„Cazanier” în uzina judiciară

21 Oct 2019 | scris de Marian Nazat
„Cazanier” în uzina judiciară

„Să intre martorul Dumitru Dumitru!” poruncește judecătorul. Mă pufnește râsul. Dumitru Dumitru... „Întrebat de ce nu i-a dat alt prenume, tată-său a zis:  «Suntem prea săraci  ca să ne îngăduim o așa risipă»”, povestește un personaj cu același nume dintr-o carte de-a lui Lucian Avramescu (1). Și astfel, nevolnicia  i-a împins pe mulți la această onomastică... pauperă. De ce s-ar rușina, păi termenul ce desemnează capul Bisericii Catolice - Papa - nu vine de la pauperitate ?

*

În duelul judiciar, egalitatea de arme între acuzare și apărare este o deșertăciune ademenitoare. Ultima are, întotdeauna, șanse minime să învingă un sistem care nu acceptă să piardă un control tot mai adesea discreționar. De aceea, o maximă din Talmud se potrivește de minune condiției precare a avocatului: „Fie că ulciorul cade pe piatră, fie că piatra cade pe ulcior, e mereu vai de ulcior”...

*

„Sintetizați, Maestre, oricum amân pronunțarea, depuneți concluzii  scrise!” îl zorește președintele completului pe un coleg mai vârstnic. Zâmbesc. Într-adevăr, „e absolut inutil să vorbești  mult. Orice discurs  poate fi scurtat, numai că trebuie să muncești mult pentru a spune ceva pe scurt.”(2)  Mă zgâiesc în jur plictisit, ce mai irosire de vorbe de prisos ! Arar se întâmplă  ca oamenii să surprindă esența și s-o transmită ca atare, neambalată în  pălăvrăgeala inutilă...

 

*

„Domnule Prezident, chiar și presa a denunțat uriașa  escrocherie...”, își începe pledoaria apărătorul unui inculpat. Onorabilul  îl întrerupe brutal: „Lăsați presa, nu mă interesează, treceți la probele din dosar !” Îmi țâșnesc  din minte remarcele marelui  romancier rus (3): „Lectura ziarelor a făcut să  crească numărul proștilor” și „Pornografia e un aspect al presei,  alt aspect e  instigarea la crimă și răutate.” Mă-nțepenesc în gânduri, eu citesc  zilnic gazete,  și nu de ieri, de alaltăieri, ci de vreo cinci decenii. Un prost, nu?

 

*

„Doamna Președintă, vă rog să mă judecați cu imparțialitate!” imploră un arestat din boxă. Dar „ca să fii mereu imparțial ar trebui să nu fii om” (4) , l-aș consola din banca mea, conștient că judecătorul este, cel mai adesea, om... Oare să rezolve tot robotul și delicata problemă a imparțialității  plămăditorului de dreptate?

*

„«Câmpul tactic» se va întoarce întărit după cei doi-trei ani de clătinare, de dezvăluiri ale unor fărădelegi inimaginabile, și mă tem că jihadul judiciar se va dezlănțui din nou”, îmi mărturisește  un avocat sexagenar. Discipolul  său, proaspăt ieșit din stagiatură, îl ascultă  politicos și-i răspunde cu un licăr  straniu în privire: „Sunt cinic, dar mă  bucur, vom avea și noi, ăștia tineri, clienți cu dare de mână, că dumneavoastră v-ați înfruptat din plin din lupta  anticorupție oprită brusc deunăzi. Că doar n-o să trăim la nesfârșit din onorariile drogomanilor, șuților de buzunare, violatorilor și evazioniștilor mărunți”. L-aș contrazice, i-aș arunca vreo câteva năsărâmbe, însă dacă  îl judec, aș face exact ceea ce face și câinele care latră la imaginea lui din oglindă, vorba lui Schopenhauer.

*

Procurorii  au conchis apoteotic că revoluția din 1989 e un complex infracțional taman bun să fie judecat penal abia acum. Din rechizitoriul cu pricina rezultă că „marele prieten de la Răsărit” și-a băgat coada și în evenimentele de atunci. Deloc surprinzător, mujicii au o tradiție îndelungată în astfel de malversațiuni. Nu demult, prin 2016,  ei au pus la cale o lovitură de stat în Muntenegru, în scopul împiedicării micuței țări de a adera la NATO. Un complot ce presupunea luarea cu asalt a clădirii Parlamentului și răsturnarea manu militari a guvernului. Planul includea împușcarea forțelor de ordine ivite în cale, ceea ce mi-a adus aminte de diversiunea cu teroriștii noștri  niciodată identificați. Prin urmare, „Maica Rusia” nu se dezminte, captivă tradiției  bazate pe kalașnikoave. Spre deosebire de adversarii lor  de la Casa Albă ori de la Bruxelles, fideli transparenței și statului de drept. Căci alungarea de la putere a indezirabililor  acestora din urmă a depășit, cel puțin în spațiul european, după războiul din Iugoslavia, ambuscadele militare. Astăzi sunt folosite mijloace mult mai sofisticate și perfide - demonizarea inamicului politic pe rețelele de socializare și mediatice și, la final, ticluirea de dosare penale. În numele legii samavolnicite, proscrisul este azvârlit la ocnă și ordinea de drept este reinstaurată, ce rost are să se irosească atâta praf de pușcă și să se sacrifice cohorte nevinovate de victime colaterale ? Ce atâtea scrupule, de vreme  ce „legea o întorci cum vrei” (5) , iar „viața unui om poate fi răsucită în orice direcție vrei” (6) ? Culmea, costul întregului spectacol pașnic e suportat de chiar condamnat, cu titlul de... cheltuieli judiciare. Așadar, cum naiba să nu fie filoamericani și europenii ?

*

Mă sâcâie ca o durere de măsea o replică dintr-un film spaniol: „Codurile penale sunt regulile  de joc ale fiecărei țări.” Ce definiție  simplă și concisă ! Puterea are nevoie de reguli care să o consolideze și s-o conserve, iar codurile penale sunt, poate, cele  mai eficace instrumente. De aici și cosmetizarea lor în perioada  de  dinapoi, când geometria politică stabilită la urne a fost redesenată de magistrați tocmai prin codexurile respective. Jocul de-a democrația occidentală într-o mahala balcanică, cu excese pravoslavnice...

*

„Nu te mai zbuciuma atât, mă încurajează un confrate. N-aveai cum să  împiedici verdictul,  a fost evident totul. Nimeni nu putea, s-a decis în afara sălii de judecată. N-ai de ce să disperi, eu n-am asemenea frământări. Și  iartă-i pe judecătorii care ți-au trimis clientul la pușcărie ascultând vocea străzii și ordinele pe unitate”. Mă revolt, urlu, orice nedreptate înseamnă  un atentat la demnitatea  mea profesională,  la ideea de justiție pentru care mi-am sacrificat 32 de ani din viață. Iertare? Păi „dacă vom plăti cu bine răului, care va fi răsplata  pentru bine ?” Din păcate, Confucius s-a oprit doar la întrebare, lăsându-ne pe noi să bâjbâim în căutarea  răspunsului. Recunosc, eu nu l-am găsit, ceea ce mă înfurie și mai tare.

*

„De ce nu apari  la  televizor să divulgi ce se petrece  prin  instanțe și nu numai?” mă  iscodește un amic. Pentru că „e mai bine să gândești decât să vorbești. Vorbind, ești «constrâns», te găsești sub influența interlocutorului.  E mai bine să scrii decât să vorbești, când scrii  îi ai  pe toți în  vedere și explici pe larg.” (7) Na, că l-am lămurit! 

(www.mariannazat.ro)

 

[1] Despre singurătate

[2] Lev Nikolaevici Tolstoi, Despre Dumnezeu și om. Din jurnalul ultimilor ani (1907-1910)

[3] Ibidem

[4] Ibidem

[5] Alecsandr Soljenițîn, O zi din viața lui Ivan Denisovici

[6] Ibidem

[7] Lev Nikolaevici Tolstoi, Despre Dumnezeu și om. Din jurnalul ultimilor ani (1907-1910)

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Editorial

Ultima oră