Sântion de primăvară, Dragobetele sau Drăgostiţele

24 Feb 2024 | scris de Luminita Ciobanu
Sântion de primăvară, Dragobetele sau Drăgostiţele

La 24 februarie, românii sărbătoresc Dragobetele. Numită şi Cap sau început de Primăvară, Dragobetele românilor este identificată cu zeul dragostei în mitologia romană Cupidon, cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă şi, mai ales, cu Năvalnicul, personificare a dragostei pătimaşe din panteonul românesc.

Sărbătoarea este în strânsă legătură cu întoarcerea păsărilor călătoare care revin la vechile cuiburi, pe care le îmbunătăţesc sau îşi fac noi cuiburi. Înainte de Dragobete, la 11 februarie a fost păznuit Sfântul mucenic Vlasie, considerat protector al păsărilor de pădure. Se crede că de ziua lui se întorc păsările migratoare, cărora li se deschide ciocul şi încep să cânte. O săptămână mai târziu, la Dragobete, aceste păsări se strâng în stoluri, ciripesc, se împerechează şi încep să-şi construiască noi cuiburi. Se zice că păsările neînsoţite în ziua de Dragobete rămân stinghere şi fără pui până anul următor. Cum astăzi zburătoarele îşi găsesc perechea, Dragobetele se mai numeşte, în nordul Olteniei, şi Logodna sau Însoţitul Păsărilor.
Ca să nu rămănă singuri, fetele şi băieţii trebuie să se întâlnească, să culeagă împreună primele flori. “Dacă în ziua de Dragobete vremea este frumoasă, fetele şi feciorii ies la pădure, hăulind şi chiuind, pentru a culege primele flori ale primăverii, ghioceii şi brânduşele. Pretutindeni se striga: «Dragobetele sărută fetele!», ne spune profesorul Ion Ghinoiu. Asemănător păsărilor, fetele se zburătoresc, fugă rituală care se încheie cu prinsul şi sărutatul lor de către băieţi. Înainte sau prin locurile prin care tradiţia mai este păstrată, băieţii făceau leagăne atârnate de crengile copacilor pentru fete, căutau să-şi vorbească unii altora, să-şi spună cuvinte frumoase, să se picure- adică să se ciupească- să se sărute, să facă legăminte de dragoste.

Dragobeţi sunt numiţi atât feciorii, cuprinşi de fiorii dragostei, cât şi mugurii culeşi de fete de pe crengile copacilor şi puşi la ureche precum cireşele în luna mai. Dragobeţii se întreceau să învârtă fetele în braţe. În unele sate, femeile scoteau din pământ rădăcină de spânz, folosită în practicile de medicină populară, fetele şi nevestele îşi făceau rezerve de apă din zăpada netopită cu care se spălau în anumite zile ale anului pentru păstrarea prospeţimii tenului. De Dragobete nimeni nu lucra. Se spunea că acest patron al dragostei, cu înfăţişare de flăcău iubăreţ, ar umbla prin pădure să pedepsească fetele care au lucrat în ziua lui.Sărbătoarea mai este numită şi “Drăgostiţele”, dar şi “Dragomiru-Florea”, “Granguru”, “Ioan Dragobete sau “Sântion de primăvară”.

Alte stiri din Calendar

Ultima oră