Chestii, socoteli, discuţii

29 Dec 1994
Chestii, socoteli, discuţii
N-a avut de lucru senatorul Valentin Gabrielescu când l-a audiat pe preşedintele ţării, dl Ion Iliescu. Cine  l-o fi pus tocmai acum, de sărbători, să facă treaba asta, nimeni nu ştie. De ce vă spun toate astea? Pentru că audienţa cu pricina făcută de domnia sa, a cărei înregistrare a fost dată la televizune în zilele de Crăciun, i-a adus dlui Gabrielescu „drob de sare în spinare/ mălăieş în călcâieş”. Şi  darurile cu pricina au venit exact de unde te aşteptai mai puţin: din depozitele seculare ale partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat. Bunăoară, purtătorul de cuvânt al PNŢCD, senatorul Radu Vasile, a declarat că „modul în care s-au desfăşurat discuţiile în cadrul audierii preşedintelui Iliescu a creat o situaţie extrem de dificilă pentru PNŢCD, datorită prestaţiei pe care a avut-o senatorul Valentin Gabrielescu”. Of, of, of…! Aşa suntem noi, cum apare un om cât de cât echilibrat la tine în curte, începi să-ţi pui fel şi fel de întrebări: „Ce-o fi cu ăsta de se poartă aşa?”; „Nu cumva după modul în care discută cu adversarii politici ţine ţigara în colţul gurii şi privirea lui trece prin tine una-două”; fandează spre stânga atunci când te priveşte în ochi; „şi nici clipitul ăsta al lui nu miroase a bine”, deci, nu cumva e trădător de partid şi de neam domnul Gabrielescu, ăsta? Păi, copiii moşului, domnule Coposu, cum aţi fi vrut, oameni buni, să „discute” dl Gabrielescu, cu şeful statului? Aţi fi vrut oare, din când în când între două întrebări şi două răspunsuri, să-i mai tragă preşedintelui o pereche de palme sau să-i dea cu rigla peste degete dacă răspunsul dat de dl Iliescu nu mulţumea conducerea superioară a partidului dvs? Asta aţi fi vrut? Mai zice dl Radu Vasile despre colegul său de Senat şi partid că „afirmaţiile pe care le-a făcut au depăşit cu mult limitele normalului într-o astfel de comisie şi este evident că au creat un dezavantaj net, prin persoana dânsului, PNŢCD-ului”.  Dar ce a făcut, domnule purtător de cuvânt Radu Vasile, omul ăsta? De şireturi cu Iliescu nu s-a tras, că era distanţa prea mare între ei şi nu ajungea; complimente nu i-a făcut, ba, dimpotrivă. Poate a stat strâmb în faţa camerei de luat vederi şi astfel a stricat imaginea partidului! Dar poate că ar fi bine la viitoarele audieri, dle Radu Vasile, să fiţi dvs. în locul dlui Gabrielescu. Să vă vedem la lucru, la luat la întrebări, la discuţii. Şi dacă nu vi s-o încurca limba-n gură, să nu-mi mai ziceţi mie: Bună dimineaţa!

MARIUS TUCĂ

Alte stiri din Editorial

Ultima oră