Din vremea lui Pazvante Chiorul. Proba virginităţii: cămaşa pătată cu sânge

06 Iun 2017 | scris de Dănuț Deleanu
Din vremea lui Pazvante Chiorul. Proba virginităţii: cămaşa pătată cu sânge

După săvârşirea nunţii, tinerii sunt conduşi în camera cea bună, atunci când aceasta există, unde patul deja pregătit îi aşteaptă pentru consumarea căsătoriei. Virginitatea tinerei mirese este răsplătită cu alte daruri exprimate în haine şi bijuterii. „Darurile de luni”, cum apar în unele documente, sunt daruri făcute a doua zi după nuntă. Ar putea fi considerate ca un preţ al virginităţii?

Maria primeşte „un harhal şi un inel cu diamant, ce i le-au dat a dooa zi de nuntă”; Ilinca este dăruită cu „o dulamă de canavăţ blănită cu pacea de samur, i o rochie de belacoasă cu flori cu fir, i un şamci, i o iie cu sârmă, i un left de aur cu lănţişor de argint poleit”; pentru Joiţa Fălcoianu valoarea darurilor de luni se ridică la suma de 300 de taleri, cu 16 taleri mai puţin decât valoarea darurilor de dinaintea nunţii.

Şi aceste daruri aparţin persoanei care le-a primit şi care le păstrează odată legătura căsătoriei desfăcută sau în caz de văduvie. Singura excepţie o constituie adulterul dovedit al femeii. Chiar dacă are, conform Pravilei, drepturi depline asupra acestor daruri, femeia face deseori apel la ajutorul justiţiei pentru a le recupera fie din casa soţului în caz de divorţ, fie din casa socrilor sau a cumnaţilor în caz de văduvie. Din acest motiv, ele apar menţionate în documente cu fiecare divorţ, cu fiecare deces care presupune şi restituirea zestrei.

Moralitatea sexuală conjugală a îmbrăcat întotdeauna o dublă semnificaţie: masculină şi feminină. Dacă imoralitatea feminină a fost privită ca o greşeală gravă şi dezonorantă, desfrâul masculin a fost, la rândul său, privit doar ca o banalitate cotidiană. În acelaşi timp, două construcţii sociale rămân operante de-a lungul secolelor: puritatea sexuală feminină şi virilitatea masculină. Codul moral se organizează plecând de la aceste două concepte ce se construiesc diferit.

Societatea tradiţională ortodoxă valorizează puritatea sexuală feminină, dar insistă foarte puţin asupra celei masculine. Onoarea feminină se conturează, de cele mai multe ori, în jurul purităţii sexuale a fetei şi a fidelităţii conjugale a femeii măritate în timp ce onoarea masculină are cu totul alte criterii de definire. Un soţ respectabil, dar şi o soţie respectabilă consideră onoarea sexuală ca o parte intrinsecă a reputaţiei ce le asigură respectul comunităţii.

La sfârşitul festinului nupţial, soţii consumă căsătoria, petrecând noaptea împreună. Bărbatul este singurul judecător al acestei situaţii, iar sângele virginal îi confirmă aşteptările. A doua zi, proba virginităţii, cămaşa pătată cu sânge, se arată socrilor sau naşilor. S. Raicevich consemnează importanţa acordată, mai ales de mame, virginităţii fiicelor, ca şi obiceiul expunerii „semnelor fecioriei” martorilor.

Soţia primeşte o serie de daruri, drept răsplată pentru cinstea adusă. Darurile de luni apar de-a lungul întregului secol şi prezenţa lor întăreşte importanţa acordată întâietăţii soţului în deflorarea soţiei.( Fragment din cartea „În şalvari şi cu işlic”, de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0 ).

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Carte

Ultima oră