Cine sunt „tefeliștii” ?

30 Iul 2018 | scris de Marian Nazat
Cine sunt „tefeliștii” ?

MOTTO:

                              „Ei se aruncă, fără să știe clar în ce scop, în brațele unei  credințe fanatice, la modă, pe care nu o mai discută (…). Acest fanatism îi face uneori îndârjiți, alteori le răpește discernământul. Și, câteodată, omenia. Dar, parcă se poate  cere omenie unor deznădăjduiți?”

                                                               Mircea Vulcănescu

 

 

Găsesc în revista Q Magazine un excelent articol semnat Ambrus Bela (1)  și intitulat  Cine sunt, de fapt, „tefeliștii” ?

Ei bine,  aflu de acolo că „Generation Me” („Generația EU”) îi cuprinde  pe cei născuți în perioada 1980-2000 (ori și mai precis, 1984-2004) și e descrisă de către psihologul Jean Twenge ca fiind o generație roasă de narcisism, autocentrică și care se raportează permanent  la propria persoană și la propria plăcere. „Culmea este că acești hedoniști nu sunt fericiți. Dimpotrivă, poartă cu ei o ură și o supărare de proporții mitice. Sunt generația care consideră că «nu a primit destul». Ca și cum asta n-ar fi fost îndeajuns, politicile publice au schimbat macazul, în consonanță cu ce era pe afară, ușurând viața tineretului și explicându-le că sunt speciali și că toți sunt la fel de buni. Să nu se ofenseze nimeni! Deci cei care, în mod bizar, se cred de dreapta au crescut cu cele mai ciudate și stângiste valori. 

Problema a pornit, dincolo de familie, din sistemul de învățământ, unde minți luminate au înțeles să dea premiul 1 întregii clase, și celui mai deștept, și prostanului, punându-i pe picior de egalitate. Să se elimine corigența și repetenția. Să suprime competiția și supremația a celui clasat înaintea incapabilului. Restul a venit ca o avalanșă!”

Și cum analfabetismul social și funcțional a atins în România o cifră de speriat  - 42 % -,  paradoxal „nu pesedișitii suferă cel mai tare aici, ci exact tefeliștii. Sunt atât de proști (în cel mai pur sens al cuvântului), încât operează cu adevăruri de genul: pesediștii sunt comuniști, Ion Iliescu conduce PSD-ul, oamenii votează cu PSD-ul pentru că primesc doi mici, rușii sunt comuniști, tefeliștii nu trăiesc bine pentru că ciuma roșie fură, lumea este spălată pe creier pentru că se uită la Antena 3, ei sunt șmecheri și ca să nu fie spălați pe creier nu se uită la televizor, nimeni nu poate lupta cu corupții decât Codruța Köveși, Europa este de dreapta, Trump va prăbuși economia pentru că este prost, credința creștină înseamnă să pupi moaște, gazul se scumpește că vrea Dragnea și nu că ar exista o piață liberă și reglementări ale Comisiei Europene, este adevărat pentru că a scris pe Facebook, creșterea salariilor ne destabilizează, președintele are procurorii în subordine, ba chiar și Guvernul, deciziile Curții Constituționale trebuie aprobate prin referendum, nu sunt spitale pentru că sunt catedrale… Așadar, un întreg evantai de inepții care ar trebui să fie cel puțin bătătoare la ochi, dar care pentru niște analfabeți nu au cum să fie. Probleme de această natură nu apar peste noapte, ci sunt rodul unor decenii de așa-zise reforme ratate în învățământ, unde școala elementară și liceul nu mai reușesc să ofere bazele necesare pentru învățământul superior. Iar învățământ superior dă rateuri tot mai sonore. Da, de ceva timp, școala românească produce numai tâmpiți, dar cu diplome. De aici vin problemele sociale și economice.

Pentru că și-au neglijat propria educație, pentru că habar nu au cum sau ce să lucreze, pentru că nici statul nu încurajează munca, aproximativ 4 milioane de oameni în putere și perfect apți de muncă stau și protestează sau umblă brambura prin lume și se uită uimiți ca vițelul la poarta nouă când li se spune că există o penurie de forță de muncă, deci nicidecum nu este adevărat că nu s-ar găsi joburi.

Generația Y nu vrea însă vreun loc de muncă în vreun parc industrial, nu vrea să se scoale dimineață, nu vrea să se murdărească pe mâini. Mai bine se înscrie la un al doilea sau un al treilea Master, la fel de inutil ca primul. Din această cauză, generația Y a devenit un balast pentru piața muncii, pentru firme, afaceri, economie. Ei sunt adevărații asistați sociali ai țării!”

Cuvintele care caracterizează această categorie sunt dezamăgire  cronică, depresie și revoltă, căci „tefeliștii au fost crescuți fără să cunoască cuvântul «nu». Lor li s-a permis orice și li s-a dat orice își doreau, chiar dacă cei care le dădeau o făceau pe credit. Au crescut bazându-se pe o gratificație instantanee. Problemele au venit aproape imediat: obișnuiți să își obțină plăcerea pe loc și fără niciun efort, au ajuns niște indivizi care nu sunt capabili de empatie, deci nu sunt capabili nici să întrețină relații de prietenie sau de cuplu, indivizi care se întrețin cu efort. Pentru una mică există Tinder. La fel, nu sunt capabili să dezvolte relații de colegialitate cu cei cu care muncesc. Oricum, îi urăsc pe toți și visează să ajungă manageri sau cel puțin consultanți. Ei sunt, propriu-zis, niște indivizi singuri, izolați, dar copleșiți de propria lor grandoare, pe care se miră că cei din jur nu o apreciază. Nu sunt apreciați nici la locurile lor de muncă, și asta din cauza instrucției precare și a lipsei de abilități, indiferent de numărul diplomelor obținute. Sunt o generație care nu a citit și nu citește cărți. Au trecut printr-un învățământ care i-a obișnuit să bifeze ceva pe un test grilă și să copieze. Au făcut o facultate de 3 ani, unde au auzit chestii teoretice, și unii s-au dus la un masterat care presupune elaborarea unei fițuici care să conțină mari adevăruri din alea corecte politic. Cu toate acestea, ei visează să conducă de la bun început companii sau chiar statul. Cică ar fi îndreptățiți. Milenialii au fost catalogați drept generația pierdută a indivizilor care se angajează ca să creeze un impact (deci nu ca să muncească) și, în scurt timp, realizează că nu pot crea nimic, nici chiar impact, și ajung pe prima listă a disponibilizaților.

Situația tefeliștilor din România este însă mult mai tristă decât pare la prima vedere. Aproape o cincime din grupa de vârstă 15-35 de ani nu este angrenată în nicio formă de învățământ, dar nici nu muncește. Propriu-zis, nu se ocupă cu nimic. Din 5.300.623 de tineri între 15-34 de ani, 1 049 523 nu învață și nu muncesc. Stau! Înjură pe Facebook. Se duc în club sau în bar, trag pe nas. Și, da, protestează!

Tefeliștii nu tânjesc după libertate, proprietăți, nu îi interesează chestiunile de mediu sau chestiunile sociale. În schimb, vor să aibă ultimele gadgeturi, să locuiască împreună cu părinții și să profite de pe urma muncii lor, fără să facă nimic. Simptomatic este că abia 27% dintre tefeliști spun că ar fi interesați să pornească o afacere în sectorul privat (Eurostat). Normal că și acesta este doar un deziderat. Chiar și cei care se avântă în această zonă nu reușesc să depășească un pseudo-entuziasm de tip start-up, ei așteptând ca lucrurile să se facă singure sau să vină cineva și să muncească în locul lor. Nu întâmplător media de viață a firmelor românești a intrat în declin. Guvernul face eforturi să mobilizeze această categorie, cu planuri de a oferi 40.000 de euro oricui dorește să își deschidă o firmă. Iar cei care ar fi vizați, tefeliștii, urlă că Guvernul este alcătuit din hoți și comuniști.”

Așa că te întrebi ce îi interesează pe „tefeliști”, iar răspunsul nu se lasă mult așteptat: „Să participe la evenimente. Conform Harris Poll, principala investiție a generației este în experiențe dobândite prin participarea la diverse evenimente. Dacă va întrebați de ce sunt ei îndreptățiți să aibă «piețuca» lor și evenimentul lor, unde să își etaleze gadgeturile și să dea cu laserul pe pereții Guvernului, este singura variantă în care ei pot aparține de ceva. Așa își bifează nevoile sociale de apartenență. Așa-zisa lor ură împotriva PSD-ului nu este decât un adeziv social, oricât de antisocială sau antidemocratică ar fi întreaga lor mișcare.

Când, cu ajutorul Serviciilor, au reușit să se strângă în piețe și apoi să genereze niște voturi, cei care au ajuns în Parlament au dovedit că habar nu au ce caută pe acolo sau cum funcționează instituțiile. Goțiu doarme pentru că este plictiseală, Nicușor Dan face biluțe din muci și le mănâncă, doamna Presada se plânge că în trecut au fost bărbați care au încercat să facă sex cu ea, Chichirău îl filmează pe Șerban Nicolae, iar Adrian Dohotaru s-a apucat să mănânce din coșul de gunoi, ca să demonstreze că este trist pe planetă, mai este unul care punea muzica să urle, ca să nu poată lucra comisia parlamentară din care și el făcea parte. Deși nu par lămuriți nici cu propria lor viață, nici acasă, nici la serviciu – cei care au un loc de muncă –, principala chemare a tefeliștilor este să le spună celor care au muncit și au cusut hainele cu care ei se îmbracă, au făcut pantofii pe care îi încălță sau telefoanele pe care nu le scapă din mâini cum să trăiască sau dacă să mai trăiască.”

Ceilalți, care nu gândesc asemenea lor, sunt „țigani, viermi, jeguri, gunoaie, patibulari, hoți, o întreagă gamă de epitete ce vor să demonstreze că nimeni nu s-a născut egal cu tefelistul, că ceilalți sunt suboameni. Pe alocuri, pe Facebook, se fac propuneri pentru a se strânge bani pentru asasinarea lui Tăriceanu, plată pentru niște rromi care să îl înjunghie pe Dragnea, uciderea în masă a pesediștilor sau uciderea în masă a parlamentarilor. Nu ei. Să vină cineva și să le ucidă adversarii. Ei au niște prafuri de tras pe nas, o bere incertă de consumat, un flat white.”

Am ajuns acolo unde intuia Alexis de Tocqueville: „Așadar, nu numai că democrația îl face pe fiecare om să-și uite strămoșii, dar îi ascunde și descendenții și îl separă de contemporani; ea îl aduce necontenit către el însuși  și amenință să îl închidă în cele din urmă în singurătatea  propriei sale inimi.“ Dar inimile acestor inși sunt adevărate focare de ură,  niște pubele pline cu otrava  strânsă în ultimii 30 de ani, deceniile unor „însăilături de povești fără cap și  coadă, scornite, abandonate, reluate. Cu multe tumbe, cu pocnitori, cu ceruri de artificii, cu trâmbițași, cu schimbări de decor, cu actori care intră trufaș în scenă, pentru a cădea apoi în trapa care se deschide sub picioarele lor. Trăim într-un  basm născut din  miile de nopți ale ficțiunii postdecembriste,  care se rostogolește peste noi neobosit, devorându-ne  viețile de eroi închiși într-un balamuc ai Istoriei.” (2)

Care eroi ? Masa viețașilor n-are nimic eroic în ea, simpla viețuire nu te înalță deasupra mizerabilei condiții umane. Și din astfel de exagerări, de manipulări cinice s-a născut „Generația EU”, din vorbele fără acoperire  ale falșilor lideri de opinie. Iar  emulii, repetându-li-se întruna că sunt eroi, au sfârșit crezând și ei inepția cu pricina. Profeția tragicului I.D. Sîrbu e pe cale să se împlinească în cele din urmă: „Vom avea, nu peste mult timp, o generație de intelectuali cu mentalitate de plutonieri și cu rafinament de frizeri.”

Autorul materialului identifică și un alt vinovat - tehnologia, prin intermediul căreia „tefelistul poate trăi social într-o lume virtuală, în care interacționează cu alți marginali social, unde prostia unuia se propagă viral către toți ceilalți, unde se pot autoiluziona că lumea este altfel decât cea în care viețuiesc izolați. Tehnologia ar putea să îi ajute. Dar ei pur și simplu nu vor să știe adevărul. Ar putea bunăoară să caute datele oficiale de pe site-uri oficiale, ca să își formeze o părere, dar Tăpălagă, Guran, Chirilă sau Bot par căi mai facile de informare. Acestea sunt sursele veridice. Informație gata mestecată și regurgitată. Nu gândim!

Plus de asta, a te informa este futil. Și-așa pesediștii fură tot, deci… fatalitate! Mai bine să dăm drumul la un joculeț, mai bine să ascultăm o așa-zisă muzică sau să ne uitam la filmulețe cretinele, pe care cel puțin credem că le înțelegem…

De ce ne mirăm atunci că Serviciile și-au aruncat privirile în această direcție!

De ce să ne mirăm că tefeliștii emit cele mai extremiste opinii, de la uciderea săracilor, bătrânilor, bolnavilor, la interzicerea reproducerii pentru cei care nu votează corect pentru că se opun celor corecți, adică lor? De ce să ne mirăm că visează naționalizări, confiscarea patrimoniului, banilor firmelor? De ce să ne mire că visează la o redistribuire a averii românești către cetățeni (aici, bănuiesc eu, pesediștii nici n-ar avea voie să primească, ei fiind oricum hoți)? De ce să ne mirăm că vor să fie conduși de un alt tăietor de frunze la câini, șomer, Cioloș?”

Ei, „tefeliștii”, sunt pe cale să împlinească viziunea nietzscheiană despre ultimii oameni, văzuți ca o masă de indivizi  „care își amenajează fericirea, mândri de ce-au realizat și disprețuindu-i pe ceilalți, pe cei care încă persistă în sminteală. «Toți vrând la fel, ei vor fi cu toți la feI.» După «ultimii oameni» nu mai urmează nimic. Odată cu ei, specia se închide-n ea și funcționează în propria  ei monotonie. «Încă se vor mai certa, dar se vor împăca îndată - ca nu cumva să-și tulbure digestia.»  Și se vor reproduce, identic din tată-n fiu,  «ca puricele pe pământ».“ (3)

Concluzia este simplă: „După cum am mai spus-o și pe Facebook, dacă vă este antipatic Șerban Nicolae, ajunge să o băgați și pe Chichirău în poză. Vi se pare Firea insuportabilă? Băgați-l pe Nicușor în poză făcând biluțe. Acești aroganți și frustrați de tefeliști l-ar putea transforma și pe ucigașul de Iliescu într-un bătrânel simpatic, rasat și sofisticat.

Iar costurile sunt deja uriașe. Când ai o întreagă generație nesocializată, frustrată, care gândește în dihotomii simple (alb/negru, noi suntem buni/ăia sunt răi, unii au/alții n-au) și false cauzalități (nu pot munci, pentru că Dragnea…), odată cu ieșirea de pe piața muncii a Generației X (generația mea), când această generație de ciudați va începe să parvină și să pună ghearele pe conducere, va fi o jale cumplită.”

Ei trăiesc din plin și inconștient, gregar și grobian, „primejdia amăgirii cu iluzii și a risipirii zadarnice, dar mai ales primejdia de a sluji de unealtă, de a fi folosiți fără să-și dea seama de cei abili și interesați pasc acest activism disperat, care mimează candid o dogmatică intransigentă.” (4)

Filosoful Gabriel Liiceanu, una dintre „lichelele noastre istorice”, devenit modelul moral al „tefeliștilor”, se întreabă falacios: „Va ști oare noua generație să inventeze un patriotism de corecție, unul care să readucă România Ia valorile vechii Europe?” De ce înșelător ? Păi  „vechea Europă” a  sucombat între timp și cum să ne întoarcem în cripta în care odihnește un cadavru, chiar și aristocrat ? Aceeași lipsă de luciditate, de inteligență prevăzătoare, vinovată de contratimpul Valahiei cu istoria... Prin urmare, la așa generație, așa  mentori... Eroarea ultimilor explică în bună măsură năuceala agresivă și intolerantă a emulilor stradali.

De aceea, îmi răsună în minte, ca un blestem,   vorbele lui Emil Cioran: „În țara cu români, nimic  nu reușește. Totul se întâmplă altcum. (...) Un imn  negativ e viața noastră. El nu pătrunde în spațiu, ci se destramă în vibrații de nicăieri, ca un parfum sau o putoare de absurd. (...) Între neamurile bolnave,   noi suntem cei mai bolnavi.“

Dumnezeu să ne ajute să ne vindecăm și să nu dispărem ca neam  !

 1-Antropolog și jurnalist, trainer și analist web, cum se prezintă pe pagina sa de  blog, unde își sintetizează și crezul: „Scriu doar despre lucrurile în care cred. Și despre care consider că merită să scriu. Sunt opiniile mele personale. Nu vreau să fac prozeliți. Nu vreau să câștig vreun concurs de popularitate. Puteți fi de acord cu opiniile mele, sau nu. Pentru mine nu reprezintă nicio miză. Celor care mă citiți: vă mulțumesc că o faceți.”

2-Gabriel Liiceanu, România: o iubire din care se poate muri

3- Gabriel Liiceanu, România: o iubire din care se poate muri

4- Mircea Vulcănescu

Marian Nazat (www.mariannazat)

 

 

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Editorial

Ultima oră