31 DECEMBRIE-1 IANUARIE. Cifre, oameni, fapte, întâmplări

31 Dec 2016 | scris de Marina Constantinoiu
31 DECEMBRIE-1 IANUARIE. Cifre, oameni, fapte, întâmplări

EVENIMENTE INTERNE

– Economic

* Extragerea ocazională a Loteriei bonurilor fiscale, cu prilejul Anului Nou, la care participă bonurile fiscale emise între 17 aprilie și 15 decembrie 2016 – ora 17:30, în studioul TV al Loteriei Române. Fondul de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii

– Cultură

* Spectacol-eveniment de Revelion 2017 „Selfie de București” – ora 17:00, pe scena din Piața George Enescu. Printre partenerii media: Radio România Cultural. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului București, prin ARCUB. Program:

  • ora 17:00 – Camioane în mulţime
  • ora 17:30 – Andreea Bălan
  • ora 18:00 – Corina
  • ora 18:30 – Ştefan Bănică Jr.
  • ora 19:05 – Proconsul
  • ora 19:40 – Loredana
  • ora 20:10 – Vunk
  • ora 20:45 – WhatsUp, Adda
  • ora 21:15 – Voltaj
  • ora 21:50 – Pepe
  • ora 22:25 – Mihail
  • ora 22:55 – Holograf
  • ora 23:30 – Delia
  • ora 23:58 – Numărătoare inversă
  • ora 0:00 – Artificii
  • ora 0:10 – Delia
  • ora 0:30 – BUG Mafia

* Petrecerea de Revelion cu tema „Black & White” – ora 19:30, la Palatul Parlamentului, în Sala Unirii

* Huge Year’s Eve 2017 – cel mai mare Revelion indoor din România – ora 20:30, la Pavilionul Central al Romexpo. Line-up-ul serii este compus din Alternosfera, Paraziții, Golan, Grimus, Omul cu Șobolani, Grasu XXL, Gojira & Planet H, Accuarella feat. Mirabela și Bass Turbat

* Primăria Sectorului 3 organizează evenimentul „O noapte de 10” – Revelion 2017 – ora 19:30, în Parcul Titan. Pe scenă vor urca: B.U.G. Mafia, Loredana, Viţa de Vie, Annes, ROA, Leo Iorga & Pacifica, Blade Strings, Adriana Rusu, Mihai Mărgineanu & Band. Momentele de legătură dintre artişti vor fi realizate de Gabi Bălaşa Percussion Group, iar spectacolul va fi completat cu jocuri de lumini şi focuri de artificii

* Uniunea Artiștilor Plastici din București organizează vernisajul celei de-a XV-a ediții a Salonului de iarnă, sub coordonarea artistului Andrei Romocean – ora 23:00, la Galeria Caminul Artei. În deschidere vor lua cuvântul Petru Lucaci, președintele UAP și  Mihai Plămădeală, critic de artă. Oaspeţii au astfel posibilitatea să petreceacă noaptea dintre ani alături de cei mai importanți artiști bucureșteni, care expun sculptură, pictură, grafică, fotografie, design, arte decorative, la galeriile  Căminul Artei şi Orizont

* Alba Iulia: Primăria municipiului organizează un show pirotehnic pe o coloană sonoră adecvată momentului festiv – ora 0:00, în Piaţa Cetăţii Alba Carolina

* Arad: Revelion 2017 în cadrul căruia susţin concert Nova-Banc, Hidro Grup 8, Q Band & Claudia Iuga (37 de ani) poliţista din Arad care a devenit cunoscută la nivel naţional, după ce a participat la Vocea României şi a ajuns în semifinală – ora 22:30, în faţa Primăriei

* Bacău: Primăria organizează Revelion 2017 la care sunt așteptați artiști precum Lora, Indira, Ansamblul Plaiuri Românești și Dorian Popa – ora 22:00, în centrul orașului, pe porțiunea dintre Hotel Decebal și Hotel Moldova. La trecerea dintre ani, autoritățile au pregătit un foc de artificii de circa 10 minute

* Baia Mare: „Concertul de Revelion” susţinut de Gaşca de Acasă, urmat de un spectaculos „Foc de artificii” la cumpăna dintre ani – la scenă deschisă în Piața Libertății – Centrul Vechi din municipiu

* Bistriţa: Petrecerea organizată de Primărie – ora 22:00, pe pietonalul Liviu Rebreanu. În deschidere, pe scenă va încinge atmosfera DJ Sava, iar aapul de afiș al concertului de Revelion 2017 din centrul istoric al Bistriței este trupa Spitalul de Urgență. Cei care vor alege să intre în 2017 la petrecerea organizată în aer liber vor putea admira un superb foc de artificii în apropierea Bisericii Evanghelice din oraș

* Botoşani: Primăria organizează Revelionul în aer liber cu un program artistic susţinut de Aurel Moldoveanu, Tyna, Stela Botez, Corina, Francisca, Trupa ToDay, Petronela Rusu şi Luminiţa Hriţcu – ora 20:00, în Piaţa Revoluţiei

* Braşov: Concert  susţinut de DJ Project, Anna Lesko şi Trupa Coco la Revelion 2017 – ora 23:00, pe scena din Piaţa Sfatului. Înainte de miezul nopţii are loc un show spectaculos cu lasere care vor fi proiectate pe clădirile din Piaţa Sfatului, iar la ora 0:00, cei aflaţi în centru vor putea vedea un foc de artificii care marchează intrarea în anul 2017

* Buzău: Proconsul și Elena Merișoreanu sunt capul de afiș al spectacolului de Revelion din centrul Buzăului – ora 20:00, în Piața Dacia. Pe scenă vor urca și Raluka, Vano-Tek, dar și mai multe trupe și soliști din Buzău, precum Nemuritorii, Kronos, George Mitrea sau Nina Stamate

* Caracal: Petrecere în stradă organizată de administraţia locală, la care vor concerta DJ Rhynno & Sylvia, Sandra M şi Alex Velea – în piaţa din faţa sediului Primăriei. La miezul nopţii artificiile vor lumina cerul

* Caransebeş: Concerte susţinute de Simona Nae şi Xonia şi foc de artificii – în Piaţa „General Ioan Drăgălina”. Programul este organizat de Primărie şi Casa de Cultură „George Suru”

* Călăraşi: La Revelionul 2017 vor concerta Ana Adam şi Deep Central, Andra A., DJ Jungle – ora 21:00, pe platoul din faţa Prefecturii

* Cluj – Napoca: Petrecerea de sfârşit de an – în Piaţa Unirii, acolo unde este şi Târgul de Crăciun. Din program:

  • ora 22:00 – concert de muzică veche susţinut de Florin Ştefan, acompaniat de un taraf
  • ora 23:00 – concert susţinut de veteranii de la Semnal M, care marchează împlinirea a 40 de ani de când s-a format trupa
  • la miezul nopţii se vor desface peste 700 de sticle de şampanie, iar clujenii vor savura şampania admirând focurile de artificii
  • momentul festiv va fi urmat de un concert al trupei locale BigToneZ

* Cluj – Napoca: Evenimentul Rev Cluj – ora 21:00, la Sala Polivalentă. Line-up-ul este compus din DJ Fresh, Sebastien, Global Deejays, Șuie Paparude, Gabriel Ross și mulți alții

* Constanţa: Voltaj, Cargo şi Anda Adam sunt cap de afiş pentru Revelionul 2017 – ora 22:00, în Piaţa Ovidiu

* Craiova: Alex Velea, Irina Rimes și Like Chocolate sunt artiștii care vor cânta la Revelionul în aer liber, organizat de Primăria Craiova – ora 22.30, pe Str. A. I. Cuza, din zona Universității

* Deva: Trupele Taxi şi Carla’s Dreams reprezintă capul de afiş al Revelionului în aer liber organizat în acest an de Primăria Deva, în centrul vechi al oraşului, alături de artiştii menţionaţi urmând să susţină recitaluri mai multe formaţii locale – ora 20:00, pe scena din Piaţa Unirii

* Focşani: Consiliul Judeţean şi Primăria Focşani organizează petrecerea de Revelion în aer liber, la care susţin recitaluri solişti de muzică populară, dar şi de muzică uşoară, precum Elena Gheorghe, Narcotic Sound, Raluka, Alb&Negru, iar la miezul nopţii vor avea loc două recitaluri susţinute de Gibson Brothers şi Bad Boys Blue – ora 18:30. Revelion 2017 este prezentat de Iuliana Tudor şi Octavian Ursulescu

* Iaşi: Concerte susţinute de celebra trupă Alphaville, alături de Keo, Ruby şi Karma, dar şi de două finaliste ale show-ului de televiziune Vocea României – în faţa Palatului Culturii. După concerte, ieşenii vor putea admira un foc de artificii

* Lugoj: Primăria Lugoj, împreună cu Casa de Cultură a Municipiului, organizează Revelionul în aer liber – ora 22:00, în Piaţa Victoriei, în faţa clădirii Primăriei. Vor susţine concerte trupele Mist şi Fazz din Lugoj, şi Magnetica din Budapesta, o trupă axată pe piese cover ale legendarei formaţii Metallica

* Mioveni: Spectacol de artificii – ora 23:50, în Centrul Civic

* Panciu: Primăria Panciu organizează tradiționalul foc de artificii, care va marca trecerea în 2017 – ora 23:55, în parcul din Str. Mihai Viteazu nr. 2

* Piatra Neamţ: Spectacol susţinut de formaţiile Alb şi Negru şi Hara – ora 19:00, pe espanada de la Curtea Domnească, la Turnul lui Ştefan cel Mare. La miezul nopţii are loc un foc de artificii

* Piteşti, jud. Argeş: Concerte susţinute de Direcţia 5 şi Elena Ionescu (ex-Mandinga) la Revelion 2017, urmate de un foc de artificii – pe scena din Piaţa Primăriei

* Ploieşti: Primăria Ploieşti organizează un spectacol şi un foc de artificii în noaptea de Revelion – în zona Palatului Culturii. Din program:

  • ora 21:45 – concert Nico
  • ora 22:30 – concert Doddy
  • ora 23:10 – concert Paula Seling
  • ora 0:00 – foc de artificii – 15 minute
  • ora 0:05 – concert Shift
  • ora 0:45 – concert Mihai Mărgineanu

* Râmnicu Vâlcea: Primăria municipiului organizează Revelionul – pe Bd. Tudor Vladimirescu, în vecinătatea Prefecturii Vâlcea. Din program:

  • ora 21:00 – “sesiune de încălzire muzicală”
  • ora 22:00 – recitaluri de muzică populară susţinute de Neli Pleantă, Maria Ghinea şi Nineta Popa Ionescu
  • trecerea în 2017 se va face pe ritmurile lui F. Charm, la miezul nopţii dintre ani urmând să fie lansat şi un spectaculos foc de artificii

* Reşiţa: Spectacol susţinut de Red Flame, Phaser şi The Road Band şi foc de artificii – în Centrul Civic

* Satu Mare: Primăria municipiului Satu Mare şi Centrul Cultural „G. M. Zamfirescu” organizează Spectacolul de operetă „Pupăcioasa”, Teatrul de Nord/Trupa „Harag György” – ora 18:00, pe Pasajul Pietonal „Corneliu Coposu”. În noaptea dintre ani va avea loc un show spectaculos de foc de artificii – ora 0:00, în Piața 25 Octombrie

* Sebeş: Primăria Sebeş organizează un moment festiv urmat de un foc de artificii – ora 24:00, în parcul din faţa primăriei

* Sibiu: Concert de Anul Nou sub zodia Jazz-ului – ora 18:00, la Sala Thalia. Evenimentul este organizat de Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România

* Slatina: Spectacol Revelion 2017 susţinut de Alutus, Irina Rimes şi Alex Velea – ora 21:30, pe esplanada din centrul oraşului

* Suceava: Printre artiştii care vor urca pe scenă la Revelionul în aer liber organizat de Primăria Municipiului Suceava se numără Lora, Roxana Nemeş şi Alessia, precum şi mai mulţi artişti de muzică populară, printre care şi Călin Brăteanu, Adriana Bucevschi, Alexandru Recolciuc, Sorin Filip şi Fanfara „La Stamate” – ora 20:30, în parcarea Iulius Mall

*  Târgu Mureș: Revelionul în stradă este organizat anul acesta de Primăria Târgu Mureș – ora 22:00, în Piața Victoriei. Vor deschide petrecerea DJ Thomas PCZ și MC Ionutz Florea pentru ca invitații de onoare – trupa IRIS – să susțină un concert, alături de soprana Felicia Filip. La miezul nopții, cerul va fi luminat de un foc de artificii, iar după spectacolul de lumini, va avea loc Primul Vals din 2017, o tradiție ca oamenii din Târgu Mureș să intre în noul an în pași de vals

* Timişoara: Petrecerea de Revelion – în Piaţa Victoriei. Din program:

  • ora 20:00 – în deschidere, pe scenă se vor afla dj-ii Gea Da Silva şi Sean Norvis
  • ora 21:00 – concert susţinut de formaţia Alpha Team
  • ora 22:00 – concert susţinut de Cobzality, format de doi percuţionişti de la trupa Sistem – Florin Romaşcu şi timişoreanul Robert Magheţi
  • ora 23:00 – concert susţinut de Ştefan Bănică Junior
  • ora 0:00 – centrul Timişoarei va fi învăluit de artificii

* Vaslui: Revelionul 2017 va fi sărbătorit cu concertele susţinute de DJ Project şi Adela, respectiv Adamos Band – în Centrul Civic

– S-a întâmplat într-o zi de 31 decembrie 

* Acum 164 de ani (1852), avea loc inaugurarea solemnă a Teatrului cel Mare din Bucureşti (din 1875, Teatrul Naţional). Prin proporţiile şi amenajările interioare era, la acea dată, al treilea din Europa. S-a jucat vodevilul franţuzesc „Zoe sau Amor românesc”, pe muzica lui Ioan Andrei Wachmann (în rolurile principale – Costache Caragiali şi Nini Valéry). Deschiderea teatrului nu s-a făcut cu o piesă românească, deoarece Rusia (puterea protectoare) şi Turcia (puterea suzerană) nu au permis acest lucru. Primul director-concesionar al teatrului a fost Costache Caragiali

* Se împlinesc 150 de ani (1866) de când avocatul Ioan Raţiu prezenta împăratului Austriei, la Viena, o petiţie (redactată de George Bariţiu şi semnată de 1493 de intelectuali, negustori, industriaşi şi agricultori români) în care se exprima protestul împotriva votării de către noua Dietă a alipirii Transilvaniei la Ungaria

* În urmă cu 99 de ani (1917), guvernul sovietic recunoaştea independenţa Finlandei, care, la 6.XII.1917, profitând de revoluţia bolşevică rusă, îşi declarase independenţa totală

* Acum 91 de ani (1925) Consiliul de Coroană aproba renunţarea principelui Carol la toate drepturile şi prerogativele ce-i reveneau în calitate de moştenitor al Coroanei României, precum şi succesiunea tronului în favoarea fiului său, Mihai. La 12.XII.1925, din motive personale, speculate de conducerea Partidului Naţional Liberal, pentru care nu prezenta suficiente garanţii, prinţul Carol a renunţat, pentru a treia oară, la calitatea de principe moştenitor la tron, hotărându-se să rămână în străinătate sub numele de Carol Caraiman

* În urmă cu 78 de ani (1938), celebrul test cu fiolă, efectuat pentru depistarea şoferilor aflaţi în stare de ebrietate, a fost introdus, pentru prima dată, în Indianapolis (SUA)

* Se împlinesc 70 de ani (1946), de când era livrat statului primul tractor fabricat în întregime la „Uzinele Tractorul” din Braşov (fabrica de tractoare a început să producă în fostele „Uzine IAR” de avioane, înfiinţate în 1925 şi desfiinţate de Guvernul dr. Petru Groza). „Uzina Tractorul” a intrat, după 1990, într-un lent proces de privatizare fiind desfiinţată definitiv în 2007

* Se împlinesc 60 de ani (1956), de la înfiinţarea Televiziunii Române (la început cu un timp de emisie de 21 de ore pe lună). Primele emisiuni (alb-negru) au fost transmise în direct cu prilejul Revelionului dintr-un studio improvizat din Str. Moliere, aflată în apropierea sediului actual al TVR. Postul funcţiona în cadrul Radioteleviziunii Române, conduse de un comitet numit de Consiliul de Miniştri. Televiziunea avea în jur de 150 de angajaţi şi un singur car de reportaj. Pe 23 august 1983, cu ocazia festivităţilor prilejuite de Ziua Naţională, Televiziunea Română făcea prima transmisie color oficială

* În discursul de Anul Nou de acum 27 de ani (1989), preşedintele Consiliului FSN, Ion Iliescu, anunţa abolirea pedepsei cu moartea în România

* Tot acum 27 de ani se constituia, la Bucureşti, prima organizație a societății civile înfiinţată legal după căderea comunismului, Grupul pentru Dialog Social (GDS), asociaţie independentă, neguvernamentală, cu caracter nepatrimonial, care şi-a propus să apere şi să promoveze valorile democraţiei, libertăţile şi drepturile omului. Grupul pentru Dialog Social intervine activ în viața publică și culturală prin intermediul Revistei 22, organizând întâlniri, mese rotunde, simpozioane cu o tematică deopotrivă diversă și unitară axată pe conflictele sociale, inițiative legislative, libertatea presei și a televiziunii, minorități, alegeri locale și generale

* Acum 24 de ani (1992), Republica Federativă Cehă şi Slovacă îşi înceta existenţa, potrivit Legii constituţionale privind dispariţia RFCS, succesoare ale fostei Cehoslovacii, ca state independente, devenind Republica Cehă şi Republica Slovacă

* În urmă cu 17 ani (1999), Canalul Panama (ce traversează istmul Panama, din America Centrală, şi leagă oceanele Atlantic şi Pacific) a trecut sub deplina suveranitate a Republicii Panama, pe baza Tratatului semnat la 7.IX.1977, la Washington, de către preşedintele SUA, Jimmy Carter, şi premierul panamez, Omar Torrijos. În baza acestuia, jurisdicţia generală asupra zonei Canalului (în domeniile administrativ, civil şi penal) a fost transferată de SUA autorităţilor panameze. Canalul Panama a fost construit între anii 1881 şi 1914. La data de 18.XI.1903, guvernul panamez a concesionat pe timp „nelimitat” Statelor Unite construirea, exploatarea şi controlul asupra zonei canalului interoceanic, fapt ce i-a nemulţumit pe panamezi şi a determinat derularea, de-a lungul anilor, a numeroase negocieri, finalizate cu Tratatul Torrijos-Carter

* Se împlinesc 5 ani (2011) de la sfârşitul prezenţei americane în Irak (începută în martie 2003), instituită sub denumirea de „Ziua Irakului”

Aniversări – Comemorări

– Sf. Mucenic Hermes (Calendarul Creştin-Ortodox 2016)

– Sfinţii Vasile şi Grigore (Calendarul Arhiepiscopiei Bisericii Ortodoxe Armene din România – Sărbători principale 2016)

– 1659: A murit János Apáczai Csere, cărturar umanist ardelean, cu preocupări în domenii ca filosofie, matematică şi fizică; unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai filosofiei carteziene în Ardeal, adept al raționalismului cartezian și al sistemului lui Nicolaus Copernic (n. 1625)

– 1842: S-a născut scriitorul Iacob C. Negruzzi, membru-fondator şi secretar al „Junimii”; redactorul „Convorbirilor literare”; membru titular al Academiei Române din 1881, vicepreşedinte şi preşedinte al acestui for în mai multe rânduri; fiul scriitorului paşoptist Costache Negruzzi (m. 1932)

– 1858: S-a născut Enea Hodoş (frate cu Ion Gorun şi Nerva Hodoş), scriitor, folclorist şi publicist; s-a afirmat ca autor de manuale, între acestea detaşându-se cel de istoria literaturii române; membru corespondent al Academiei Române din 1904 (m. 1945)

– 1869: S-a născut juristul Constantin N. Hamangiu; şi-a legat numele mai ales de publicarea tuturor actelor legislative emise în România de la începutul secolului XIX până în primele decenii ale secolului XX („Codul general al României”, în 30 de volume); membru de onoare al Academiei Române din 1930 (m. 1932)

– 1889: A murit scriitorul Ion Creangă; recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, Ion Creangă este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române; membru post-mortem al Academiei Române din 1948 (n. 1839)

– 1892: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) sculptoriţa Miliţa Petraşcu (numele la naştere: Melania Nicolaevici) (m. 1976). NOTĂ: În legătură cu data naşterii sale, există mai multe opinii. Artista însăşi, într-o convorbire avută cu scriitorul Victor Crăciun (vezi Victor Crăciun, Portretul-Autoportret Brâncuşi de Miliţa Pătraşcu şi Brâncuşi, Editura Semne, 2011, p. 20) precizează că s-ar fi născut cu 10 ani mai devreme, respectiv în anul 1882. Ar fi optat pentru varianta naşterii sale în anul 1892 pentru a evita o atitudine de respingere, pe criteriul diferenţei de vârstă, din partea familiei soţului ei Emil Pătraşcu, născut în anul 1890. Potrivit mentalităţii vremii, era greu de acceptat o diferenţă atât de mare între soţi, îndeosebi când cel mai în vârstă era soţia

– 1894: S-a născut Alexandru Marcu, istoric literar şi traducător (numeroase traduceri din literatura italiană: Dante, Boccaccio, Goldoni, D’Annunzio, Papini, Pirandello etc.); italienist de mare prestigiu, în lucrările sale a tratat cu precădere raporturile româno-italiene în politică şi cultură; a întocmit primul „Dicţionar româno-italian”; membru corespondent al Academiei Române din 1940 (m. 1955)

– 1903: S-a născut poetul avangardist Ilarie Voronca (pseudonimul lui Eduard Marcus); stabilit (în 1933) la Paris publică numeroase volume de poezie în limba franceză; în anii ocupaţiei naziste participă la mişcarea franceză de Rezistenţă, iar după eliberare este directorul emisiunilor în limba română la Radio Paris (m. 1946, s-a sinucis)

– 1915: S-a născut Nell Cobar, caricaturist şi regizor de film de animaţie (m. 1993)

– 1919: S-a născut Jean Grosu, traducător din literaturile cehă (a fost primul care a tradus în limba română „Peripeţiile bravului soldat Svejk” de Hašek, în 1955), slovacă şi elveţiană, printre traduceri fiind şi numeroase piese de teatru; a realizat, totodată, multe dramatizări şi adaptări radiofonice după opere din aceste literaturi (m. 2007)

– 1931: A murit Iacov (Ioan) Antonovici, teolog, episcop ortodox şi istoric; a păstorit ca episcop al Dunării de Jos și apoi ca episcop al Hușilor; membru de onoare al Academiei Române din 1919 (n. 1856) – 85 de ani

– 1946: S-a născut Mihai Dascăl (pseudonimul lui Mihail Dascălu), critic şi istoric literar, editor (m. 2004) – 70 de ani

– 1953: A murit Mărgărita Miller-Verghy, prozatoare, autoare dramatică, publicistă, pedagog şi prolifică traducătoare (din literaturile engleză, franceză, germană, spaniolă şi rusă); a tradus în limba franceză din Eminescu, Vlahuţă şi Duiliu Zamfirescu; prin proza sa a contribuit la emanciparea scrisului feminin românesc modern (n. 1865)

– 1956: A murit Eugen Herovanu, prozator, eseist şi memorialist; avocat şi profesor de procedură civilă la Iaşi (1920-1929) şi Bucureşti (1929-1950), este autorul unor apreciate lucrări juridice (n. 1874) – 60 de ani

– 1963: A murit cântăreţul Rudolf Steiner; a contribuit, în 1919, la înfiinţarea Societăţii lirice „Opera” şi la transformarea ei în „Opera Română”, printre ai cărei membri fondatori se numără (n. 1887)

– 1968: A murit Sabin V. Drăgoi, compozitor şi folclorist; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1894)

– 1985: A murit compozitorul Nicolae Kirculescu (n. 1903)

– 1988: A murit Arnold Hauser, scriitor german originar din România (n. 1929)

– 2001: A murit Ion Zamfirescu, eseist şi istoric al teatrului, personalitate marcantă a vieţii teatrale româneşti (n. 1907) – 15 ani

EVENIMENTE EXTERNE

– Cetatea Vaticanului: Papa Francisc celebrează primele Vespere la solemnitatea Sfintei Fecioare Maria, Născătoare de Dumnezeu, celebrare urmată de expunerea Preasfântului Sacrament al Euharistiei, tradiționala cântare a imnului ”Te Deum”, la încheierea anului civil, și Binecuvântarea euharistică – ora 17:00, în Bazilica Sfântul Petru

–  Taipei City: Preşedintele taiwanez Tsai Ing-wen susţine un discurs cu ocazia Anului Nou

– Somalia: Urmează să aibă loc alegeri în Camera inferioară a Parlamentului

– Sudan: Alegeri în Adunarea Naţională

– Coasta de Fildeş: Alegeri în Adunarea Naţională

– Gabon: Alegeri în Adunarea Naţională

Aniversări – Comemorări

– 1384: A murit John Wycliffe (sau Wycliff), teolog, filosof şi reformator englez, iniţiator al primei traduceri complete a Bibliei în limba engleză (n. 1330)

– 1617: S-a născut pictorul spaniol Bartolomé Esteban Murillo, una dintre cele mai importante figuri ale picturii baroce spaniole (m. 1682). NOTĂ: Site-ul http://www.britannica.com/EBchecked/topic/398128/Bartolome-Esteban-Murillo menţionează ca dată a botezului 1 ianuarie 1618

– 1679: A murit Giovanni Alfonso Borelli (pe numele său adevărat Giovanni Francesco Antonio Alonso), fizician, matematician și astronom renascentist italian, considerat întemeietorul biomecanicii (n. 1608)

– 1691: A murit Robert Boyle, fizician, chimist şi filosof irlandez; unul dintre întemeietorii chimiei moderne; a dat prima definiţie a elementului chimic (1661) şi a pus bazele analizei chimice calitative (n. 1627) – 325 de ani

– 1719: A murit John Flamsteed, primul astronom regal al Angliei; a organizat Observatorul astronomic de la Greenwich (fondat în 1675); a realizat aici primele observaţii astronomice reale folosite de Newton în elaborarea teoriei gravitaţionale; a întocmit un catalog al stelelor (n. 1646)

– 1849: S-a născut Kornél Ábrányi (fiul), romancier, poet și jurnalist maghiar (m. 1913)

– 1855: S-a născut poetul italian Giovanni Pascoli (m. 1912)

– 1869: S-a născut Henri Matisse, pictor, decorator şi sculptor francez; unul dintre cei mai importanţi reprezentanți ai artei secolului al XX-lea și totodată unul dintre principalii inițiatori ai artei moderne (m. 1954)

– 1872: A murit dramaturgul și prozatorul Aleksis Kivi, considerat întemeietorul teatrului național finlandez (n. 1834)

– 1877: A murit Gustave Courbet, pictor, desenator şi litograf francez (n. 1819)

– 1878: S-a născut scriitorul argetinian de origine uruguayană Horacio Quiroga (m. 1937)

– 1880: S-a născut George Marshall, general şi om politic american; iniţiator al Planului ce-i poartă numele, plan care prevedea acordarea de ajutoare gratuite naţiunilor europene după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial (1948-1952), în vederea relansării economice a acestora; Premiul Nobel pentru Pace în anul 1953 (m. 1959)

– 1899: A murit Carl Millöcker, compozitor şi dirijor austriac (n. 1842)

– 1899: S-a născut Silvestre Revueltas, compozitor şi violonist mexican (m. 1940)

– 1903, 31.XII. / 1904, 13.I : S-a născut Nathan Milstein, violonist american de origine rusă (m. 1992)

– 1905: S-a născut Tadeusz Breza, romancier polonez (m. 1970)

– 1905, 31.XII. / 1906, 13.I: A murit fizicianul rus Aleksandr Popov; a inventat antena de radiorecepţie (1895) şi a realizat primul aparat de recepţie radiotelegrafică (1896) (n. 1859)

– 1908: S-a născut (în oraşul Buczacz, din Imperiul Austro-Ungar, astăzi, în Ucraina) Simon Wiesenthal, celebrul „vânător de nazişti”; supravieţuitor al Holocaustului, şi-a dedicat întreaga viaţă aducerii în faţa justiţiei a criminalilor de război germani din timpul celui de-al Doilea Război Mondial (m. 2005)

– 1922: S-a născut pianista poloneză Halina Czerny-Stefanska (m. 2001)

– 1936: A murit scriitorul şi filosoful spaniol Miguel de Unamuno (n. 1864) – 80 de ani

– 1937: S-a născut Sir Anthony Hopkins, actor britanic de film

– 1940: A murit Jacques-Arsène d’Arsonval, medic, fizician şi inventator francez; cunoscut mai ales pentru inventarea galvanometrului balistic (n. 1851)

– 1941: S-a născut actriţa britanică Sarah Miles – 75 de ani

– 1943: S-a născut actorul britanic de film de origine indiană Ben Kingsley (nume real: Krishna Bhanji)

– 1948: S-a născut Donna Summer (pe numele său adevărat LaDonna Adrian Gaines), cântăreaţă şi textieră americană, supranumită „regina muzicii Disco” (m. 2012)

– 1950: A murit Charles Koechlin, compozitor şi profesor francez (n. 1867)

– 1959: S-a născut Val Kilmer, actor american

– 1980: A murit regizorul de film american Raoul Walsh (n. 1887)

– 2000: A murit José Greco, dansator şi coregraf spaniol de origine italiană, nume de referinţă în aria dansului flamenco (n. 1918)

– 2015: A murit cântăreaţa americană de muzică soul Natalie Cole, fiica celebrului muzician Nat King Cole (n. 1950) – 1 an

Articol preluat de la agenția de presă RADOR

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Calendar

Ultima oră