Din vremea lui Pazvante Chiorul. Neputinţa masculină ca motiv de divorţ

28 Aug 2018 | scris de Dănuț Deleanu
Din vremea lui Pazvante Chiorul. Neputinţa masculină ca motiv de divorţ

Reclamaţiile legate de trup sunt mai degrabă unilaterale, femeile reclamă dorinţele sexuale nepermise ale soţilor, cât şi neputinţa masculină, doar în câteva cazuri apar femeile ca acuzate din cauza refuzului îndeplinirii obligaţiilor conjugale fără a fi vorba de o maladie. Sterilitatea nu constituie un motiv de divorţ nici în codul de legi, nici pentru practica judiciară a soborului.

În schimb, neputinţa masculină devine pricină de separare în şapte cazuri. Nu trebuie confundată impotenţa cu sterilitatea, ceea ce le separă pe cele două este tocmai actul sexual: imposibil în primul caz, dar posibil în cel de-al doilea chiar dacă nu are ca finalitate procreaţia. Or, circumscrierea acestuia într-un spaţiu controlabil reprezintă unul din obiectivele Bisericii.

Asupra dovedirii neputinţei masculine documentele vorbesc foarte puţin. Cum reprezintă un motiv de divorţ, ar trebui ca soborul să deschidă o anchetă sau cel puţin o expertiză medicală asupra soţului neputincios, aşa cum procedează şi în celelalte cazuri sau cum se întâmplă în Franţa Vechiului Regim.

Aici acuzaţiile aduse soţului sunt controlate prin „proba de ejaculare” care presupune „îndeplinirea integrală a îndatoririlor conjugale în prezenţa martorilor”. Există, în egală măsură, şi instituţia „împreunării”, definită ca probă a putinţei şi neputinţei soţilor în prezenţa medicilor şi a moaşelor, şi se aplică atunci când este vorba de nulitatea unei căsătorii.

Cum reuşeşte Biserica Ortodoxă să controleze veridicitatea acuzaţiilor aduse în acest tip de procese? E sigur că ea nu pune în scenă nici „o probă de ejaculare”, nici o „împreunare”, ambele fiindu-i străine şi totuşi acuzaţiile trebuiesc dovedite. În primul rând, soţul are răgaz trei zile pentru a-şi îndeplini obligaţiile sexuale şi pentru a-şi dovedi virilitatea.

Abia după trecerea acestei perioade, soţia poate da jalbă. Toate cele şapte cazuri respectă răgazul prescris de Pravilă. În jalba ei, femeia nu se plânge de neputinţa soţului ca de ceva care ar împiedica-o să aibă copii, nu se vorbeşte niciodată de perpetuarea familiei, femeia reclamă mai degrabă dreptul ei de a beneficia de virilitatea soţului pentru a nu cădea în păcat cu alt bărbat.

Începerea unui proces pentru impotenţă nu presupune şi o separare imediată. Soţul primeşte un alt răgaz pentru a se vindeca cu „doftori şi doftorii”, după care el are obligaţia de a-şi arăta virilitatea, nu în prezenţa martorilor, doar în „auzul” acestora.

Iată-l pe Ianache condoragiul, din mahalaua Sfântul Ioan cel Nou, acuzat de soţia sa că în cei trei ani de căsătorie nu s-au putut împreuna niciodată. La început, soţul jenat se plânge, la rândul său, că de fapt soţia nu-l vrea, sfătuită fiind de mama ei; apoi că i-a fost ruşine să se apropie de soţie, datorită lipsei intimităţii, locuind împreună cu socrii săi.

În faţa acestor acuzaţii, soborul îi acordă dreptul de a-şi arăta virilitatea în absenţa socrilor, dar sub supravegherea protopopului locului. Soţul neputincios primeşte un soroc de zece zile pentru a se apăra. Pentru îndeplinirea acestei „probe”, cuplul va locui zece zile în casa protopopului. Nici după trecerea răgazului Ianache nu se arată vrednic de casă, deşi, cum singur recunoaşte, s-a străduit în tot chipul: „măcar că m-am silit în acea săptămână şi începusem să mă caut cu doftori, să-mi găsesc leacul. Dar întâmplându-se de n-am putut de a mă tămădui, nici împreunare n-am făcut”.

Şi totuşi bărbatul nu renunţă, mai cere trei luni de răgaz în care să se caute cu doctori, tratamentul are însă nevoie de o femeie pentru a fi aplicat, deci soţia trebuie să rămână lângă el. „Am căzut cu rugăminte la Prea Sfinţia Sa, ca să mi-o mai dea pe numita soţiia mea încă trei luni de zile ca să mă lecuiesc cu ea”.

Promite în scrisoarea de angajament că după această perioadă va renunţa şi îi va da libertatea, dacă se va dovedi neputincios. După trei luni de zile, Ianache se află în aceeaşi situaţie, iar soborul, socotind bine perioada de căsătorie şi trecând deja trei ani şi zece luni, dă voie Mariei să se căsătorească cu un alt bărbat.  (Fragment din cartea „În şalvari şi cu işlic”, de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0)

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Carte

Ultima oră