Nimic mai greu decât să scrii o dată pe an despre femeie. Anul trecut, în aceeaşi zi, mă străduiam să dau câteva definiţii ale femeii. Din toate acele definiţii pe care le dădeam atunci de una singură îmi mai aduc aminte: “Femeia este bârlogul în care se adună toate necazurile vieţii”. De ce mi-o fi rămas numai asta în minte, Dumnezeu ştie! Sau poate că ştiu şi eu, dar nu vreau să spun! Femeia e o copertă de destin, femeia e o insulă niciodată cucerită definitiv, femeia e un ceas pe care, dacă nu-l întorci, o ia înainte, femeia e un clopot cu dangăt de lacrimă, femeia e o sete de zbor, femeia e o păpuşă de lut cu inimă de rouă, femeia e un dor nestins de tandreţe, femeia e o dimineaţă cu două răsărituri, femeia e o ploaie de primăvară strânsă în căuşul palmelor unui bărbat… Ce frumos putem vorbi şi scrie despre femeie când ne aducem aminte că mai este şi femeie! În rest, o călcăm în picioare, o învinovăţim pentru nimic, o târâm prin viaţă cum vrem noi, n-o lăsăm niciodată să aibă ultimul cuvânt şi facem toate astea când ştim că femeia e un zeu în carne şi oase. Am zis!
MARIUS TUCĂ
