Dintotdeauna frizeriile au fost, pe lângă declarata igienizare a feței și podoabei capilare, adevărate centre de socializare, spații închise unde se discuta de la bârfe, bancuri, întâmplări, până la marile probleme sociale, economice, politice specifice cartierului, urbei, județului, țării ori mapamondului. De la frizeria cu bucluc a lui Nae Girimea, din “D-ale carnavalului”, până la frizeria “politică” , improvizată în “Poiana lui Iocan” a Moromeților lui Marin Preda, o lume întreagă pendula între „ras, tuns și frezat” și ultimele noutăți din orice domeniu.
Nu avem de gând să facem o istorie a meseriei de frizer, nici de evoluție a uneltelor specifice, de la briciul inflexibil, la aparatul de ras cu trei lame încorporate. Mai degrabă am vrea să punem în lumină micile saloane de coafură, unde se întâlnesc numai ce ce devin prieteni, care, ca pe vremuri, la un tuns sau un coafat, vin să socializeze și să asculte poveștile pe care numai ei, frizerii sau coafezele, le știu și le spun cu neegalat farmec. Fiindcă meseria de frizer, pe lângă fantezie și abilitate, implică sensibilitate, comunicare, dăruire și respect față de cel ce-și lasă pe mâinile lor însăși imaginea sa în lume.
Dacă la începuturile acestei noi meserii (sfârșitul anilor 1700, începutul anilor 1800), și multă vreme după aceea, de aceste servicii beneficia cu preponderență tagma bărbătească, din a doua jumătate a secolului trecut a fost rândul femeilor să devină partea dominantă a clientelei, saloanele de coafură câștigând lupta pentru supremație în acestă branșă. Un astfel de salon, micuț, cochet, prietenos am întâlnit în Craiova zilelor noastre.
Pe strada Unirii, la numărul 39, pe un gănguleț cu iederă la intrare, într-o clădire cu un singur cat, stil vagon, de cinci ani de zile s-a deschis un mic și elegant salon, compus din două camere, unde două fete vesele și gureșe sunt responsabile cu frumusețea doamnelor și domnișoarelor care pășesc pe tărâmul lor fermecat. De ce fermecat? Fiindcă cele două zâne bune, cu mâini vrăjite, știu să șteargă urmele oboselii, să atenueze imperfecțiunile, să pună în evidență forma ochilor, conturul buzelor, catifelarea tenului și să facă din frizură și coafură mici opere de artă.
Ba mai mult, ca-n poveste, în spațiul unde cele două se joacă (serios!) de-a frumusețea, când e arșiță afară la ele înăuntru e răcoare, iar iarna, când vântul vâjâie groaznic pe străzile mai largi sau mai înguste, înăuntru e cald și bine și miroase a măr, a gutuie și-a flori de câmp. Asta poate pentru că, înainte de-a fi frizerie, aici fusese florărie! Când deschizi ușa, dintâi chipul îți este reflectat în oglinda de deasupra chiuvetei. În stânga este un salonaș pentru cosmetică și vopsit, iar în dreapta un hol cu o oglindă mare. În față, pe perete, un ceas măsoară clipele unei atmosfere venită dintr-un timp trecut.
Când atâta lume, fără identitate și fără o conturată personalitate, populează saloanele de fițe, la frizeria Margaretei, sau Margo cum i se spune, vin prieteni care se cunosc fiecare cu fiecare, care au, poate, sensibilități, pasiuni și idealuri comune, să se aranjeze și să socializeze totodată. Se face acolo un transfer de idei, de preocupări, de problematici demne de cabinetul privat al unui psiholog, căci mersul la coafor poate fi uneori terapeutic. Întrebată de ce vin oameni cu ștaif din protipendada Craiovei aici, Margo răspunde: „La noi vin cei cu statut de prieteni. Suntem o familie destul de mare, așa că încerc să fac față zilnic solicitărilor. În medie sunt cam 15 clienți pe zi. Unii se duc și la saloanele de fițe, dar cred că majoritatea se duc unde s-au obișnuit. Cum, pe vremuri, croitorul și frizerul nu prea se schimbau, nici la noi prietenii nu se schimbă, dimpotrivă, se înmulțesc!”
În salonul lui Margo intră doi tineri care vor să se aranjeze pentru propria nuntă. Alții intră cu sau fără programare să-și îmbunătățească look-ul. Margo îi programează, îi reprogramează,îi amână pe mai târziu. Discuția se axează pe apropiatul mariaj al tinerilor. Se iau în calcul tradiții, obiceiuri, sfaturi de nuntă. Ea însăși este invitată la fericitul eveniment, în calitate de prietenă. Așa se scurge timpul. Tinerii ies „ca-n poză”, pregătiți să spună “da” în fața oamenilor și-a Domnului. În urma lor Margo zâmbește mulțumită, cu sensibilitate abia ascunsă. În marile saloane de fițe oricine este numai un client care se tunde, la Margo devine un prieten care stă la o șuetă în timp ce este ferchezuit. Ehe, unde sunt frizeriile de altădată? Reinventați-le, oameni buni! N-aveți nostalgia frizeriei lui Nae Girimea?
