Din vremea lui Pazvante Chiorul. Impotenţa masculină ca motiv de divorţ

13 Iul 2018 | scris de Dănuț Deleanu
Din vremea lui Pazvante Chiorul. Impotenţa masculină ca motiv de divorţ

Diversele maladii constituiau, pe la 1800, un bun motiv pentru divorţ, dar nu orice boală şi orice bolnav putea cere separarea. După Pravilă se acordă despărţirea pentru lepră, indiferent care dintre soţi se află bolnav şi indiferent în ce moment al vieţii a intervenit boala. În ceea ce priveşte epilepsia, lucrurile se complică, fiindcă, dacă boala a intervenit după căsătorie, separarea nu se mai poate face nici pentru soţ, nici pentru soţie. Cele două maladii sunt singurele pentru care se poate invoca separarea; se adaugă impotenţa.

Boala apare ca motiv principal de divorţ în 35 de cereri. În 17 cazuri sunt bărbaţii care dau jalbă la Mitropolie şi în alte 14 jalbe femeile invocă boala soţului (dintre care şapte privesc neputinţa masculină) şi alte 4 jalbe, unde femeile, cunoscându-şi situaţia, îi dezleagă pe soţi de legământul matrimonial.

Argumentaţia bărbaţilor este cât se poate de simplă: s-au căsătorit pentru a avea un sprijin economic în casă şi pentru a evita păcatul curviei, iar o femeie bolnavă nu le poate fi de niciun folos, mai mult, prin neputinţa ei contribuie la ruina menajului. Chiar femeia recunoaşte că “nu mai poate să ţie casă cu el şi să-l chivernisească dăspre cele fămeeşti de vreme ce din păcatele ei şi din voia lui Dumnezeu i s-au întâmplat acea betejiune”.

Aşa cum am spus deja, cuplul este înainte de toate o mică celulă economică în care contribuţia fiecăruia contează foarte mult. Boala nu face decât să scoată din circuit unul dintre parteneri şi să plaseze pe umerii celuilalt sarcinile ce-i revin în mod obişnuit. Situaţia pare mai gravă în cazul bărbatului cu copii pentru că se vede copleşit de sarcinile cotidiene cărora singur nu le poate face faţă.

Comunitatea, chemată să depună mărturie, are în minte aceeaşi schemă, ineficacitatea economică şi sexuală a persoanei bolnave. Aduşi să mărturisească despre soţia lui Penciu, vecinii din mahalaua Flămânda ţin să precizeze că soţul nu se bucură de grija soţiei sale, că nu are “nici o căutare de soţiia lui, nici de mâncare nu i-au făcut, nici cămăşile nu i-au spălat”. În timp ce un alt soţ cere dreptul de a se recăsători cu o femeie sănătoasă, “nemaiputând răbda văduvia şi necăutarea de soţie”.

Bolile invocate sunt teribile. Lepra, ologeala, lingoarea (febra tifoidă), orbirea, epilepsia, sifilisul, nebunia. Aceste maladii apar de obicei după căsătorie, căci dacă ar fi existat înainte bărbatul ar fi refuzat să se însoare cu o femeie bolnavă. Există însă şi cazuri când atât femeia, cât şi rudele ei ascund boala numai şi numai pentru a efectua căsătoria.

De asemenea, epilepsia este prezentată şi în alte cazuri de despărţire, dar ea nu constituie singură un motiv de divorţ, ci este asociată cu traiul rău sau cu curvia, acestea din urmă devenind motivele principale, în timp ce maladia trece în plan secundar.

Istoriile povestite de aceste femei, despre secretele propriului lor corp maltratat de dureri atroce, sunt teribile, iar cuvintele devin insuficiente pentru a le descrie. Corpuri încovoiate de durere, picioare şi mâini fără vlagă, ochi fără lumină, feţe schimonosite de crize epileptice, minţi rătăcite, iată expresiile puse în lumină de către soţi. Unii se arată speriaţi, alţii indiferenţi şi grăbiţi să se recăsătorească.  (Fragment din cartea „În şalvari şi cu işlic”, de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0)

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Carte

Ultima oră