V-am spus că e ceaţă şi nu m-aţi crezut, ceaţă deasă, fraţi ai mei, altfel nu se explică în nici un fel cum s-au culcat unii învingători şi s-au trezit învinşi, cum au intrat alţii în direct drept învinşi şi la înregistrare erau învingători, toate astea fac parte din farmecul nostru, un farmec numit România avînd la bază un popor fermecător, poporul român, şi ceaţa are rolul ei, vine ca o binecuvîntare, tocmai atunci cînd lucrurile ar trebui să fie mai clare ca niciodată, cu atît e mai deasă şi mai întinsă ceaţa, cu cît avem noi mai multă nevoie de limpezime, a fost sau n-a fost?, sub semnul acestei întrebări ne-am născut, am renăscut după decembrie ’89, întrebarea a rămas şi ne guvernează şi astăzi, dacă nu zi de zi, cu siguranţă atunci cînd au loc evenimente importante, este şi motivul pentru care nu ştim niciodată sigur ceva, orice, iată ultimul exemplu sînt alegerile, totul se desfăşoară la noi sub semnul întrebării, mai ales după ce faptele s-au săvîrşit, a fost sau n-a fost?, e întrebarea ce poate să fie cusută pe steag, sîntem geniali, am înlocuit o gaură cu o întrebare, motiv pentru care te întrebi la ce e bun entuziasmul, veselia de duminică seară sau, dimpotrivă, la ce sînt bune feţele de înmormîntare şi tîrgurile din miez de noapte, dacă dimineaţa totul se transformă în parastas sau, dimpotrivă, în feţele fericirii?, pentru ce înverşunarea şi exaltarea posturilor de televiziune cînd candidaţii au fost aceiaşi, aleşii sînt tot ăia?, eu v-am spus că e ceaţă şi nu m-aţi crezut, ceaţă deasă, fraţi ai mei…
