Bacalaureat, cântec de jale

06 Iun 2017 | scris de Cătălin Roșioru
Bacalaureat, cântec de jale

Mă uit cu jale cum trec agale bacalaureaţii noştri. Nu ştiu cum naiba s-a nimerit anul ăsta, dar bac-ul a picat taman după vacanţa de Rusalii. Şi ăsta e un semn.

Un semn că în loc să îngraşe porcul în ajun, onor catindații s-au dedat la fapte reprobabile pe plajele patriei. Aşa că mă uit cu jale, cum spuneam, către porţile liceelor, pe unde va ieşi mândră încă o generaţie de analfabeţi funcţionali.

Da, ştiu, sună cam a apocalipsă Cristian Tudor Popesciană, însă nimic din ce se întâmplă în învăţământul autohton nu mă îndreptăţeşte să sper că măcar anul ăsta lucrurile vor sta altfel.

Şi, până la urmă, ce atâta caz şi cu bac-ul ăsta, că vedem zi de zi oameni de succes care au trecut prin şcoală ca Vanghelie prin almanahe. Lasă, important e să faci bani cu duiumul şi după aia poţi să-ţi cumperi şi-un bacalaureat şi-o licenţă şi-un doctorat. Ba, dacă le iei pe toate trei, s-ar putea să pupi şi o reducere, ca la piaţă.

Ce mai contează că în ţara asta e din ce în ce mai greu să găseşti un om care să bată un cui, dar suntem plini de licenţiaţi semi-analfabeţi, ce mai contează că vin străinii să ne cumpere şi să ne muncească pământul pentru că noi nu mai ştim de care parte a cozii se ţine sapa, important e că suntem acoperiţi de hârtii, care, în esenţă, au o valoare mult inferioară celei pe care-o folosim zilnic în baie.

De-aia, dragi catindaţi, nu pot decât să vă urez "baftă", că succesul presupune muncă.

Alte stiri din Editorial

Ultima oră