Din vremea lui Pazvante Chiorul. Lipsa virginităţii. Mireasa forţată să spună cu cine a păcătuit

13 Iun 2017 | scris de Dănuț Deleanu
Din vremea lui Pazvante Chiorul. Lipsa virginităţii. Mireasa forţată să spună cu cine a păcătuit

Cum se obţinea mai multă zestre de la socri? Virginitatea se transforma foarte repede din obiect de onoare în obiect de şantaj. Mai întâi, ginerele lansează zvonul că, a doua zi după nuntă şi după împreunarea nupţială, cămaşa n-a ieşit pătată cu sânge. Apoi aşteaptă; vecinii şi cunoscuţii vor face treaba în locul lui, adică vor împrăştia zvonul şi îi vor preveni pe socri.

Dacă socrii nu reacţionează în această primă fază, se trece la cea de-a doua fază, expulzarea soţiei cu zestre cu tot, dar cu menţiunea că el, ginerele, este deschis oricărei negocieri. După o asemenea ocară, socrul intervine în funcţie de fiica sa, sau îşi acţionează ginerele în justiţie pentru ofensa adusă, sau, plecându-şi capul, cedează, numai să scape de ruşine.

La 17 mai 1783, Ispas, din satul Boroneşti, judeţul Ialomiţa, îşi goneşte soţia la câteva săptămâni de la nuntă, când sarcina a devenit vizibilă. Soţul îşi opreşte toată zestrea, toţi cei 20 de taleri strânşi „după masă” în noaptea nunţii, şi le cere socrilor alţi 45 de taleri, cheltuielile pe care le-a făcut cu pregătirea ospăţului.

Deşi îşi ştie fiica vinovată, mama preia iniţiativa şi se plânge mai întâi lui Vodă şi apoi Prea Sfinţiei Sale. Negocierea ruşinii fetei are loc în faţa mitropolitului şi a întregului sobor. Cu insistenţă revine întrebarea asupra identităţii primului bărbat cu care femeia a greşit. Dincolo de curiozitatea sau gelozia masculină, răspunsul îi ajută atât pe soţ, cât şi pe judecători să plaseze responsabilitatea unui asemenea act şi îndeosebi să-l identifice pe tatăl copilului şi să stabilească, în acest mod, paternitatea.

„Să-i spună un nume de bărbat cu care este greşită”, cere cu insistenţă soţul, folosind violenţa pentru a afla. În cazul Stamatei, bărbatul se numeşte Netea, este din acelaşi sat, dar, la aflarea veştii scandalului, se ascunde, transferând întreaga răspundere pe umerii tatălui. Simpla dezvăluire a numelui nu-l mulţumeşte pe Ispas, ci „pricinuia, zicând ca să i se mai adauge zestre”.

În cele din urmă, tatăl sus-numitului Netea cedează 70 de taleri, iar Stamata socoteşte cu grijă toţi banii pe care soţul ei i-a primit, suma ajungând la 135 de taleri, osebiţi de zestrea adusă la căsătorie. Nici asta nu-l mulţumeşte pe soţ, copilul abia născut devine o problemă care îi va aminti în fiecare moment al vieţii greşelile soţiei.

În plus, nu-i aparţine şi nu vrea, cu nici un chip, să-l vadă în ochi. Smuls din braţele mamei, copilul este dat la Orfanotrofie, dând posibilitatea femeii să rămână „limpede”, cum singură susţine. Necazul şi ruşinea o fac pe Stamata să accepte orice, să se supună numai să scape de întrebările insistente şi batjocoritoare ale judecătorilor, de dispreţul soţului, de violenţa părinţilor.

O căsătorie începută în acest mod are puţine şanse să reziste. Chiar actorii de mai sus se redespart odată ajunşi în sat, căci acordul scris nu împiedică nici gura lumii să clevetească, nici certurile dintre ei. Reveniţi peste alte trei luni în faţa instanţei, Ispas reclamă vorbele proaste ale soacră-sii care i-au provocat scârbă şi refuzul de a mai trăi cu soţia lui. La 18 august 1783, de ochii lumii şi de gura mitropolitului, cei doi se reîmpacă şi îşi reconfirmă promisiunile.

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Carte

Ultima oră