Luna însângerată, așteptată de fanaticii religioși cu sufletul la gură. BIBLIA anunță "MAREA și TERIBILA zi a venirii Domnului"

01 Sep 2015
Luna însângerată, așteptată de fanaticii religioși cu sufletul la gură. BIBLIA anunță
Luna însângerată, luna vânătorului, luna roșie, luna uriașă, sunt doar câteva dintre denumirile date de-a lungul vremii eclipsei totale de lună. Când omenirea nu era prea deșteaptă, odată cu fiecare lună plină, un profest prevestea sfârșitul lumii. "Odată cu luna roșie, din cer va cădea sânge, iar oamenii se vor ucide între ei". Evident, nu se sfârșea vreo lume, dar cel mai probabil se încăierau două triburi și mureau zeci de oameni. Astfel, profeții putea să adapteze sfârșitul lumii la o tragedie de sat și să prevestească o alta, peste câțiva ani.

Însă, fanaticii religioși așteaptă fiecare eclipsă totală de lună cu sufletul la gură. În Vechiul Testament (Biblia ebraică, Scripturile evreiești) se prevestește sigur sigur sfârșitul omenirii, atunci când "Soarele se va cufunda în întuneric și Luna va deveni sângerie, înainte de marea și teribila zi a venirii Domnului." Adică imediat după Luna roșie vom fi martorii celei de-a doua veniri a lui Iisus. Până acum nu s-a petrecum acest lucru, sau nu știm să se fi petrecut, dar vor mai fi luni roșii, așa că nu e cazul să vă pierdeți speranța.

Oricum, lucrurile s-au schimbat. Putem observa cu o desăvârșită liniște sufletească o eclipsă totală de lună, fără să ne ascundem în grote. Știm că aceste fenomene se petrec cu o anume ciclicitate, știm când se vor întâmpla, ca să le putem admira în toată splendoarea, alături de prieteni mai mult sau mai puțin în temă cu evenimentul.

Luna însângerată mai este cunoscută și sub numele de luna vânătorului (Hunter's Moon sau La Luna Del Cacciatore) . Aspectul roșiatic face aluzie la sângele animalului vânat, iar lumina deosebit de puternică a lunii îi conferă vânătorului avantajul vizual. De asemenea, luna însângerată mai este cunoscută și sub numele de luna recoltei. Nu doar pentru că este septembrie și oricum se recoltau grânele, dar oamenii puteau să muncească mai mult la lumina puternică a lunii, nemaifiind condiționați de intuneric. Astfel, luna roșie le permitea dublul producției.

Culoarea lunii în funcție de refracția luminii

Culoarea lunii in functie de refractia luminii

Totuși, culoarea lunii în timpul eclipsei totale este influențată mai mai mulți factori. Adică nu va fi obligatoriu roșie.  S-a observat că nuanța discului lunar poate fi de la cărămiziu închiz până la portocaliu foarte deschis. Strălucirea Lunii din timpul totalității poate varia de la eclipsă la eclipsă, uneori Luna fiind foarte greu vizibilă, alteori foarte strălucitoare.

Motivul pentru care strălucirea și coloratura Lunii variază este gradul de transparență al atmosferei Pământului. Dacă atmosfera este poluată excesiv, mai ales de cenușă vulcanică, atunci eclipsele de Lună vor fi mai întunecate. La fel și dacă în seara aceea sunt mulți nori pe cerul regiunilor prin care lumina Soarelui se va refracta. Dacă atmosfera este curată vom vedea o Lună eclipsată strălucitoare și în culori deschise.

În momentul maximului, atunci când Luna este scufundată complet în umbra planetei noastre, discul acesteia are o anumită culoare: poate fi roșiatic, roz, portocaliu, maroniu sau cărămiziu. De ce se mai vede Luna atunci când este acoperită de umbra Pământului? Pentru că lumina Soarelui (aflat în spatele Pământului văzut de pe Lună) nu este blocată complet de globul pământesc și trece prin atmosfera planetei noastre.



Am putea să spunem și cum vă afectează zodia Luna roșie, dar așteptăm până după eveniment. Cine știe cum se împlinește profeția și atunci oricum n-o să mai avem nevoie de vreun horoscop.

Luna însângerată va putea fi observată pe 28 septembrie.

Alte stiri din Calendar

Ultima oră