Din vremea lui Pazvante Chiorul. Femei pedepsite pentru nesupunere în faţa bărbatului

06 Iul 2019 | scris de Dănuț Deleanu
Din vremea lui Pazvante Chiorul. Femei pedepsite pentru nesupunere în faţa bărbatului

Pedepsele sunt percepute de unii bărbaţi ca dezonorante. Expunerea în piaţa publică cu strigarea faptei săvârşite atrage dispreţul comunităţii masculine. Acest sentiment al onoarei apare mai puţin în lumea femeilor.

Dacă bărbaţii consideră bătaia drept un lucru dezonorant, femeile nu cer decât milă şi iertare fără să-şi exprime poziţia. Ele nu se plâng niciodată, ci mai curând încearcă tot felul de tertipuri pentru a scăpa.

Bătuţi la rândul lor pentru că-şi bat nevestele, bărbaţii acceptă în faţa instanţei zapisul de împăcare, dar când ajung din nou acasă îşi varsă şi mai cumplit furia dezonoarei suferite: „de la împăciuire încoace mai cu cumplite bătăi şi cazne o bate, închizând-o în casă şi punându-i lacăt prepuind-o cu nume de curvă”, sună plângerea unei neveste la 3 octombrie 1784.

Alteori, nemulţumirea se exprimă în public, pentru a fi transmisă puterii, deorece cu o femeie care te-a făcut de batjocură în faţa tuturor nu se mai poate trăi.

Costandin, logofăt din Găieşti, judeţul Vlaşca, recunoaşte că, după ce „au pătimit atâta necinste şi pedeapsă, în puşcărie şi în butuci multă vreme şi la zid căzând cu targa”, nu mai poate trăi cu soţia lui care l-a defăimat prin judecăţi şi pe la boieri. Din această cauză, „cu totu răcindu-i-se inima nu poate a se mai lipi de dânsa, nici cu ochii a o vedea”.

Recursul la putere are loc în diverse momente din viaţa unui cuplu, chiar şi pentru cele mai mici certuri se face apel la tribunalul ecleziastic, nu neapărat ca instituţie de separare, ci mai degrabă ca instituţie de mediere.

Soborul începe mai întâi cu vorbe duhovniceşti şi exemple biblice. Cum ar fi şi greu să convingă, numai cu atât, „prelucrarea” îmbracă şi o formă coercitivă. După o bătaie zdravănă sau câteva zile de întemniţare, individul acceptă spăşit orice, semnează orice, îşi cere iertare, promite că se va schimba.

Certarea cu bătaie a soţiei greşite nu este văzută de soţ ca o dezonoare. Nici intervenţia puterii în propriile probleme familiale nu se percepe ca o ştirbire a autorităţii şefului familiei. Or, prin pedepsirea soţiei, soborul nu face decât să-şi atribuie o parte din autoritatea pe care bărbatul o are asupra familiei sale, să împartă cu acesta puterea.

Ilinca, din mahalaua Boteanului, reclamată de soţ că umblă în „lucruri rele”, este „dojenită” de către părinţii clerici cu bătaie şi cu câteva zile de închisoare. La capătul acestor zile şi după un astfel de tratament, femeia se roagă „cu plângere” şi „tare prindere” să fie iertată, promiţând că va fi supusă.

La un asemenea angajament „au intrat chezaşă Ancuţa, mătuşă-sa, că va păzi prinderea şi mă va asculta şi va fi supusă mie ca unui bărbat”, declară soţul mulţumit. Trebuie precizat încă o dată că solicitările vin din partea clasei de jos a societăţii, că bătaia se aplică numai acestora.

La nivelul clasei boiereşti rămâne doar mănăstirea ca formă de pedeapsă şi pentru boieri, şi pentru boieroaice. ( Fragment din cartea „În şalvari şi cu işlic”, de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0)

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Carte

Ultima oră