Din vremea lui Pazvante Chiorul. Abandonul conjugal. Bărbaţi fugiţi de acasă.

30 Mar 2018 | scris de Dănuț Deleanu
Din vremea lui Pazvante Chiorul. Abandonul conjugal. Bărbaţi fugiţi de acasă.

La Mitropolie au fost înregistrate 54 de cereri care invocă abandonul conjugal ca motiv de separare, dintre care 35 sunt date de către femei şi 19 de către bărbaţi. Glavele 235 şi 236 analizează părăsirea familiei în funcţie de sexul partenerului, acordând importanţă mai ales abandonului masculin.

Soţia trebuie să-şi aştepte bărbatul timp de cinci ani. Dacă în această perioadă, soţul nu i-a trimis nici bani, nici scrisoare, ea poate înainta cerere de despărţire. În acelaşi timp, femeia trebuie să probeze cu martori vrednici de cinste absenţa soţului, lipsa oricărui contact şi asiduitatea cu care a încercat şi s-a străduit să-l găsească.

Dacă după trei ani bărbatul revine, despărţirea nu se acordă chiar dacă acesta a avut ţiitoare în altă parte şi cu atât mai puţin atunci când soţul a trimis din când în când ceva bani sau numai veşti. În practică, abandonul este atât masculin, cât şi feminin. Femeile aşteaptă între patru şi 12 ani reîntoarcerea soţului. O perioadă destul de lungă şi dificilă din punct de vedere economic.

Sub pretextul căutării unei slujbe sau exercitării acesteia, soţul pleacă de acasă şi uită să se mai întoarcă. Plecat cu negustoria, Nicolae din mahalaua Golescului rămâne la Constantinopol. După şase ani revine în Bucureşti cu treburi, dar nu trage „acasă”. Deşi poartă şalvari şi turban, foştii vecini îl recunosc şi îi cer să se reîntoarcă la soţie. Acesta îşi neagă identitatea, afirmând că se numeşte Ismail, dar ţine să le spună că soţia sa este prima vinovată de turcirea sa.

Mărturiile vecinilor o vor ajuta pe Stana să obţină separarea. Nicolae nu este singurul, şi alţi bărbaţi plecaţi în Imperiul Otoman cu diverse treburi, fie nu se mai întorc căsătorindu-se acolo, fie trec la islam, organizându-şi viaţa în funcţie de noua identitate. Părăsirea soţiei nu presupune întotdeauna neînţelegerile conjugale sau migrarea în căutarea unui loc de muncă.

În unele cazuri lucrurile sunt clare încă din capul locului: evadarea din puşcărie, frica de datorii sau de bir, hoţia sau plata gloabei îi împing pe unii bărbaţi să aleagă calea cea mai lesne de urmat, fuga. În majoritatea cazurilor, dispariţia bărbatului este percepută tot ca o dezertare, un abandon, pentru că femeia nu a fost informată cu privire la intenţiile lui, doar a constatat absenţa care s-a prelungit cu fiecare zi de aşteptare.

Soţia are întotdeauna obligaţia de a-şi căuta soţul, de a pune întrebări tuturor negustorilor, meşteşugarilor sau călătorilor străini care trec prin sat sau mahala la un moment dat. Ea oferă semnalmentele soţului şi toate celelalte elemente necesare identificării în speranţa aflării vreunei informaţii, căci situaţia este incertă şi grea.

Aşa află Stanca din mahalaua Stelea că bărbatul ei, Mihai logofeţelul, plecat de patru ani, se stabilise la Ţarigrad unde ţinea o prăvălie. Informaţiile îi sunt oferite de Gheorghe croitorul, vecin de prăvălie cu sus-numitul timp de şapte luni, acolo la Ţarigrad. Odată venit în Bucureşti şi stabilit în mahalaua Lucaci, Gheorghe este căutat şi chestionat de soţia părăsită.

Radu negustorul din mahalaua Olari completează, povestindu-i soţiei cum l-a văzut pe Mihai cu şalvari, turban şi în tovărăşia unor turci la Crâm (în Crimeea), într-o cârciumă, atunci când a făcut popas împreună cu alţi negustori. Ce poate face o femeie în această situaţie? Zi de zi întreabă şi aşteaptă că poate soţul se va întoarce, dar când disperarea şi sărăcia ajung la limită, ea ia drumul Mitropoliei, cerând separarea pentru a se putea recăsători.

SHARE

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Carte

Ultima oră