ignorat. Prin urmare, războiul fratricid din Ucraina va conserva o vreme raporturile de nonbeligeranță dintre palatele dâmbovițene. Abia la anul, în funcție de rezultatul alegerilor parlamentare, se va pune în discuție schimbarea actualului șef al Guvernului.

*

De aceea, dosarul senatorului Dan Șova este atât de mediatizat. La o adică, poate fi folosit la dărâmarea fostului său coleg de cabinet de avocatură. E ca o mutare de șah-mat pregătită din timp de maeștrii jocului politic.

*

Cum previzibil este și iminentul desant al companiilor americane pe tărâm mioritic. Că altfel nu era vârâtă la zdup droaia de afaceriști neaoși. Pe terenul proaspăt curățat va înflori capitalul străin și atunci vom înțelege cu adevărat de ce alde Copos și Nicolae au luat calea pușcăriei. Sunt curios doar să aflu în ce domenii vor investi yankeii, nu că ar mai servi la ceva, dar am desluși definitiv rostul campaniei anticorupție din acești ani tulburi. Vom deveni o țară controlată total, militar și economic, de finanța de peste Ocean. Zidul de apărare al Europei civilizate, chipurile, împotriva hoardelor de basamaci ale Țarului Putin...

*

Arestările și condamnările vor curge cu aceeași învolburare, România nu va cunoaște tihna. Spaima e un dictator de temut și de ea s-au folosit toți veneticii înstăpâniți în Valahia. Diferă numai estetica perversității și, s-o recunoaștem, americanii sunt neîntrecuți în manipularea prostimii. Propaganda lor a început demult, odată cu „Te uiți și câștigi!”, când românii visau cai verzi pe pereți. Experimentul a reușit mai repede decât sperau noii ocupanți, iar azi îndobitocirea maselor e desăvârșită.

*

Emigranții plecați din pridvorul natal nu se vor mai întoarce acasă. Limba română va dispărea, ușor-ușor, țările vor deveni miniaturi ale Statelor Unite ale Americii, conglomerate etno-culturale, vorbitoare ale unor graiuri fără gramatică. Popoare de pribegi, care și-au abandonat nostalgiile și fiorul patriotic în creuzetul multinațional. O lume decupată de patrii...

*

Terorismul financiar-economic și religios va face ravagii, moartea va rânji în orice loc de pe Pământ. Și, printre crucile proaspete, șefii de stat vor mima pioșenia și suferința, îngrijorarea pentru soarta planetei. În spatele lor, producătorii de arme își vor burduși conturile, cursa înarmărilor nu va obosi deloc. Demagogia înalților demnitari mondiali a depășit limitele ipocriziei de complezență, e groasă și nocivă.

*

Ni se va spune programatic că leacul cancerului nu s-a găsit, și nici al altor boli la fel de pustiitoare. SIDA și Ebola vor secera vieți cu nemiluita, pe măsura câștigurilor indecente încasate de firmele de medicamente. Boala și moartea vor rămâne în continuare cele mai profitabile afaceri.

*

În deal, la Cotroceni, Klaus Iohannis va fi momâia exemplară, pe măsura partidelor emasculate. Președintele României, cu capitala la... Budapesta.


P.S. Dintr-o regretabilă eroare, la pag.650 a cărții mele recent publicate – Jurnalul banalității – s-au strecurat două regretabile erori: versul Însingurați în doi din lașitate (și nu înstrăinați) aparține poetului Romulus Vulpescu, iar nu lui Adrian Păunescu.
Cu scuzele de rigoare, îndrept această nedorită greșeală.

Alte stiri din Editorial

Ultima oră