E o duminică rece. Cu vânt uscat şi sterp. La fel de bine ar putea să nu fie. Nu i-ar simţi nimeni lipsa. E o duminică la fel ca toate duminicile. Nu poate fi frumoasă, orice s-ar întâmpla, pentru că e lucrătoare. Ce cuvânt, Dumnezeule: lucrător, lucrătoare, nelucrător, nelucrătoare! Înfiorător. E o zi de muncă, e o zi în care mergi la redacţie. O zi în care nu se întâmplă nimic. E o zi cu un metabolism special. Şi războaielor le e târşă să înceapă duminica. Şi chiar dacă ar începe duminica, nimeni nu le-ar băga în seamă, nimeni nu le-ar lua în serios. Toată lumea ar crede că e o farsă. Duminica nu poate să înceapă nimic. Şi nici nu se poate termina. E o zi de tranziţie între începuturi şi sfârşituri. E o graniţă dintre stări şi întâmplări, e o zi în plus, e o zi în minus, e o zi care la fel de bine ar putea să nu fie. E duminica tuturor şi duminica nimănui.
La fereastra mea stă cu pieptul înfoiat în bătaia vântului rece un porumbel roşu. E duminică.
