Despre cum mi-am tras prostată.
stai putin, ca m-am tâmpit de cap. uneori, dupa o zi ca asta, nu mai stiu când se pune “mî”. înainte de “p” sau după. trebuie să mă-ntelegi şi pe mine. am câteva ore de vorbit în spate. am ajuns să-mi doresc să tac măcar cinci minute. astăzi una m-a tinut la telefon cam o juma de ora ca să mă asigure că trimite procurorii după mine că-i vând io iluzii ei, că uleiu’ ăla de argan e apă chioară şi nu-i face nimic şi e supărată tare. “da’ trimiteţi, doamnă, procurorii pe capu’ meu, să se termine odată”, fac io, “trimiteţi-i, hai, trimiteţi-i, ce mai aşteptati, i-aţi trimis?”, “şi nu mă luaţi aşa, că eu sunt clientu”, face doamna-din-băicoi-al-cărei-nume-se-termină-cu-un-singur-“nî”-şi-o cheamă hartman. sau gausman. sau ceva de genu. de când cu aştia toţi de-i vedem la arest, procurorii au ajuns baubau’ baubaurilor. io o ameninţ pe fiica-mea că dacă nu mă ascultă îi trimit procurorii pe cap şi ea se înspăimântă şi face “nu tlimite ploculolii, te looooooog, sunt cuminte, sunt cuminte”. aşa şi doamna hartman. sau gausman cu un singur “nî”, că cică “n-am timp să scriu mai mulţi” (ironie!!!)
altădată… aoleu, stai, că iar sună telefonu, acuma de cine-oi mai da?
“buna ziua”
“alo?”
“buna ziua, v-ascult”
mi-a inchis. o fi vreun ploculol să mă puna la încelcale.
deci ziceam de o altădată. altădată, vorbesc cu unu’, cică “cum se foloseste uleiu’ ăsta de argan?” “se pune pe unghie şi se întinde cu ajutorul pensulei din dotare”, “păi şi?” “păi atât” “păi şi merge?” “merge, cum să nu meargă?” “păi dacă sunteţi nişte infractori?” “nu suntem nişte infractori”, “dacă puneţi apă în loc de ulei de argan?” “păi cine? “păi voi, că m-am săturat de voi”, “dom’ne, nu punem apă în loc de ulei de argan, imaginaţi-vă cum ar fi să iei sute de sticluţe d-alea, să le goleşti pe fiecare şi să torni apă în locul uleiului şi să-l trimiţi aşa, e absurd”, zic, “hai, că-ţi baţi joc de mine”, “domnule, nu-mi bat joc de dumneavoastră, pe cuvânt de onoare că nu-mi bat joc de dumneavoastră, discuţia alunecă pe un teren puţin cam absurd”, “eeee… absurdu’ mă-tii”. şi zbang, telefonu’.
ce-ar fi trebuit să fac? să sun un ploculol?
stai că e reclamă la teve. când e reclamă la teve tre’ să stai cu căştile pe urechi şi să fii pregătit să răspunzi la gherţoi, deşi nu sunt toţi aşa, asta pot să garantez, da’ majoritatea da. adică nooj’noo virgulă nooj’noo la sută. perioadă trei.
“aş dori şi io un ulei de argan”, “desigur, spuneţi-mi, vă rog, numele şi adresa dvs completă”, “păi nu ştiu”, “nu ştiţi cum vă cheamă?”, fac eu cu milă, imaginându-mi un bătrân lovit de alţhaimăr, “nu ştiu, coniţă, nu ştiu cum mă cheamă, nu ştiu unde stau” (acuma, omu’ nu pare lovit), “vă mai gândiţi şi ne sunaţi dumneavoastră mai târziu?”, “nu”, “păi şi cum facem?” “păi îmi trimiteţi sau nu uleiu’ ăla????”, “vi-l trimitem, da’ spuneţi-vă numele şi adresa, vă rog, că aşa, unde-l trimit?”, “da’ e bun?”, “e foarte bun”, “îmi trece?”, “vă trece”, “da’ cum se foloseşte?”, “se dă aşa pe unghii şi apoi se aşteaptă să se usuce, ca la ojă”, “nu ştiu, că io nu mă dau cu ojă”, “păi da, dar poate aţi văzut cum se face”, “şi creşte la loc unghia?”, “da, dar trebuie sa fiţi perseverent, să nu vă lăsaţi pe tânjală”, “adică cum?” “adică dacă vedeţi că începe să vi se regenereze să nu-l lăsaţi, să vă mai daţi”, “şi cât timp să mă mai dau?”, “păi până când vă trece”, “şi cât durează?”, “depinde de cât e de puternică infecţia. şi, oricum, unghiile de la picioare cresc mai greu ca alea de la mâini, nu ştiţi asta?”, “nu ştiu, dumneata să-mi spui asta, că d-aia eşti acolo!”, “domnule, nu vă supăraţi, asta e o informaţie pe care am cules-o de la rubrica “ştiaţi că” din Cutezăatorii anului 1986. ştiam încă de pe atunci că unghiile de la picioare cresc mai încet ca alea de la mâini. ba dacă vreţi să ştiţi, o unghie de la picioare se regenerează complet în douăşpe luni iar cele de la mâini în şase luni, ştiaţi asta?”, “păi dumneata să-mi spui, că io te plătesc pe tine!”.
de obicei, îmi pierd răbdarea mai repede, dar abia în momentu’ ăsta sunt pe cale să explodez literalmente. mă si mir cum am rezistat atâta. mă abţin să nu ţip şi mai întreb, cu ultimele puteri: “doriţi să comandati?”, “dutempizdamătii”.
şi abia plecă bătrânu’.
mulţi tâmpiţi pe lumea asta, da’ de ce tre’ să-i întâlnesc io pe toţi?
stai, că iar sună. acuma să mă scuzi, e unu’ care zice c-o are îndoită şi ar vrea dacă s-ar putea să-i stea dreaptă. îl caută moartea p-acasă şi lui i se-ndoaie. să mă scuzi, de obicei nu sunt aşa. dacă ştiu vreun remediu. “sincer, sincer, nu ştiu nimic despre asta”. n-am citit în nici un Cutezătorii despre asta. “vă promit că mă interesez şi revin io cu un telefon”. da, sigur.
cum ar fi acuma să dau un sărci pă gugăl “remedii p.la îndoită”. sau “remedii naturiste p.la îndoită”. sau “cum se vindecă p.la îndoită”. sau “p.la îndoită, boală incurabilă?” nu, deci nu, îmi pare rău.
avem noi un produs pentru prostată şi mai sună oamenii şi vorbim despre jeturi. unii au jetul abia-abia, ca apa caldă la robinet pe vremea lu ceaşcă. alţii se pişă dispersat, ca stropitoarea vara. “luati prostafix, ca se rezolvă”, zic. “sigur?”, “absolut! garantat!”, “l-ai incercat şi dumneata?”
mie mi se pare o glumă bună şi încep să râd, “daaaaa, desigur, a mers beton”, marşez eu la glumă”, “bine, dacă a mers la matale atuncea-l iau şi eu”. bine, dom’ne, dac-aşa merge treaba, zic să-mi trag şi prostată acuma. ce pana mea. zic “elimină senzatia falsă de urinare”, “da’ mai fac pipi, totusi, nu?”. “da, bineinteles, doar că nu aşa de des, asta e şi ideea”
mai bine-i ziceam “nu, dom’ne, nu te mai pişi niciodată daca iei asta, “aşa, aşa, e, vreau şi io o comandă, dacă-i aşa”. (va urma)
