Cote obligatorii de refugiați...

16 Sep 2015
Cote obligatorii  de refugiați...
Condiția umană e mai terfelită ca oricând. În limbajul oficial al cancelariilor de pretutindeni se vorbește despre cote de refugiați, ori despre relocarea acestora. Așadar, cote, nu oameni. Și relocare, de parcă invadatorii ăia dirijați de forțe oculte ar fi niște mașini uzate, cărora li se caută un alt garaj... Îmi este rușine de sminteala lumii contemporane, de lipsa ei de omenie. Capitalismul pute a stârv și de aici duhoarea din jur. *

Amănuntul cu pricina nu i-a scăpat președintelui Klaus Iohannis, care nu s-a sfiit să remarce că „Aici nu vorbim de cifre. E vorba de oameni și nu de piese care trebuie numărate”. Ba chiar de cifre se discută în Comisia Europeană, nu de altceva. Birocrații de acolo au cipuri în loc de inimă, softurile care le-au fost montate în tărtăcuță nu cunosc funcția emoției sau a rușinii. Ălora nu le pasă de noi, de bulgari, de unguri, de ceilalți, sunt programați să ne anuleze identitatea națională. Așa că degeaba „ia act cu oarecare nemulțumire” neamțul nostru de la Cotroceni de proiectul prezentat în Parlamentul European. Auziți, doar oarecare nemulțumire, când îți vine să urli și să azvârli blestemul asupra-le de să le meargă până la a cincea generație !

*

Ciudat, România nu iese din zodia cotei obligatorii nici acum. Demult, după Al Doilea Război Mondial, sovieticii ne-au impus să le plătim cote cu titlu de despăgubiri pentru alianța noastră cu germanii. Așa că înspre Moscova o luau trenuri întregi cu cereale și alimente, cu îmbrăcăminte și cherestea, dar cu ce nu plecau? Plăteam prețul unei trădări de care nu ne dezbăraserăm nici în clipa adevărului istoric. Mai apoi, puterea comunistă ne-a stabilit cote de carne, de pui, de brânză, de aer, de bucurie, de tristețe, de lumină, de căldură... Obligatorii și alea. Cică noi singuri nu eram în stare să ne planificăm viețuirea, astfel încât a fost creat un comitet de stat al... planificării. Azi, noul stăpân ne cere să respectăm cota obligatorie de imigranți stabilită la Bruxelles, altminteri vom fi aspru sancționați. Însă, de data aceasta, nu mai dăm, ca atunci, ci primim, asta așa, ca să nu mai hulim globalizarea...

*

În Rusia, Țarul Putin a nimerit un discurs care a aprins Duma de Stat. Nici n-avea cum altfel, de vreme ce le-a spus aleșilor norodului că „Fiecare minoritar, indiferent de unde provine, și care-și dorește să trăiască, să muncească și să mănânce în Rusia, trebuie să vorbească rusește și să respecte legile rusești.

Dacă vreți să respectați Sharia și să duceți traiul unor musulmani, vă sfătuim să vă stabiliți acolo unde acestea sunt regulile de stat.

Rusia nu are nevoie de o minoritate musulmană. Minoritățile au nevoie de Rusia, iar noi nu le vom acorda privilegii speciale și nici nu ne vom modifica noi legile pentru a le satisface doleanțele, indiferent cât de tare vor striga «Discriminare !»

Nu vom îngădui tratarea cu lipsă de respect a culturii ruse. Mai degrabă vom trage învățăminte din sinuciderea SUA, a Marii Britanii, Olandei, Germaniei și Franței, iar noi vom supraviețui ca națiune. Musulmanii sunt acolo ca să cucerească aceste țări.

Civilizația rusă și tradiția noastră nu sunt compatibile cu lipsa de cultură sau cu preceptele primitive ale legii Sharia și ale islamului. Dacă acest onorabil Legislativ al nostru are în vedere crearea de noi legi, acestea vor trebui să urmărească mai întâi de toate interesele națiunii ruse și să țină cont de faptul că minoritarii musulmani nu sunt ruși”.

Cu asemenea mesaj, mujicii s-au simțit și mai mândri că sunt ruși, adică o nație care nu se sfiește să trăiască în răspăr cu ăilalți. Și să fie ea însăși, indiferent de toanele politice ale timpurilor.

*

Cel mai interesant articol despre exodul musulmanilor l-a scris Sever Voinescu. Exercițiul său profetic cu degetele încrucișate îmi confirmă temerile, iarna europeană e pe-aproape. Declinul Bătrânului Continent are cauze multiple, „decrepitudinea la care a condus modelul alb al societății de consum”, fiind, cred, a dintâi. Multiculturalismul deșănțat, a doua. De aceea, nu foarte târziu, vom înțelege că e normal ca „albul creștin să se abțină să fie ceea ce vrea să fie pentru ca orientalul musulman să poată fi pe deplin ceea ce vrea să fie. Iar această demisie de sine se va prelungi într-un fel de perversitate a supunerii: ca să-i respecți pe noii veniți, vei trebui să fii din ce în ce mai mult cu ei și din ce în ce mai puțin cu tine. Bunăstarea noastră ne va fi fatală”.

Zbârci, la exercițiul ăsta profetic ! Deși zarurile fost-au aruncate...

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Alte stiri din Editorial

Ultima oră