Scrisoare deschisă ministrului Comunicaţiilor

27 Sep 1994
Scrisoare deschisă ministrului Comunicaţiilor
Domnule ministru, eu unul nu mai rezist crizei, nu-i mai fac faţă, de aceea mă adresez astăzi în scris dvs.  Ştiu că aţi fost numit în mod democratic ca ministru, în ziua de 18 august 1994. Şi mai ştiu că faceţi parte din categoria celor care pot să facă diferenţa între un telefon deranjat şi un stomac deranjat. Şi n-aş fi apelat la dumneavoastră dacă de două săptămâni încoace nu mi-ar fi încolţit în minte ideea că sunt în stare de o crimă. Adică, noapte de noapte visez că iau în mâini firul de la telefon şi-l înfăşor uşor pe gâtul unei telefoniste de la deranjamente. Şi cu cât strâng mai tare firul, ea îmi arată nişte galene frumos colorate care îi ies din oribite. Acu’, io ce să fac, domn’ ministru, ca să scap de visele astea, căci simt că mai am puţin şi îmi vine tonul?! Ceea ce îi doresc şi telefonului meu, tot de două săptămâni încoace. Păi, domnule Adrian Turicu, sfârşirăm noi cu comunismul şi nu putem să dăm gata deranjamentele? Eu ştiu că staţi prost cu firul, cu liţele, cu banda izolieră, că n-aveţi receptoare decât pentru centralistele care dacă nu se cred Elena Ceauşescu, măcar o Hillary Clinton – e drept mai mică şi cu căştile pe cap – tot se cred, dar ce aţi face dacă aţi suna zile în şir la deranjamente şi acolo, în loc să găseşti un prieten (chiar îndepărtat), dai peste o ţoapă care-ţi bagă în ureche croşeta cu care tocmai lucra un pulovăraş? Vă rog să mă credeţi dle Adrian Turicu, că nu i-am  făcut nimic aparatului telefonic şi toţi cei din casă se poartă cu el ca şi când ar avea ton, chiar dacă el nu are. Rareori când cineva se supără pe el, şi asta se întâmplă doar la alegerile generale când, nu ştiu cum se face câştigă numai ai noştri. Dle Adrian Turicu, nu vreau să ascult telefonul dlui Iliescu, mănânc de două ori pe zi, ridic receptorul cu grijă, nu fumez, nu bat în furcă şi am achitat abonamentul la zi. Vă mulţumesc anticipat şi aştept să mă sunaţi acasă în această dimineaţă (numărul meu de telefon îl puteţi obţine de la redacţie – tel.: 212.06.17), bucuros să vă aud şi să vă cunosc! Bună dimineaţa, dle Adrian Turicu!
MARIUS TUCĂ

Alte stiri din Editorial

Ultima oră