Din vremea lui Pazvante Chiorul. Soţi geloşi, amanţi şi soţii prinse în fapt

28 Noi 2017 | scris de Dănuț Deleanu
Din vremea lui Pazvante Chiorul. Soţi geloşi, amanţi şi soţii prinse în fapt

Cine sunt amanţii femeilor desfrânate? În lumea urbană, soţia are de unde alege: tovarăşii de afacere ai soţilor, vecini de prăvălie şi micii slujbaşi din administraţie. În lumea rurală, amanţii sunt de regulă alţi ţărani sau preoţi din sat, cârciumarii, hangii. Actorii principali sunt însă, şi într-un mediu, şi în celălalt, calfele şi slugile din casă.

Ei profită de avansurile făcute de stăpână pentru a se substitui stăpânului în patul conjugal. Lor li se alătură notabilităţile locale care nu se sfiesc să cocheteze cu soţiile supuşilor pe faţă şi fără teamă. Şetrarul Ion se plânge că slugerul Panait Matraca, scoţându-i „soţia din fire”, a luat-o într-o bună zi în butcă, când el nu se afla acasă, şi au dispărut fără urme.

Pe lângă această situaţie, determinată mai mult sau mai puţin de necesităţile de subzistenţă, apare şi o a doua în care femeia „este curvă din fire”, după cum spun documentele, cu alte cuvinte, indiferent de problemele din viaţa conjugală, îşi duce existenţa la cârciumă sau într-un bordel, trecând de la un client la altul şi neîntorcându-se acasă decât pentru a fugi iar.

Bănuiala şi gelozia se amestecă; fiecare soţ îşi suspectează soţia fie că are motive, fie că nu. Unii sunt terorizaţi de temeri, iar nesiguranţa îi transformă în tirani. Alţii se deghizează în „detectivi”, îşi urmăresc soţiile sau îi roagă pe alţii s-o facă. Orice gest este interpretat şi reinterpretat, orice absenţă prelungită devine subiect pentru o scenă, orice refuz duce la un scandal.

Multe dintre certuri izbucnesc din simple presupuneri care se dovedesc la cercetare că nu au nici o acoperire faptică, dar asta nu-l convinge cu nimic pe soţ şi nici nu-l ajută să-şi lase deoparte intrigile născute în mintea lui: „sunt în bănuială că nu ar fi soţia mea întru dreptatea căsnicii, că să duce pă unde îi zic eu să nu să ducă şi ia să duce”, se plânge Nicolae brutar ale cărui supoziţii sunt hrănite chiar de soţia neascultătoare.

Dacă unii se mulţumesc numai să ţeasă planuri, alţii trec la acţiune de la prima undă de neîncredere. Anastasie croitorul, presupunând că soţia sa păcătuieşte cu „feluri de limbi” (popor, neam), se pune la pândă că doar, doar, o va prinde asupra faptului. Dorinţa de a-şi vedea confirmate supoziţiile îl îmbolnăveşte; zi de zi n-o scapă din ochi, întrucât bănuiala îi macină sufletul.

Aşa că într-una din zile, când soţia pleacă de acasă sub pretext că are treabă cu unul Zamfir, vătaf la harabagii, gelozia bolnăvicioasă a soţului se reaprinde şi creşte pe măsură ce timpul trece şi nevasta nu se mai întoarce. Orb de furie, pleacă în căutarea ei şi o găseşte în casa lui Zamfirache, nu singură, ci cu un diacon, înlănţuiţi amândoi în faptele curviei.

Un alt soţ disperat este Ianache fustaşul. El cere ajutor marelui spătar pentru a-şi prinde femeia asupra faptului cu amantul ei. Ca în romanele contemporane cu detectivi, mai mulţi slujitori sunt puşi „spre paza lor ca să o vază unde le iaste culcarea lor noaptea”. Doar trei zile au aşteptat slujitorii, după care unul dintre ei le-a dat de ştire într-o noapte despre ascunzişul Ancăi.

Gheorghe căpitan, Hristofi ceauş, zapciii şi slujitorii pornesc spre locul cu pricina, iau cu asalt casa şi pătrund cu forţa. Auzind gălăgie, amantul reuşeşte să se salveze, dar îşi uită din greşeală „argintul (bani) ce-l purta la piept” şi cuţitul, trădându-şi astfel prezenţa. În timp ce Hristofi rămâne s-o chestioneze pe femeie, căpitanul aleargă în urmărirea vinovatului şi îl găseşte nu prea departe, amestecat într-un alt grup de petrecăreţi.

Puşi faţă în faţă, cei doi ibovnici îşi recunosc vina, dar tratamentul lor îmbracă forme diferite. Dacă la început amândoi sunt luaţi pe sus şi închişi la „gros”, la câteva zile bărbatul scapă numai cu plata gloabei în valoare de opt taleri, în timp ce femeia rămâne la mila soţului. Cu probele în mână, soţul cere despărţirea, dar mitropolitul îl sfătuieşte să treacă cu vederea şi s-o ierte. Aproape opt luni a bătut la uşa soborului Ianache, cerând cu insistenţă separarea de cea care l-a făcut de râs. (Fragment din cartea „În şalvari şi cu işlic”, de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0)

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Carte

Ultima oră