Costică şi Amedeo

16 Sep 1995
Costică şi Amedeo
Constantin Tutunaru este primarul Sectorului 3. Amedeo Preduţ este viceprimarul Sectorului 3. Pe vremea când primarul era lipsă , viceprimarul  a ocupat un birou ce aparţinea secretarului Consiliului Local. O dată întors la slujbă, Costică, a dat o dispoziţie prin care solicita lui Amedeo să se mute din biroul pe care acesta l-a ocupat în timpul suspendării luiTutunaru, unul şi acelaşi cu Costică. Toate bune şi frumoase până aici, numai că Preduţ, zis Amedeo, n-a vrut să se mute că era cald afară şi acolo unde stătea avea linie directă. Acum, în situaţia dată, Costică a dispus numirea unei comisii formate din funcţionari care să inventarieze bunurile aflate în respectivul birou.  Amedeo, la rândul său, a zis că dacă se atinge cineva de biroul în care munceşte pentru cetăţeni, cheamă Poliţia. Tutunaru sa iritat. Preuţ s-a înfuriat şi cică a devenit agresiv în limbaj, cât şi în gesturi. Bă, Costică, bă Amedeo, eu de când vă ştiu, de pe vremea când vă trageaţi scaunul unul altuia de sub şezut, n-am auzit ca-n sectorul 3 sa fi plantat şi voi o floare, să vopsiţi un gard, să fi adunat o hâertie truncată pe jos. Bă, mai aveţi puţin şi vi se termină mandatul. Dacă în timpul ăsta nu faceţi ceva pentr uoameni, ceva care să atragă atenţia opiniei publice, pun toţi cetăţenii Sectorului 3 pe voi, după care mă dezbrac de caractre şi vă dau poza în ziar până când vă apar mustăţi. Bună dimineaţa!

MARIUS TUCA

Alte stiri din Editorial

Ultima oră