Întoarceţi-vă buzunarele pe dos ca să scapăţi de mărunţiş, de cecuri, de cărţi de credit, adică să faceţi în aşa fel încât să rămâneţi fără nici o leţcaie. După ce aţi făcut acest lucru, renunţaţi să vă mai duceţi astăzi la slujbă, învoiţi-vă, lipsiţi nemotivat, treaba dvs., dar pe la serviciu să nu vă prind. Apoi, anulaţi-vă toate întâlnirile din această zi, nu vă programaţi altele, astăzi nu vreţi să vedeţi pe nimeni. Astăzi vreţi să fiţi singur, doar dumneavoastră să staţi de vorbă cu… dumneavoastră. Acum, fără nici un ban în buzunar, fără maşină, fără abonament RATB, doar cu buletinul de identitate, la prima oră începeţi pe jos să luaţi în piept pulsul oraşului, oamenii lui, viaţa. Începeţi cu străzile mai puţin aglomerate, e bine pentru început să fiţi cât mai singur, să nu vă loviţi de prea mulţi oameni, să va limpeziţi puţin gândurile. Nu ocoliţi periferia, poposiţi cu privirea, atât cât puteţi, peste sărcia celor din jur, nu ocoliţi mizeria, ea există dintotdeauna, la câţiva paşi de dvs. Încet, încet treceţi spre locuri mai populate, ar fi bine pe la orele 10-11 să ajungeţi într-o piaţă, chiar dacă pantofii „vă bat” rău de tot, iar foamea s-a instalat discret în organismul dvs. De aia, e tocmai bine să vă pierdeţi într-o piaţă, să tânjiţi după un covrig, după un corn cu dulceaţă, o brânzoaică, un baton cu susan. Lumea de aici acţionează ca o menghină, vă strânge, vă strânge şi când, nu mai puteţi, duce instinctiv mâna la buznar – v-aţi convins că n-aveţi nici un ban la dvs. – sau căutaţi disperat un cunoscut să-i cereţi 1000 de lei, sau fugiţi repede din piaţă. Varianta din urmă e cea mai bună, mai ales că simţi nevoia, şi chiar e timpul, să vă plimbaţi pe un bulevard. E ora prânzului şi vă împărţiţi gândurile ba înspre filozofia prorpiei vieţi, ba înspre ghiorţăiala din maţe. Aproape că salivaţi, uitându-vă în vitrinele unde nişte pui se dau „în rotisor”, iar cineva, din când în când, îi udă cu o lingură cu usturoi. E târziu, aţi intrat într-un furnicar în care începeţi să vă împiedicaţi de oameni. Vă enervează atâta lume în jur, afară aproape că s-a întunecat, vă grăbiţi să ajungeţi acolo de unde aţi plecat. O sete aproape ucigătoare ca atunci când „Soarele s-a topit şi a curs tot pe pâmânt” vă e stăpână, vă e preşedinte, vă e rege. Cu ultimele puteri lucide bateţi la o poartă şi cereţi o cană cu apă. În ea găsiţi toate bogăţiile lumii pe care până mai ieri le uitaserăţi. Ei, astăzi aţi fost liber.Cam asta e starea de libertate, nu aia cu care v-aţi înşelat până acum. Credem în fiecare zi că prin ceea ce facem suntem liberi. Suntem pe dracu’! Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
