Butoiul lui Diogene. Împletit măciuci, cel mai vechi meşteşug tradiţional românesc

23 Iul 2015
Butoiul lui Diogene. Împletit măciuci, cel mai vechi meşteşug tradiţional românesc
Cum a întrebat fiu-miu pe învăţătoare la şcoală (era prin clasa a II-a) dacă e bună de măciucă şi cum a invitat-o la un concurs de „împletit măciuci”, la Sibiu.

Am citit o ştire cum că muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului găzduieşte în perioada 29 iulie-2 august 2015 cea de-a XX-a ediţie a fazei naţionale a Olimpiadei „Meşteşuguri artistice tradiţionale”. Asta mi-a adus aminte de o întâmplare consumată acum 8-9 ani. Într-o dimineaţă, pe la ora 7, sună telefonul fix. Fii-miu ridică repede receptorul şi-l aud preţ de 10 minute cum râde şi chicoteşte într-una.

M-a dat apoi la telefon, era Iulian Preda, un prieten extraordinar din Sibiu, multă vreme şeful turismului rural din Mărginimea Sibiului, oltean pripăşit încă din tinereţe în Ardeal, plin de viaţă şi haios nevoie mare. Termin de vorbit şi-mi iau băiatul să-l duc la şcoală. Pe drum mă întreabă, nitam-nisam, ce înseamnă măciucă. Vă daţi seama, i-am explicat că este o ramură dint-un copac sau un trunchi de arbust, care are un fel de măciulie mai groasă la unul dintre capete. Ba, luat de val, i-am explicat până şi tâlcul ascus în proverbul popular „e destul o măciucă la un car de oale”. Despre cealaltă conotaţie, aia bărbătească, mândria bărbatului de când e lumea lume, n-am suflat o vorbă. Dracu' ştia ce o să se întâmple, că mai bine i-o spuneam şi pe aia?!

La prânz m-am dus să-l iau. Pe drum mă anunţă calm că m-a invitat doamna a doua zi la şcoală. Ce se întâmplase? Când a sunat dimineaţa, Preda l-a pus pe cel mic s-o întrebe, când ajunge la şcoală, pe doamna învăţătoare dacă e bună de măciucă. „Şi tu ai întrebat asta?” „Da! M-am ridicat şi am întrebat: doamnă, sunteţi bună de măciucă, fiindcă, dacă sunteţi, a zis prietenul meu Iulian Preda că vă invită gratis într-o tabără la el, la Sibiel, la un concurs tradiţional de împletit măciuci”. „Şi ea ce-a zis?”, întreb alb la faţă. „A zis că nu ştie, că o să-l întrebe pe soţul său. Dar un coleg de-al meu, Mihai Marin, a ridicat şi el mâna şi a zis că, dacă e gratis, poate să vină şi el cu mămica lui?” „Şi tu ce-ai spus?” „Am zis că o să-l sun să-l întreb pe Preda, că zicea că sunt locuri limitate, că ăsta e un concurs greu şi nu toate trec proba!”

Am îngălbenit. O sun pe nevasă-mea şi-i spun. Să moară şi ea! A doua zi învăţătoarea era fiartă. M-a muştruluit de naiba m-a luat, că ea nu se aştepta la aşa ceva de la mine, că ne-a crezut familie serioasă, de intelectuali, că înseamnă că aşa se vorbeşte la noi în casă, că ea este fată de preot şi că n-a auzit în cei 27 de ani de viaţă de aşa ceva, că a trebuit să-l întrebe pe bărbatu-su ca să afle şi ea ce înseamnă grozăvia asta, etc. Am încercat să-i explic de unde vine încurcătura, că nu mi-am dat seama de ce vroia fii-miu să afle ce înseamnă măciucă, dar în ziua aia n-a fost chip să mă înţeleg cu ea.

Când l-am sunat pe Preda, râdea cu gura până la urechi. „Bă, măcar e bună de măciucă?” „Este, zic eu obidit, dar mai contează asta? M-am făcut, dracu', de râs”. Peste două luni se împlineşte un an de când marele şi bunul meu prieten, Iulian Preda, nu se mai află printre noi. În memoria lui am scris aceste rânduri, cu râsu-plânsu în suflet. Să te ţină Dumnezeu lângă el, măi, Preda!
 

Alte stiri din Editorial

Ultima oră