Două ştiri ca două cupoane

07 Oct 1995
Două ştiri ca două cupoane
Două ştiri ca două cupoane nominative de privatizare, două ştiri pe care nu le aşteptam au venit cu ziarele de dimineaţă şi n-au mai plecat. De ce spun că ele, ştirile, seamănă cu două cupoaneĂ Păi, simplu, pentru că au aceleaşi însuşiri.  Adică noi, eu şi voi cititorii, le avem şi nu ştim ce să facem cu ele ca să ne fie bine. Liderul studenţilor din Academia de Arte, pe numele lui Constantin Zgâmbău, a fost condamnat la 192 de zile de închisoare de Judecătoria Sectorului 1. Asta după ce el însuşi a refuzat să plătească o ditamai amenda pentru că a mers cu trenul fără bilet şi pentru că a organizat o „expoziţie” de protest pe asfaltul din faţa Palatului Victoria. După ridicarea sa de către Poliţie, cetăţeanul, studentul, liderul sindical Zgâmbău a declart că şi-a văzut împlinit visul. Visul de a-şi termina lucrarea de diplomă în celulă. În acelaşi timp cu declaraţia lui Constantin sau în timpi diferiţi – oricum nu are absolut nici o importanţă - avocatul Nicolae Bobu, rom din fire şi liderul Uniunii Generale a Romilor din România, a spus unui ziar că intneţionează să deschidă un post particular de radio care se va adresa în principal cetăţenilor romi. Banii necesari pentru ca această intenţie să nu aibă soarta intenţiei primarului Halaicu de a repara drumurile Capitalei, provin, în special, din fondurile PHARE. Aşa a zis avocatul Bobu. Astea au fost cele două ştiri. Acum, spuneţi şi dumneavoastră ce să facem cu ele. Pentru că lista de soceităţi în care am putea să le investim nu s-a publicat încă. Noroc că nu s-a fixat un termen limită până la care putem să le preschimbăm. Apropo, în ce să le preschimbămĂ Aştept sugestiile voastre. Bună dimineaţa!

MARIUS TUCA

Alte stiri din Editorial

Ultima oră