Iată-mă că am îndrăznit să ning, dar aveam ordin de deplasare în inima ta, fără diurnă, doar cu păsări zgribulite lângă geam”.
Astfel, scurt, fără prea multe cuvinte, iarna a trimis toamna să-şi caute adăpost poate într-un suflet răvăşit, poate într-o primăvară, poate… Se spune că prima ninsoare e pentru îndrăgostiţi. A doua este pentru copii ca să facă oameni de zăpadă, iar a treia este pentru buldozerele primăriilor. Aşa că despre prima ninsoare trebuie să scrii frumos, n-ai voie să foloseşti cuvinte urâte cum ar fi RENEL, RADET etc. O să avem timp să ne văicărim toată iarna de frig, de lipsa gazelor, de lipsa apei calde, de RATB, de ţurţuri ş.a.m.d. Acum ne oprim o clipă în loc, ne lovim cu tâmplele de fulgi, îi sărutăm, atât cât se poate săruta un fulg, ne aşezăm inima ca o sanie pe drum şi chemăm nişte cai albi să o tragă până-n munţi, o ducem la schi – cine a mai văzut inimă la schiĂ – căutăm o prăpastie pe măsura ei. O întrebăm apoi, sub ameninţarea hăului, dacă mai face – mai faci inimă, mai faciĂ - şi dacă ea o să zică nu, o credem pe cuvântul ei de inimă o punem să jure pe inima ei şi o trimitem înapoi în piept. Ninge, strigă cineva, cerul a născut din nou, acoperă pământul de alb. Şi noi plângem ca atunci, demult, la naştere! Bună dimineaţa!
MARIUS TUCA
„Dragă Toamnă,
