Mi-ar fi fost foarte greu să vorbesc ieri, când premirul Nicolae Văcăroiu împilinea 52 de ani, de criza de hârtie. Mi-e şi mai greu să vorbesc azi, când este Sfântul Nicolae. Şi în plus de asta nu-mi place să vorbesc de lucrurile veşnice, aşa cum este criza de hârtie. Criza de hârtie a văzut lumina zilei, a tiparului la Letea în anul 1989, luna decembrie. A urmat apoi cursurile tranziţiei sub premierii Petre Roman, Theodor Stolojan şi azi sub Nicolae Văcăroiu. Şi de atunci şi până azi criza asta de hârtie a crescut într-un an cât alţii în zece. Deci criza de hârtie mai are puţin şi împlineşte şase ani. La mulţi ani dragă criză de hârtie, la mulţi ani dle Nicolae Văcăroiu! Dar criza asta de hârtie e mic copil pe lânga criza de buldozere, antiderapante, primari, autorităţi, factori de decizie etc. Eu am avertizat încă de pe vremea primei ninsori, aceea pentru îndrăgostiţi, că cea de-a treia zăpadă este pentru buldozere, dar n-a avut nimeni antiderapant să mă audă. Bucureşti, Capitala ţării noastre, a devenit de ieri un oraş de pietoni. Intraţi repede în casă oameni buni, puneţi vinul şi ţuica la fiet, băgaţi-vă sub plapumă şi din când în când, uitaţi-vă pe fereastră ca nu cumva să se „întâmple” vreo revoluţie şi voi să nu ştiţi. Cât despre ghete, dacă n-aţi găsit nimic în ele daţi vina pe Nicolae.
Bună dimineaţa!
MARIUS TUCA
Criza de hârtie şi criza de buldozere
