De noi nu mai are grijă nimeni. Toţi avem grijă unii de alţii, dar nu ştiu cum se face că de NOI n-are grijă nimeni. Luăm ziarul să citim ce se mai aude cu preşedintele ţării, să ştim dacă mai e colo, voios, zâmitor, deschidem radioul să ne asigurăm dacă nu cumva a avut loc o lovitură de stat, ne uităm la televizor să vedem dacă Parlamentul, Guvernul şi celelalte organisme le statului sunt bine-mersi, sănătoase. Aşa cum unii trec prin lume veşnic cu mâinile prin buzunare, noi trecem veşnic cu sacoşele în mâini. Ne hărţuiesc toţi din jur, ne hărţuieşte viaţa, ne hărţuieşte controlorul de bilete din autobuz, ne macină principiile căpătate în şcoala elemnatră, cozile la circa financairă, copiii, înghesuiala din mterou. Ne uităm aşa de rar în oglindă doar să vedem dacă ne-a mâzgălit viaţa pe faţă, dacă nu cumva ne-a scris cu litere de-o şchioapă pe frunte că ni s-a terminat, EA, viaţa, sau pur şi simplu ne-a scris pe frunte ca-n jocurile copilăreşti, când scriam unul pe spatele celuilalt cu cretă: „Sunt prost!” Hai să ne orpim o secundă, doar o secundă, pe loc, să vedem ce mai facem, pe unde mai umblăm de fapt, să vedem dacă suntem mai înalţi, mai filozofi, mai graşi, mai cârcotaşi, mai şubrezi, mai daţi naiba! „Opriţi timpul!”, nu pentru a nu mai îmbătrâni, ci să vedem ce mai facem! Ni se schimbă prietenii, iubirile, duşmanii în funcţie de preţul pâinii, căldura din calorifere, preţul la benzină, apa caldă. Ne ducem amintirile la „Nufărul” – ce să-i faci, la vremuri noi, amintiri noi – mai căutăm prin lada copilăriei câte ceva care să ne mai întinerească niţel. Fugim ca de dracu’ de pisicine, toalete fine, icre negre, coaste de azur pentru a nu ne da peste cap filozofia de o viaţă - viaţa cuiĂ – şi ne întindem în linişte untul pe pâine, sorbim fără zgomot cana de ceai, tăcem în faţa şefilor, închidem ochii în faţa anotimpurilor, descojim oul fiert şi rămănem despuiaţi… de noi n-are grijă nimeni. Nici măcar patria care are şi ea atâtea pe cap de nu şi-l mai vede de treabă! Bună dimineaţa!
MARIUS TUCA
