Coloana talentului infinit

15 Iun 2015
Coloana talentului infinit
 ’’V-am  lăsat săraci și proști și v-am găsit mai săraci și mai proști’’, a fost concluzia maestrului Constantin Brâncuși la revenirea, după mulți ani, pe meleagurile natale. Considerat întemeietorul sculpturii moderne, Brâncuși, cu mintea lui sănătoasă de țăran curat, a fost de-a dreptul șocat  să constate că în perioada acumulării sale pariziene, consătenii lăsați acasă nu progresaseră nici cât negru sub unghie.

Decenii bune a trebuit să treacă pentru ca, la capitolul sărăcie gorjeană, să se nască niște genii locale precum Ionel Manțog sau Nicolae Mischie care, prin acumulările (din păcate penale) dobândite, să-i îndulcească tristețea marelui predecesor. Ca bucuria post-mortem să fie totală, în timp ce gorjenii scăpați de sărăcie intrau la pușcărie, a apărut, în sfârșit, și un element surpriză care demonstrează că pe Valea Jiului există și viață inteligentă.

Dacă folosiți aplicația Twitter pe telefonul mobil și vă contactați cu ajutorul numărului de telefon, trebuie să știți că șmecheria asta confortabilă și la îndemâna oricui se datorează unui super-talentat informatician gorjean. Trudind încă din liceu la ’’masa tăcerii’’ în fața căreia un calculatorist vorbește doar cu computerul, Bogdan Țîrcă a ajuns astăzi  o adevărată ’’coloană a talentului infinit’’ în domeniul IT-ului. Tânărul  a urmat un stagiu de intership la celebra companie americană care i-a și făcut o ofertă de angajare la sediul central din San Francisco.

Măcinat de dorul rudelor, prietenilor și iubitei sale, Bogdan a preferat să se întoarcă acasă pentru a dezvolta un program destinat tinerilor și dragostei. Oricât ar cleveti cârcotașii care consideră că astfel de sentimentalisme nu-și au rostul în construirea unui viitor strălucit care, ca și la Brâncuși, este greu de realizat într-o țară confuză, curajul lui Bogdan este de apreciat. Și apoi, chiar dacă invidia și răutatea românilor este aceeași de mii de ani, nu trebuie să uităm un aspect: în domeniile moderne de activitate, mentalitățile medievale nu-și mai  găsesc locul. IT-ul nu este precum creșterea animalelor. Informaticianul poate lucra de oriunde pentru oricine de pe această planetă, fără să dea explicații despre sănătatea caprei personale, curioșilor de la gard.

Șansele ca marele Constantin Brâncuși să se mai întoarcă încă o dată acasă sunt aproape zero însă dacă ar face-o, sigur și-ar modifica discursul:’’V-am lăsat săraci și proști dar acum, văzându-l pe Bogdan Țîrcă, un cap de copil cu minte de adult genial, am deja alte speranțe’’. 

Alte stiri din Editorial

Ultima oră