Ah, Gelu!

04 Aug 1995
Ah, Gelu!
„Spune dictatorule, sune mai repede că te calc în picioare, spune unde sunt conturile, zi unde le-ai ascuns. Legaţi-l în jug şi tăvăliţi-l prin fum de ardei iute până spune şi sfaturile care le-a primit de la Andruţă”.  Iaca aşa se pare că l-a torturat Gelu Voican Voiculescu pe Nicolae Ceauşescu, iar ăsta din urmă n-a vrut să spună nimic. „Spune Lenuţa, spune demento, unde ai ascuns sângele supt de la popor, unde sunt bijuteriile de aur, argint şi diamantĂ” Astfel, bătută Elena Ceauşescu a murit fără să înveţe distanţa dintre Pământ şi Jupiter, darminte numerele de cont din Elveţia. Interviul dat publicaţiei italiene „L’ Espresso” de Geluţu V. Voiculescu pune într-o lumină nouă, într-un alt con de umbră procesul soţului Elenai Ceauşescu şi al soţiei lui Nicolae Ceauşescu. „Chiar şi acum, la cinci ani distanţă, când revăd imaginile procesului – zice G. Voicănuţu Voiculescu –nu am nici un soi de milă, dimpotrivă, îmi venea să-i  omor cu mâna mea, cum dealtfel aş fi făcut-o şi atunci”. Ah Gelule, aspru bărbat ai fost, aspru bărbat ai rămas! Cât sânge rece

îţi curge prin vene, s-ar umple toate eprubetele cu el, plus o damigeană de o  vadră. Nu credeam că un domn aşa de elevat ca tine, discutând despre clitoris cu nonşalanţa copilului care se joacă cu plastilina, cu o barbă aşa de adâncă, poate avea atât demult, repet, atât de mult sânge rece. Să mergem mai departe, că povestea nostră devine din ce în ce mai interesantă. La întrebarea reporterului revistei italiene: „De ce, în timpul procesului, vă uitaţi tot timpul la ceasĂ”, Gelu şi Voican şi Voiculescu răspund într-un singur glas: „Pentru că înlăuntrul meu mă gândeam, ca şi Dracula: Timpul este în favoareamea”. La acest răspuns, dragi cititori, daţi-mi voie să plec în lume, să-mi caut norocul. Deci „înlăuntrul meu mă gândeam”… extraordinar, ce viziune fantastică asupra lumii simţi cum se comprimă timpul, cum cuponul nomiantiv nu-şi mai are rostul, şi chiar rostul nu-şi mai are rostul. „Timpul este în favoara mea”, ca şi timpul lui Dracula, cum ar veni. Iată, aşadar, încă o mostră de adâncă înţelepciune, parcă văd, când la rostirea acestor cuvinte de către Vociulescu Voican Gelu, timpul n-a mai avut răbdare şi, clumea, a rămas pe loc. Mă fascinează acest personaj, malefic aş putea spune, acest om care  a avut Revoluţia la rădăcina bărbii, mă face să-mi  reconsider „eul”. Gelule, dă-mi voie să-ţi spun aşa, că te simt apropiat, dacă te cuoşteam mai demult făceam Revoluţia împreună, aprindeam amândoi flacăra ei! Ah, Gelu, ce tulbruat sunt şi câtă treabă am… Bună dimineaţa!

MARIUS TUCA

Alte stiri din Editorial

Ultima oră