Cum se poate dormi liniștit fără să fi văzut Detunatele

17 Iun 2015
Cum se poate dormi liniștit fără să fi văzut Detunatele
Cum am refuzat să ajung la Detunata Golașă și la Detunata Flocoasă, motivând că n-am văzut Marele Canion sau Cascada Niagara. Și, apropos!, dorm bine. Tocmai am citit că TripAdvisor a realizat o listă cu cele mai importante destinații turistice din lume, acestea fiind selectate în funcție de notele și impresiile lăsate de turiști pe site. Pe primele trei locuri, nu că ar avea asta vreo importanță în cele ce voi povesti, se află: 1. Templul Angkor Wat, Cambodgia; 2. Machu Pichu, Peru; 3. Taj Mahal, Agra, India. Și acum, povestea. În urmă cu vreo 8 ani, merg cu o colegă, cu un fotoreporter și șoferul, într-o delegație în Apuseni. Ajungem, într-o bună clipă, în satul Bucium Șasa (județul Alba), sat recunoscut ca fiind cel în care s-a născut, a trăit, a trudit și-a murit cunoscutul personaj „Fefeleaga” al lui Agârbiceanu. Cutreierăm prin sat să-i găsim casa, poate ceva rude, și dăm peste o femeie voinică, ce tocmai își potrivea un rucsac uriaș în spate, cu gândul să urce pe munte. Întâmplare, neîntâmplare, era fix nevasta unui strănepot al Fefeleagăi, ce-și făcuse un popas turistic pe munte, pe la cota 800-1000 m. Ne arătăm bucuria că am întâlnit-o iar ea, ca o ardeleancă ospitalieră, ne invită la popasul de pe munte să stăm la povești și să ne omenească. Noi, reporteri adevărați, i-am luat urma pâș-pâș, pâș-pâș, prin pădure. Numai că, după un sfert de ceas, ni s-au cam înmuiat picioarele. Mai ales mie, că numai de cățărări nu-mi ardea! Dragilor, era o lipăială și-o vipie, că mă făcusem demult una cu cămașa. Tanti ardeleanca, mereu înainte, nici gând să plănuiască o pauză de reveneală. După o oră de opinteli, ajungem. Iese în prag „Fefeleagul”, pe numele său Gheorghe David Vetălău. Ăsta odihnit, vesel că are oaspeți, că mai are cu cine schimba o vorbă și bun pretext pentru un păhărel de palincă, scoate o sticlă de răchie. Bem noi o dușcă, se înfiripă o conversație vioaie și odihnitul zice: “Nu vreți să vedeți Detunatele, că sunt la doi pași de aici, cam la 500 m?” Colegii mei, ura-ura, Doamne ce frumos, minunat , nemaipomenit, hai să mergem! Sceptic și oricum sătul până la refuz de urcuș (eu nu mai știam cum dracu o să mai pot coborî de acolo) îl întreb: “Auzi, bre, sunt 500 m mai pe orizontală sau mai pe verticală?” “Mai pe verticală!”, zice el. “Atunci nu merg!” Începe baletul: că nu se poate, că e păcat, că odată în viață mai ajung până aici, că n-am mai văzut ceva atât de frumos și unuic ca asta, că o să-mi pară rău tot restul existenței mele, etc. I-o retez scut: „Bre, zic, păi nu văzui eu Piramidele, nu văzui Marele Canion sau Cascada Niagara și-am dormit noaptea perfect o viață întreagă! Dă-le dracu de Detunate, că nu mor dacă nu le văd! Ori crezi că n-o să mai am somn noaptea din cauza lor?” Au plecat și-au revenit după patru ore. Am rămas, am mâncat, am băut și-am dormit până s-au întors. Nu știu dacă lor le-a mai rămas azi vreo amintire cu Detunatele, eu sigur însă n-am nici un regret. Și-am încălecat pe-o Detunată și v-am spus povestea toată!

Alte stiri din Editorial

Ultima oră