Trandafiri albi și roșii pentru profesorul Ioanel Sinescu

07 Dec 2016 | scris de Magda Marincovici
Trandafiri albi și roșii pentru profesorul Ioanel Sinescu

Domnule profesor, ați efectuat multe intervenții chirurgicale de transplant renal. Considerați că știm totul despre acest organ?

Nu știm totul. De fiecare dată, descoperim ceva nou la acest organ. Anatomia clasică descrie rinichiul ca având o arteră și o venă. În practica zilnică, aproximativ 40 – 45% dintre rinichii recoltați pentru transplant au pediculul vascular modificat: mai multe artere și mai multe vene.

Și ce faceți domnule profesor cu un asemenea rinichi pe care trebuie să-l transplantați?
Sunt tehnici chirurgicale speciale destinate acestor variante anatomice care presupun fie efectuarea mai multor anastomoze vasculare, fie reconstrucția pretransplant a vaselor într-un singur trunchi și efectuarea unei singure anastomoze. În aceste condiții, te adaptazi anatomiei date, în așa fel încât revascularizarea rinichiului transplantat să fie optimală pentru ca rezultatul transplantului să fie, de asemenea, optimal. Cu alte cuvinte trebuie să fii foarte experimentat în chirurgia pe vasele mici, pentru a nu pierde nimic din ceea ce înseamnă anatomia și funcția rinichiului după transplant. În chirurgia pe vasele mici, sunt folosite lupe chirurgicale sau chiar microscopul operator.

Câte transplanturi ați efectuată până acum?
Peste 1.800.

Probabil, fiecare are povestea lui. Există o poveste pe care nu o veți uita niciodată?
Personajul principal este o fetiță cu ambii rinichi nativi afectați de cancer. Până la vârsta de trei ani aceștia au fost extirpați chirurgical, succesiv, după care fetița a intrat pe dializă, chimioterapie și radioterapie.

Dar acest copil a venit pe lume cu aceste probleme renale grave?
Nu. S-a născut cu doi rinichi normali. Dar există neșansa ca și copiii să dezvolte tumori maligne la rinichi după cum pot face și alte tipuri de cancere. Această formă de cancer renal la copil se numește tumoră Wilms.

Ce s-a întâmplat după doi ani și jumătate de dializă, radioterapie și chimioterapie?
Atunci când avea cinci ani și s-a apreciat că este vindecată de boala de bază, de cancer, a putut fi transplantată. I-am făcut transplant renal cu rinichi de la mamă. Și, iată, acum personajul acestei povești adevărate este o domnișoară de 16 ani foarte cochetă, normal dezvoltată, cu o evoluție absolut normală. Oricine o vede nu se poate gândi la faptul că ea a trecut prin radioterapie, chimioterapie, dializă doi ani și jumătate, transplant renal, tratament imunosupresor etc.

Ați mai întâlnit-o?
În fiecare an, cel puțin de două ori, deoarece vine cu regularitate la controalele programate. Medicația imunosupresoare este în doze tot mai mici, întrucât cu cât se depărtează de momentul transplantului cu atât organismul este tot mai ”permisiv” cu rinichiul transplantat. Acum, pot să spun că rinichiul a fost perfect ”acceptat” de organism și funcționează foarte bine.

Domnule profesor, cum va fi medicina peste, hai să spunem, trei decenii nu mai mult, dată fiind viteza cu care aceasta se îmbogățește cu noi și noi tehnologii, terapii?
Am să răspund plecând de la cum arăta specialitatea mea, când am început eu, în 1980. De atunci, urologia s-a tehnologizat foarte mult, este alta. De fapt, la ora actuală, urologia este cea mai tehnologizată specialitate medicală. În prezent, urologia are 13 supraspecialități, fiecare cu specificul ei, cu tehnologiile ei noi, pe care trebuie să știi să le utilizezi. Eu cred că acest proces de tehnologizare extraordinară a medicinei va continua, se va diversifica și se va aprofunda tot mai mult. Trăim într-o etapă de reală explozie a cercetării științifice, la descifrarea aprofundată a genomului uman. Se descoperă predispoziții și determinisme genetice pentru diverse afecțiuni. Cu mare probabilitate, multe protocoale terapeutice, utilizate acum pentru diverse afecțiuni, vor fi depășite în 10 – 15 ani.

Adică va fi o medicină personalizată?
Va fi o medicină personalizată. Și iată cum acel dicton cunoscut de mii de ani, potrivit căruia ”sunt bolnavi și nu boli” se dovedește din ce în ce mai realist și mai profund. Acest dicton este tot mai des invocat azi și verificat odată cu progresele medicinei moleculare, cu progresele în descifrarea genomului uman, a structurilor și mai mici ale acestuia, care ne vor permite să găsim esența personalității fiecărui om, a morfologiei lui, a predispoziției pentru unele boli și a prevenirii lor prin terapii genice.

Și totuși oricât de mult s-ar tehnologiza medicina, robotul nu va putea înlocui medicul?
În mod sigur nu. Voi reproduce cuvintele profesorului Juvara, rostite în urmă cu peste două decenii, în Aula Academiei. Fiind întrebat care este rolul chirurgului, în contextul exploziei tehnologiei în medicină, a afirmat că viitorul medicinei este legat de chirurgi și că oricât ar progresa tehnologia, factorul uman va rămâne și va face diferența. Cu alte cuvinte tot ceea ce înseamnă aportul profesional, personal al medicului în specialitatea lui va constitui mereu o dominantă, cu condiția ca acesta să fie foarte bine pregătit.

Domnule profesor, putem spera că medicina, cercetarea vor reuși să elimine cancerul din viața noastră?
Am convingerea că da, dar nu aș putea să vă dau o limită de timp și nici n-aș reduce-o la 10-15 ani. Chiar în momentul de față sunt unele afecțiuni neoplazice al căror determinism genetic este elucidat, ceea ce permite o terapie preventivă, în așa fel încât ele să nu mai apară. S-a deschis, astfel, o poartă spre noi cercetări, care vor lărgi ariile de cunoaștere în acest domeniu. Unele după altele, diverse forme de cancer vor fi mai rare sau vor dispărea.

Aș vrea să schimbăm registrul și să-l cunoaștem pe profesorul Sinescu nu în halatul alb. Apropo, ce culoare preferați, ce floare?
Bleumarin, asortat cu bleu sau alb. Îmi plac trandafirii. Roșii și albi.

Și în afară de bisturiul cu care tăiați la propriu în carne vie, ce pasiuni mai aveți?
Îmi place filmul enorm. Dar niciodată nu am văzut suficiente filme încât să fiu mulțumit. Îmi place enorm literatura însă niciodată nu am reușit să citesc cât mi-am dorit. M-am dedicat, dacă acest termen nu este prea pretențios, profesiei mele, despre care se spune că trebuie să înveți toată viața și niciodată nu înveți destul. Cred că este foarte adevărată această gândire, pentru că în medicină lucrurile se schimbă foarte repede și este obligatoriu să îți însușești tot ceea ce este nou, pentru că pacienții cer ce este mai nou și mai eficient în patologia lor. Dacă nu procedezi așa te deprofesionalizezi. Or, pentru mine, profesia a reprezentat mereu o prioritate.

Ați făcut sport?
Am făcut aparate, volei și schi. Din fericire, în liceu aveam suficiente ore de sport. În programa școlara, sportul era, uneori, chiar mai important decât matematica.

Ceea ce nu era chiar foarte rău?
Nu era deloc rău, chiar dacă la momentul respectiv nu consideram sportul atât de important. Mi-a folosit și atunci, și mai târziu. Pentru că e nevoie de sport și când ești copil, și când ești adult, toată viața.

Domnule profesor, ce vă doriți de ziua dumneavoastră?
Foarte multă liniște și optimism pentru mine, dar și pentru cei din jurul meu și pentru cei din generația noastră. Pentru că am parcurs etape pe care poate ar fi trebuit să le parcurgem mai ușor, în mai multă liniște, cu mai multe performanțe, cu mai multă înțelepciune și rațiune. Poate așa am fi avut mai multe motive de bucurie.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Calendar

Ultima oră