Din vremea lui Pazvante Chiorul. Abandonul conjugal. Soţii fugite de acasă

04 Apr 2018 | scris de Dănuț Deleanu
Din vremea lui Pazvante Chiorul. Abandonul conjugal. Soţii fugite de acasă

Când soţul pleacă de acasă cu anii şi nu mai dă niciun semn de viaţă, aşteptarea devine din ce în ce mai grea cu fiecare an şi mai ales când toate cercetările nu dau nici un rezultat, când soţia disperată nu ştie de soarta soţului „de-i viu sau mort”. Cel mai bine exprimă această stare de incertitudine, de sărăcie şi de umilinţă Gherghina de la Bâcu, judeţul Ilfov, părăsită de soţ după 15 ani de căsnicie şi având patru copii.

La capătul a cinci ani de aşteptare, mama se află în pragul disperării, „neavând nici o corispondiţie scrisoare sau prin trimişi”, nimic de la soţul rătăcitor. Dar dincolo de lipsa informaţiilor apare sărăcia extremă. Singură şi cu „patru pietre de fete”, toate în vârstă de măritat, în „lipsă şi sărăcie”, numai un alt soţ o poate ajuta să se descurce, crede femeia. Cu siguranţă Gherghina nu ştie scrie sau citi şi atunci de ce aşteaptă o scrisoare?

Ce reprezintă pentru ea actul scris? Nimic altceva decât dovada că soţul se află în viaţă şi se arată interesat de soarta ei şi a copiilor. Petecul de hârtie capătă o cu totul altă valoare decât conţinutul propriu-zis. Poate că preotul din sat ar fi ajutat-o să descifreze slovele şi ar fi aflat ceva veşti, corespondenţa însă n-a venit, iar ea nu poate să mai aştepte.

Pe lângă această aşteptare pasivă se conturează şi una activă în care femeia ia practic „urma” bărbatului, plecând în căutarea lui, deplasându-se încet şi pe baza informaţiilor căpătate pe parcursul drumului şi din cârciumă în cârciumă, adeseori singurul loc de unde se poate afla câte ceva. Zoiţa, din mahalaua Popa Nan, pleacă în căutarea bărbatului la câteva zile după ce constată prelungirea absenţei acestuia de acasă.

Cercetând în stânga şi-n dreapta, dând detalii cu privire la înfăţişarea soţului şi descriind în amănunt hainele cu care era îmbrăcat înaintea despărţirii, află că acesta a fost văzut în Buzău. Prin munţi şi după doi ani de căutări, Zoiţa îşi găseşte în sfârşit bărbatul viu şi nevătămat în cetatea lui Vintilă Vodă. Matei călăraşul nu se arată prea impresionat de efortul soţiei şi nici nu se grăbeşte s-o urmeze, sfătuind-o să plece şi promiţându-i că va veni şi el peste puţin timp.

Reîntoarsă în Bucureşti, Zoiţa aşteaptă încă trei ani şi jumătate venirea omului ei înainte de a lua din nou drumul Buzăului. De astă dată eforturile ei sunt zadarnice, la capătul drumului află că Matei plecase încă de atunci în altă parte de lume. Obosită şi fără cale de ieşire, Zoiţa revine acasă, cerând despărţirea.

Abandonul feminin este însoţit întotdeauna de o conduită desfrânată sau de hoţie. O soţie nu pleacă niciodată singură. Ea fuge cu un oarecare – cu sluga din casă, cu un arnăut sau soldat aflat în trecere prin mahala, cu naşul şi chiar cu cumnatul, cu un vecin sau cu un tovarăş de afaceri al soţului – şi după ce a golit casa înainte.

Înainte de a cere separarea, bărbatul are obligaţia de a cerceta şi a întreba din trecător în trecător, că poate se va ivi cineva care să-i ofere informaţiile necesare pentru a decide într-un fel sau altul. Zambila de la Cucuteni, judeţul Dâmboviţa, fuge „în lume” cu un ţigan lăieş, abandonându-şi şi cei cinci copii şi soţul după 19 ani de căsătorie.

Un an şi jumătate, Stan a căutat-o „peste patru judeţe” şi n-a putut să-i dea de urmă. El are tot interesul s-o facă, căci Zambila i-a luat toţi banii şi toate sculele din casă. Cu cinci copii, bărbatul se descurcă foarte greu, după cum singur mărturiseşte, şi cere voie să se recăsătorească, deoarece copiii au nevoie de o mamă. Pentru a grăbi procesul, Stan adună 13 martori din sat şi din împrejurimi care confirmă eforturile susţinute ale bărbatului în încercarea de a-şi găsi soţia.

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Carte

Ultima oră