Ca o muzică, drumul romului

14 Aug 1995
Ca o muzică, drumul romului
Nu te speria, iubite al meu cititor. În România, har Domnlui, nu e prohibiţie, să trebuiască bietul consumator fruntaş să consume „Diana” sau apă de colonie „Krasnaia Moskva”, mai ales că pe asta din urmă nici să dai cu tunul după ceceni şi n-ai s-o găseşti la fraţii noştri moldoveni, cărora găgăuzii proaspăt independenţi şi foarte fraţi cu turciile vând „Anais, Anais” care nici în poză n-au văzut Parisul. Şi nici de drumurile alea şerpuite, pe străzi pe unde locuitorii nici nu-şi mai aduc aminte când au văzut utlima oară o maşină pe care o apucă noaptea – când îi e poliţistului de la circulaţie mai dragă meseria – cei parfumaţi la volan cu „Tămăioasă” sau „Galbenă de Odobeşti”, nu e vorba.  Nu, stimate consuamtor de presă, obiect al adoraţiei ziaristului. E vorba de drumul ®omuli, al ţiganului care va să zică. Că europenii i-au zis ţiganului rom, dar au uitat iute cum i-au zis. Şi tot ţigan – sau tsigan - îi zic. Chiar şi când după marşuri seculare, care au durat peste un mileniu, ţiganul rom, care mai întâi a fost rob,  ajuns din regatul persian al lui Bahram Gur la Lucerna, în Elveţia, unde e mare festial mare al muzicii romeşti (aşa s-o ziceĂ). Şi cum vă spuneam, în regatul lui Gur oamenii cam  mureau de foame, fiind foarte trişit pe chestia asta. Mai ales că chiorăitul maţelor nu-i cea mai plăcută muzică. Şi în loc să-şi pună spuşii la muncă, isteţul nostru rege aduse dintr-un mic regat al Indiei peste 10.000 de muzicanţi, să nu se plictiseacă oamenii până ce mor de foame. De unde şi  zicala: „Ţiganului (pardon de expresie) când îi e foame, cântă”. De s-ar limita la cântat, n-ar fi cine ştie ce pagubă, dar de… Bun, şi după aceea ţiganii au cucerit Europa, cu  muzica, cu zula, cu alba-neagră, cu drepturile (r)omului. Buni  băieţi. Ce-i mai frumos e că la Lucerna suntem reprezentaţi de „Haiducii” din Cransebeş. Predestinat nume; şi cum elveţienii stau mai prost la capitolul lebede şi extrem de bine la capitolul ceasuri, sperăm ca imaginea României să nu aibă iar de suferit. Deşi „Jelem, jelem. Lugane dromenca/ Maladilem/ Baztale romenca” – Ivaş, ivaş/ Pe lungul drum/ Am întâlnit ţigani friciţi”. Poate unde cântecul te face mai liber decât orice „Declaraţie a drepturilor (r)omului”  Bună dimineaţa!

MARIUS TUCA

Alte stiri din Editorial

Ultima oră