Din vremea lui Pazvante Chiorul. Amanţi ucişi de soţul încornorat

08 Ian 2019 | scris de Dănuț Deleanu
Din vremea lui Pazvante Chiorul. Amanţi ucişi de soţul încornorat

În secolul al XVIII-lea are loc o îmblânzire a pedepsei pentru adulter, bigamie, etc, după cum remarca Michel Foucault. Ar trebui să facem aici o comparaţie între prevederile pravilei şi aplicaţiile ei.

Judecătorii au o mare autonomie atunci când este vorba de interpretarea legii şi de punerea ei în practică, chiar codul scris lasă la libera alegere judecarea anumitor delicte: „sau să se judece după cum va fi voia judecătorului”, sună unele articole din Îndreptarea legii.

Această libertate nu se foloseşte pentru a mări pedepsele, ci pentru a le micşora şi îmblânzi. Să luăm două exemple despre care am tot vorbit: adulterul şi bigamia.

Delict foarte grav, adulterul se pedepseşte prin Codul penal din 1783 cu bătaia, tăierea nasului şi recluziune la mănăstire pentru femei; cu bătaia şi tăierea nasului pentru bărbaţi.

Punerea în practică a unei asemenea prevederi ar fi însemnat mutilarea unui număr considerabil de persoane atât de sex masculin, cât şi de sex feminin. Or, consiliul nu ia niciodată în calcul această variantă.

Având libertatea de a interpreta legea, el exclude mutilarea şi alege bătaia şi întemniţarea. Simultan, tot prin lege, soţul înşelat primeşte dreptul de a-şi ucide soţia şi pe amantul acesteia prinşi asupra faptului.

Grăitor în acest sens este un caz petrecut la 1780 când boierii-judecători îi reamintesc lui Mihalache Uescu că trăieşte într-o ţară cu un „aparat juridic şi legislativ” funcţional şi nu trebuia să-şi facă dreptate singur, ucigându-şi soţia şi pe amantul acesteia, prinşi asupra faptului.

Într-adevăr, după lege soţul avea tot dreptul să-l ucidă pe serdarul Ioniţă Slătineanu, atunci când l-a prins în propria casă şi în timp ce cocheta cu soţia lui, dar dacă fiecare îşi face astfel „dreptate” atunci care mai este rostul instituţiilor? Ei, judecătorii, aveau misiunea de a-l ajuta oricând şi mai ales de a-i oferi sfaturile necesare pentru a ieşi dintr-o asemenea situaţie. Şi nu numai ei. (...)

O serie de „instituţii” sunt enumerate, „instituţii” personaliţate, de altfel şi coagulate în jurul unor poziţii de putere: domn, mitropolit, mari boieri, clerici, etc.

Cu alte cuvinte, o astfel de practică este descurajată, iar judecătorii propun ca Mihalache să primească „mare pedeapsă”, „pentru ca să facă pildă şi la alţii”, şi mai ales pentru a se evita ca pe viitor soţii să se creadă îndreptăţiţi să-şi facă dreptate singuri, ocolind sistemul juridic.

O evoluţie la nivelul mentalităţilor se produsese cu siguranţă; chiar dacă un caz asemănător nu mai există pentru secolul al XVIII-lea, se poate constata acest lucru din atenţia pe care boierii judecători o acordă fiecărui detaliu, încercând să stabilească premeditarea actului şi gradul de vinovăţie al fiecărul protagonist în parte şi din teoretizarea importanţei sistemului juridic într-o ţară civilizată, opusă barbariei.

Pe de altă parte, transformările care au avut loc la nivel mental pot fi observate şi din compararea cu un caz petrecut în secolul al XVII-lea, când femeia dulteră este salvată de securea călăului numai de intervenţia mitropolitului şi a domnului ţării care cer milă şi iertare de la soţul încornorat, acesta având dreptul şi puterea să le refuze.

De fapt, această politică se împleteşte cu cea princiară care se străduieşte să excludă pedeapsa capitală dintre pedepsele penale şi s-o convertească pe cât posibil în întemniţare.  (Fragment din cartea „În şalvari şi cu işlic”, de Constanţa Vintilă-Ghiţulescu. http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-%C5%9Falvari-%C5%9Fi-cu-i%C5%9Flic-0)

 

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Carte

Ultima oră