20 NOIEMBRIE. Cifre, oameni, fapte, întâmplări

20 Noi 2015 | scris de Marina Constantinoiu
20 NOIEMBRIE. Cifre, oameni, fapte, întâmplări

– Preşedinţie

* Programul președintelui României, Klaus Iohannis

ora 11:00 – participă la aniversarea a 25 de ani de la semnarea Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului – Sala Unirii, Palatul Cotroceni
ora 12:00 – ceremonia de decorare a două şcoli gimnaziale din mediul rural – Şcoala din comuna Cilibia, jud. Buzău şi Şcoala din comuna Horia, jud. Constanţa – Palatul Cotroceni, Sala Unirii

– Camera Deputaţilor

* Camera Deputaților, Societatea Studenților Universității București și Societatea Europeană pentru Justiție organizează în perioada 20 – 22 noiembrie o simulare a procesului decizional în cadrul Parlamentului României (simPRO). Festivitatea de deschidere are loc începând cu ora 10:00, în sala „C.A. Rosetti”, nivel S1. Proiectul se află la cea dea doua ediție și implică peste 150 de elevi și studenți din toată țara care vor învăța cum să scrie și să modifice un proiect legislativ ca răspuns la problemele unei comunități și cum să pună în practică rigorile legislative

* Deputatele Andreea Paul şi Alina Gorghiu (Grup PNL) organizează conferinţa „O lume condusă de copii” – ora 13:00, în sala Grupului PNL, etaj 2

– Guvern

* Programul premierului Dacian Cioloș

ora 11.00 – întrevedere cu Comisarul European pentru Politică Regională, Corina Crețu – la Palatul Victoria
ora 12:00 – declarații de presă comune ale premierului Dacian Cioloș și Comisarului European pentru Politică Regională, Corina Crețu – la Palatul Victoria, Sala Transilvania
– Uniunea Europeană

* Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, efectuează o vizită oficială în România. Programul zilei:

ora 12:30 – se întâlneşte cu vicepremierul României și ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Vasile Dîncu – la Palatul Victoria
ora 15:00 – se întâlneşte cu ministrul sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu – la Ministerul Sănătății, Intrarea Cristian Popişteanu 1-3
ora 16:30 – se întâlneşte cu ministrul fondurilor europene, Aura Carmen Răducu – la Ministerul Fondurilor Europene, Bd.Ion Mihalache nr.15-17
– Ministere

* Bruxelles: Ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, participă la Consiliul extraordinar Justiție și Afaceri Interne, convocat ca urmare a evenimentelor tragice care au avut loc în Franța, săptămâna trecută

– Apărare, Interne

* Constanţa: Academia Navală „Mircea cel Bătrân“ aniversează 143 de ani de învăţământ militar de marină printr-o serie de activităţi. Din program:

ora 10:30 – inaugurarea Muzeului de Istorie şi Tradiţii al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”
ora 12:00 – în cadrul Şedinţei solemne a Senatului Universitar al Academiei Navale, este conferit titlul de Profesor Onorific rectorului Academiei Navale „Nikola Vaptsarov” din Varna, Bulgaria, comandorul prof. dr. Boyan Mednikarov
* Giurgiu: Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Giurgiu primeşte Drapelul de Luptă – simbol al onoarei, păcii şi unităţii – ora 10:00, Piaţa Tricolorului

– Minorităţi

* Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România în parteneriat cu Departamentul pentru Relații Interetnice, desfășoară în perioada 20-23 noiembrie, proiectul „Școala de Radio: minoritățile în direct”

– Social

* Asociaţia Naţională pentru Copii şi Adulţi cu Autism din România organizează evenimentul „Artistul din spatele autismului” – ora 15:30, la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”

* Zalău: Ambasadoarea Norvegiei, Tove Bruvik Westberg, participă la un workshop româno-norvegian pe tema licenţierii şi finanţării serviciilor sociale integrate – ora 11:00

– Economic

* Institutul de Cercetare pentru Economia Agriculturii și Dezvoltare Rurală (ICEADR) organizează o sesiune specială, în cadrul simpozionului ştiințific internațional „Economia Agriculturii și Dezvoltarea Rurală – Realități și Perspective pentru România” – ora 10:00, în Aula Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Sisești”

* Conferinţă de presă pentru lansarea operaţiunilor UTA în România, furnizor european de carduri de carburant şi servicii pentru transportatori – ora 11:00, hotel Radisson Blu, Sala Electra

* Conferinţa de presă a Târgului Internaţional de Vinuri GoodWine, care se desfăşoară în perioada 20 – 22 noiembrie – ora 11:00, în Pavilionul C1 al Centrului expoziţional ROMEXPO

– Învăţământ, Cercetare

* Iaşi: Conferinţă de presă organizată de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T.Popa” din municipiu – ora 13:00, la Hotel Internaţional, sala „Magnum”

– Arheologie

* Muzeul Naţional de Istorie a României, în parteneriat cu Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” şi Vector Studio, organizează simpozionul „Arheologia peisajului şi frontierele romane” – ora 9:30, la sediul muzeului din Cal. Victoriei nr. 12, corp Stavropoleos, etaj II, sala Mihai Viteazul

– Mass-media, Publicitate

* Asociaţia Formatorilor în Jurnalism şi Comunicare organizează colocviul internaţional cu tema „Mass-Media şi religia: de la sacralizare la profanare” – ora 10:00, la Institutul de Studii Populare, Str. Alecu Russo nr. 13-19, et. 1, ap. 3 (20 – 21 nov.)

* Vernisajul expoziţiei „Digital Artists@Internetics”, realizată de The Institute, împreună cu HTC Internetics, în cadrul celei de-a XV-a ediţii a Internetics, competiţie românească de branding, advertising şi marketing – care se desfăşoară în perioada 21 – 29 noiembrie – ora 16:00, la ARCUB Hanul Gabroveni

– Manifestări prilejuite de cea de-a XXII-a ediţie a Târgului Internaţional GAUDEAMUS „Carte de Învăţătură”

* În perioada 18 – 22 noiembrie, RADIO ROMÂNIA, prin Centrul Cultural Media, singurul post de radio din lume care a iniţiat şi a dezvoltat un program de o asemenea anvergură pentru susţinerea culturii scrise, organizează, în Pavilionul Central Romexpo, cea de-a XXII-a ediţie a Târgului Internaţional GAUDEAMUS – „Carte de Învăţătură”, al cărei invitat de onoare este GADIF – Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România, cel care a desemnat şi preşedintele de onoare al ediţiei, Victor Ieronim Stoichiţă, cercetător şi profesor de istoria artei. Din program:

► Sala Mircea Sântimbreanu – Nivelul 7.70:341

ora 10:30 – Editura Pro Universitaria – „Hortensia Papadat-Bengescu în oglinda prozei de tinereţe”. Invitaţi: Mihaela Stanciu Vraja, Elena Zaharia-Filipaș, Nicolae Mecu
ora 12:00 – Editura Junimea – Ora cărţilor junimiste – Semnale editoriale: lansarea nr. 11-12 al revistei Scriptor Alina-Iuliana Popescu, „O poetică a deconstrucţiei. Neomodernismul: Ana Blandiana (colecţia „Efigii”); Virginia Blaga, „Intratextualitatea în opera lui Mihai Eminescu” (colecţia „Eminesciana”); Angela Baciu, „Despre cum NU am ratat o literatură grozavă” (colecţia „Dialog XXI”); Constantin Paiu, „Toate-s vechi şi nouă toate...”; „Alexa Visarion sau destinul vocaţiei” (coordonator Elena Saulea), colecţia „Colocvialia”; Aurel Dumitraşcu, „Epistole inedite (1979-1990)”, colecţia „Manuscriptum”; M.B. Ionescu-Lupeanu, „Strigoii lui Suţu” (colecţia de debut „Numele Prozatorului”). Invitaţi: Ana Blandiana, Eugen Uricaru, Gheorghe Schwartz, Ioan Holban, Liviu Ioan Stoiciu. Amfitrion: Lucian Vasiliu
ora 13:30 – Editura Ecou Transilvan – Lansarea volumelor: Nicolae Grosu, „Dezbinarea românească. O carieră de succes de la tinerețe pân’ la bătrânețe”; „Dans în lanţuri”, autor Hans Bergel; „Metanarativii actuali. Modernizare, dezvoltare, globalizare”, autor Andrei Marga; „Vezi înainte, antrenorule”, autor Mihai Corui; „NON Plagiat prin exemple comentate”, autor Dorin Isoc. Invitați: Prof. Univ. Dr. Toma Dorin Roman, Prof. Univ. Dr. George Guțu, Rareș Bogdan, Dr. Șipoș Remus, Dr. Ing. Mihai Isbăşescu
ora 14:30 – Editura Pro Universitaria – Lansare: „Vând orice, oricând, oricui. Ce contează cu adevărat în vânzările B2B”. Invitaţi: Adrian Cioroianu şi istoricul Adrian Cioroianu
ora 17:00 – Editura Proema – ANCI – Lansare volume: „Vespere”, autor Dumitru Chican; „DĀ‘ISH sau Jihadul de lângă noi”, autor Dumitru Chican; „Seducţia absolutului. Exercţii de hermeneutică eminesciană”, autor Terezia Filip
► Bursa de Contacte – nivelul 3.20:122

ora 11:00 – Editura Adenium – Lansare de carte: „Bucuriile iernii”, autor Adela Dobran. Participă: Adela Dobran, Anda Cofaru (Ansheen). Moderator: Gabriel Cheșcu, redactor-șef Adenium
ora 14:30 – Editura Adenium – „Europa întoarcerii la sine”, coordonatori Iulia Badea Guéritée și Alexandru Ojică. Participă: Iulia Badea Guéritée, Alexandru Ojică, Sorin Bocancea, Mircea Vasilescu, Antonio Momoc, Cristian Pîrvulescu, Laurențiu Tănase. Moderator: Daniel Șandru, director editorial Adenium
ora 17:00 – Editura Vremea – Lansarea volumelor: „O formă de tinereţe 1956-1962. Anii contrarevoluţionari”, autor Radu Surdulescu; „Icoane şi fotografii de bucureşteni”, de Nicolae Vătămanu; „Străzi din Bucureşti şi numele lor. Vol IV. Domni, doamne şi domniţe, regi şi regine, dregători, cronicari şi oşteni”, autor Aurel C. Ionescu
► Ceainăria Bernschutz&Co – Gaudeamus – nivelul 3.20:104

ora 14:30 – Radio România Cultural – Cafeneaua de ştiinţă – ediţie specială cu public: „Cărţile care te fac cercetător”. Moderator: Corina Negrea. Invitaţi: liceeni înscriși la Centrul de Excelență pentru Inițierea în Cercetarea Științifică, instituţie creată pe lângă Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Ingineria Electrică ICPE-CA
ora 17:00 – Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor Şi Instituţiilor Francofone Din România (GADIF) – nivelul 3.20
Moment poetic francofon cu Centrul Cultural Francofon din Buzău

► Stand Dacia – nivelul 3.20:125

ora 10:00 – Dacia, OIF, Asociaţia Creative Arts – Atelier de semne de carte decorate cu colaj (eveniment dedicat copiilor de 6-7 ani). Invitaţi: Organizaţia Internaţională a Francofoniei, E.S. Boutheina Labidi, Ambasador a Republicii Tunisiene în România
ora 18:00 – Radio România Bucureşti Fm şi Bucureştii Vechi şi Noi – Lansare carte: „Povestea Trecătorilor” – vol. 5, „Eu aleg România, destinaţii de Bucureşti”. Vorbitori: Adrian Majuru – istoric, Director – Muzeul Municipiului Bucureşti, Florin Bruşten, Secretar General – Departament Studiouri Regionale, Flavia Voinea, manager Bucureşti FM
► Sala Cupola – nivelul 0.00

ora 11:30 – Fundaţia Academia Civică – Lansarea ultimelor apariţii editoriale: „Armata din umbră”, autor Helmut Muller Enbergs; „Şcoala Memoriei 2014”; „Detenţie totală”, autor Miltiade Ionescu; „Povestea familiei Motrescu din Vicovu de Jos”, autor Daniel Popa. Participă: Ana Blandiana, Romulus Rusan şi invitaţii lor
ora 13:00 – Editura CD Press – Lansarea volumului de poezie „Azilul zeilor”, autor George Enache. Invitaţi: Titus Vîjeu, Lucian Avramescu, Alex Ştefănescu, Sofia Şincan
ora 14:00 – Editura Casa Radio – Lansarea volumului: „Perpessicius. Cărţi noi. Cronici radiofonice 1929-1947” (carte cu CD inclus), colecţia „Bibiloteca Radio” Restituirea integrală a operei de „oficiu critic” a lui Perpessicius, primul cronicar literar al Radioului: este 700 de apariţii editoriale consemnate la microfon propun în premieră o panoramă vie a culturii scrise româneşti într-una din cele mai fertile perioade ale sale. Ediţie critică, note şi variante de Valeriu Râpeanu şi Sanda Râpeanu. Invitaţi: editorul volumului, criticul şi istoricul literar Valeriu Râpeanu; acad. Eugen Simion, Ioan Cristescu, directorul MNLR, criticul şi istoricul literar Lucian Chişu, prof. univ. dr. Ionel Cândea, directorul Muzeului Brăilei „Carol I”. Moderator: Titus Vîjeu
ora 19:00 – Pen Club România – Ceremonia de decernare a premiului Pen România pe 2015
► Stand Propriu

ora 11:00 – Editura Eikon – nivelul 0.00:18 – Lansare: „Miorița. Dosarul mitologic al unei Capodopere”, ediția a II-a, de Petru Ursache; „Omul din Calidor”, ediția a II-a, de Petru Ursache, cuvânt de însoțire de Magda Ursache; „Noi vrem cuvânt! Sau alte forme de cenzură”, de Magda Ursache. Invitaţi: Flori Bălănescu, Ion Bogdan Lefter, Marius Vasileanu, Lucian Pricop. Moderator: Valentin Ajder
ora 12:00 – Academia de Studii Economice din București – nivelul 7.70:321 – Lansarea cărții „Impactul rețelelor globale de producție asupra comerțului internațional”, autori Agnes Ghibuțiu (coordonator), Iulia Monica Oehler-Șincai, Florin Bonciu, Andra Ghibuțiu, Ionela Bălțătescu. Invitați: Prof. univ. dr. Dumitru Miron, Decanul Facultății de Relații Economice Internaționale, Academia de Studii Economice din București, Prof. univ. dr. Costea Munteanu, Departamentul de Relații Economice Internaționale, ASE
ora 12:00 – Editura Bibliotheca – nivelul 7.70:301 – Poeţi ai Societăţii Scriitorilor Târgovişteni – Anatol Covali: „Tridilete, Amurg, Dor”; George Coandă: „Noimele”; Vasile Bardan:Atomogeneze”; Vali Niţu: „Numele tău floare de iris”; Savian Mur: „ Dimineţi însângerate”; George D. Piteş: „Destin blestemat”; Rodica Anca: „Dantele pe hârtie”. Invitaţi: George Coandă, Florentin Popescu, Emil Lungeanu, George Anca, Dan Gîju
ora 12:00 – Editura Eikon – nivelul 0.00:18 – Lansare: „Când se vor sătura românii de propagandă? Eseuri incorecte politic”, de Călin Hentea, cuvânt înainte de Adrian Cioroianu, „Jertfă și steag”, de Dumitru Ungureanu, „Frontul de acasă – Propagandă, atitudini și curente de opinie în România primului război mondial”, de Radu Tudorancea, „Ţara căii rătăcite”, de Dan Arhire. Invitaţi: Cristian Vasile, Radu Tudorancea, Călin Hentea, Dumitru Ungureanu. Moderator: Valentin Ajder
ora 12:30 – Editura Casa Radio – stand Radio România – nivelul 4.50:252 – Prezentarea celor mai noi titluri din colecţiile de audiobook dedicate celor mici: „Radio-Prichindel“ ( CD teatru radiofonic + text ilustrat): 1. Lewis Caroll: „Alice în Ţara Minunilor” (înregistrare 1968, ediţie ilustrată de Ana Botezatu); 2. Petre Ispirescu: „Ţugulea” (înregistrare 1964, BD: Alexandru Ciubotariu), „Noapte bună, copii“, seria Poveşti şi povestiri româneşti; 1. 6 CD-box (6 CD-uri cu Poveşti & Povestiri româneşti de Titel Constantinescu, Mircea Sântimbreanu, Silvia Kerim, George Coşbuc, Veronica Micle, Ion Creangă, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Emil Gârleanu, Tudor Arghezi ş.a. Citesc: Silvia Chicoş, Octavian Cotescu, Dumitru Furdui, Dinu Ianculescu, Elena Pop, Tudorel Popa ş.a. – Înregistrări din 1961-1971); 2. vol. 13, vol. 14 (continuarea seriei de CD-uri Poveşti & Povestiri româneşti de Mircea Sântimbreanu, Emil Gârleanu Titel Constantinescu. Citesc: Octavian Cotescu, Şt. Mihăilescu- Brăila, Elena Pop, Tudorel Popa ş.a. – Înregistrări din 1962-1976). Invitaţi: Alexandrina Halic şi ilustratorii Alexandru Ciubotariu („Ciubi“), Ana Botezatu. Moderator: Ligia Necula, RRC
ora 13:00 – Editura Eikon – nivelul 0.0:18 – Lansare: „Anamteme. Exerciţii de anamneză”, de Vasile Gogea – Cu o postfaţă de Andrei Zanca; „Căzut, între două studenții 1968”, de Gheorghe Iova. Invitați: Ion Bogdan Lefter, Gheorghe Iova. Moderator: Valentin Ajder
ora 14:00 – Grupul Editorial Corint – nivelul 0.00:46 – Lansare: „Turcia și fantoma armeană” de Laure Marchand și Guillaume Perrier. Invitaţi: Bedros Horasangian, Luca Niculescu, Sorin Antohi, Hamlet Gasparian, ambasadorul Armeniei în România, Neagu Djuvara, Varujan Vosganian. Moderator: Ana Antonescu
ora 15:00 – Editura Eikon – nivelul 0.00:18 – Lansare: „Ucronia eminesciană – Eseu despre timp și imagine în Memento Mori”, de Christian Crăciun; „Lectio incerta”, de Christian Crăciun. Lansare: În Colectia Arhiva Rugului Aprins, coordonată de Marius Vasileanu – „De la Antim la Pocrov” de Pr. Vasile Vasilache. Invitaţi: Adrian Nicolae Petcu, Pr. Bogdan-Costin Georgescu, Marius Vasileanu, Christian Crăciun. Moderator: Valentin Ajder
ora 15:00 – Editurile Polirom şi Cartea Românească – nivelul 0.00:40 – Lansare: „Lîna de aur. Călătorii și călătoriile în literatura română” de Mircea Anghelescu. Invitați: Răzvan Voncu, Daniel Cristea-Enache. Moderator: George Neagoe
ora 15:00 – Radio România Cultural – stand Radio România: nivelul 4.50:252 – „Documentare, în picioare! ”, cele mai bune documentare realizate de Radio România Cultural în anul 2015 vor putea fi ascultate, la căşti, pe tablete, la Standul Radio România Cultural. Eveniment susţinut de Docuart
ora 16:00 – Editura Casa Radio – stand Radio România – nivelul 4.50:252 – Colecţia „Lecturi pe întuneric”: 1. Florin Iaru: „18+ Povestiri alese şi citite de autor” Optsprezece povestiri de Florin Iaru alese şi citite într-o sesiune specială de înregistrări radiofonice din 26 iulie 2015; 2. Cristian Teodorescu: „Proză la microfon”. Invitaţi: Alina Purcaru, Simona Sora, Florin Iaru, Cristian Teodorescu. Moderator: Daria Ghiu
ora 16:00 – Grupul Editorial Corint – nivelul 0.00:46 – Lansare de carte în prezenţa autorului: „La granița dintre viață și moarte” de Cristian Brancu. Invitaţi: Cristian Brancu, Mădălin Voicu, Marina Almășan, Gabriela Dinică, Andrei Păunescu, George Mihăiță. Moderator: Roxana Petrescu
ora 16:30 – Editurile Polirom şi Cartea Românească – nivelul 0.00:40 – „Mizantropul optimist. George Călinescu și destalinizarea României”, de George Neagoe. Invitați: Ion Bogdan Lefter, Caius Dobrescu. Moderatoare: Ana-Maria Tăbârcă
ora 17:00 – Grupul Editorial Corint – nivelul 0.00:46 – Lansare de carte: „Siria. De ce s-a înșelat Occidentul?” de Frederic Pichon. Invitaţi: Iulian Fota, Stejărel Olaru. Moderator: Ana Antonescu
ora 17:00 – Monitorul Oficial R.A – nivelul 4.50:226 – Lansare de carte: „Regalitatea şi marea”, autor Doina Păuleanu. Invitaţi: Dan Berindei şi Dan C. Mihăilescu
ora 17:00 – Editurile Polirom şi Cartea Românească – nivelul 0.00:40 – Lansarea volumului: „Omul din care a fost extras răul”, autor Matei Vișniec. Invitat: Ion Bogdan Lefter. Moderator: Claudia Fitcoschi
ora 17:30 – Radio România Bucureşti FM – stand Radio România nivelul 4.50:252 – Lansare carte: „Stăpână pe tăcerea mea”, autor Liliana Popa (jurnalist Bucureşti FM), volum apărut la Editura Creativ Art
ora 18:00 – Editura Humanitas – nivelul 0.00:45 – Lansare volumelor: „De trei ori în zori” de Alessandro Barrico; „Pierdutul paradis” de Cees Noteboom. Invitaţi: Gheorghe Nicolaescu, Tania Radu, Andreea Răsuceanu, Denisa Comănescu
ora 18:00 – Editura Meteor Press – nivelul 0.00:31 – Lansare de carte: „Am supravieţuit. Amintirile unei foste deţinute de la Auschwitz (1945)”, de Yvone Redgis-Klug. Invitaţi: Ion M. Ioniţă, Redactor-şef al revistei Historia, Aurel Vainer, Preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România; deputat în Parlamentul României; Liviu Beris, Preşedintele Asociaţiei Evreilor din România, Victime ale Holocaustului; Adrian Cioroianu, Ambasador al României pe lângă UNESCO, Decan al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii Bucureşti, Bedros Horasangian, analist politic
ora 18:30 – Editura Galaxia Gutenberg – nivelul 4.50:220 – Lansare de carte: „Mica Soră Magdeleine a lui Iisus – Experienţa Betleemului până la marginile lumii”, autor Mica Soră Annie a lui Iisus Vorbitori: Monica Broşteanu – prof. univ. dr. Universitatea din Bucureşti, Petite soeur Hélène – Jeanne de Jésus – Ordinul Micilor surori ale lui Iisus, Mădălina Diaconu, prof. univ. dr. docent la Facultatea de Filozofie de la Universitatea Viena
ora 18:30 – Editurile Polirom şi Cartea Românească – nivelul 0.00:40 – Lansare de carte: „La capătul nopţii”, de Vartan Arachelian; Invitați: Irina Margareta Nistor, Alexandru Bindea. Moderator: George Onofrei
ora 19:00 – Editura Cartier – nivelul 0.00:21 – Lansarea antologiei poeziei contemporane româneşti în rusă: „Instrukţia dlea pobega” de Victoria Akimova-Crudu. Invitaţi: Victoria Akimova-Crudu, Ştefan Baghiu, Claudiu Komartin, Cosmin Perţa, Ruxandra Novac, Dan Sociu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Domnica Drumea, Radu Vancu, Dan Coman, Adela Greceanu, Răzvan Ţupa, Dumitru Crudu. Moderator: Vasile Ernu
ora 19:00 – Editura Eikon – nivelul 0.00:18 – Lansare: „Fernando Pessoa (o cvasi autobiografie)”, de José Paulo Cavalcanti Filho – ediție revizuită, ediție îngrijită de Dinu Flămând, traduceri de Simina Popa, Corina Nuțu, Veronica Manole, Iolanda Vasile. Invitaţi: Simina Popa, Daniel Perdigão. Moderator: Valentin Ajder
ora 19:00 – Editura Nemira – nivelul 0.00:38 – Lansare de carte: „Mileniul bizantin”, de Hans-Georg Beck. Invitați: Lidia Rus, Remus Rus, Răzvan Teodorescu și Adrian Carabă, coord. colecției Byzantvm
– Cultură

* ,,Oedipe” de George Enescu, în regia Valentinei Carrasco deschide seria premierelor Operei Naționale București din stagiunea 2015-2016 – ora 18:30

* Cu prilejul aniversării a 100 de ani de la inaugurarea Catedralei Arhiepiscopale Armene din Bucureşti, Orchestra Naţională Radio, alături de violonistul Gabriel Croitoru, susţine, un concert derulat sub bagheta dirijorului bulgar Martin Panteleev – dirijor principal al Orchestrei Filarmonice din Sofia, dar şi dirijor invitat al Orchestrei Filarmonice din Cape Town (Africa de Sud) – ora 19:00, la Sala Radio

* Direcţia 5 lansează albumul “Te iubesc”, în cadrul unui concert intitulat “Direcţia 5 Simphony, Te iubesc”, susţinut alături de Orchestra Simfonică Bucureşti – ora 20:00, la Sala Palatului.

* Concert susţinut de Mircea Vintilă, în acompaniamentul trupei Brambura – ora 22:00, la Hard Rock Cafe, Şos. Kiseleff nr. 32, Parc Herăstrău

* Cluj-Napoca: Nominalizat recent la premiile Grammy, violonistul Artur Kaganovskiy susţine, alături de Filarmonica „Transilvania”, concertul pentru vioară în la minor de Alexander Glazunov, în cadrul unui eveniment simfonic dirijat de Mihail Agafiţa – ora 19:00, la Colegiul Academic – Casa Universitarilor

* Sibiu: Inaugurarea celei de-a IX-a ediții a Târgului de Crăciun, printr-un concert extraordinar de muzică gospel, cu artiști consacrați din țară și străinătate, Sibiu Gospel Moods – ora 19:00, pe scena din Piața Mare. Târgul de Crăciun se desfășoară în perioada 20 noiembrie 2015 – 3 ianuarie 2016

* Edineț, Rep.Moldova: Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, în colaborare cu Primăria orașului Edineț, organizează vernisajul expoziției „Alexie Mateevici – Odă limbii române” (20 nov. – 20 dec.) – ora 10:30, în Piața Centrală a orașului. Evenimentul este prezentat de acad. Valeriu Matei, directorul ICR Chișinău. De la ora 12:00, directorul ICR Chișinău participă la lucrările Grupului de lucru destinat să organizeze, în 2016, Universitatea Populară de Vară „Vasile Stroescu”

* Gijón, Spania: A 53-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Gijón prezintă „Muntele Magic”, cea mai recentă peliculă semnată de Anca Damian, în competiția secțiunii „AnimaFICX” (20 – 28 nov.)

– Sport

* Este semnat acordul de parteneriat între British Council România şi Federaţia Română de Fotbal – ora 11:00, la Casa Fotbalului, sala Ioan Chirilă

* Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern (FRNPM) sărbătoreşte 85 de ani de la înfiinţare – ora 16:00, Militari Residence Balroom – Sala Paris, Str.Rezervelor, nr. 70

* SUA: Sportivi români participă la Campionatele Mondiale de karate de la Houston (20 – 29 nov.)

– S-a întâmplat într-o zi de 20 noiembrie

* Acum 791 de ani, era menţionată pentru prima dată biserica „Sf. Mihail” din Cisnădioara (județul Sibiu), monument istoric şi de arhitectură din secolul al XIII-lea, edificiu considerat drept cel mai vechi monument de arhitectură în stil romanic pur din Transilvania

* Se împlinesc 163 de ani, de la deschiderea oficială a Școlii Centrale din București, care se va numi „Pensionatul Domnesc de fete”.

* Acum 106 ani (1909), s-a înfiinţat, la Chitila (lângă Bucureşti), din iniţiativa lui Mihail Cerchez, prima Şcoală de pilotaj din România (şi din sud-estul Europei); a funcţionat între anii 1909 şi 1911 şi a pregătit primii piloţi militari români (20.XI/3.XII)

* Acum 98 de ani, avea loc Bătălia de la Cambrai (în timpul Primului Război Mondial); cu prilejul ofensivei engleze asupra oraşului francez au fost folosite pentru prima oară, într-o luptă, tancurile (20.XI – 8.XII)

* Acum 83 de ani, la Opera Română din București, avea loc premiera românească a baletului „Iris” de Constantin C. Nottara, după premiera absolută a spectacolului la Opera din Moravska-Ostrava din Cehoslovacia, din 12 noiembrie 1931

* În urmă cu 52 de ani (1963), Adunarea Generală a ONU adopta Declaraţia Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la lichidarea tuturor formelor de discriminare rasială

Aniversări – Comemorări

– Sf. Cuv. Grigorie Decapolitul; Sf. Mucenic Dasie (Calendarul Creştin-Ortodox 2015; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2015)

– 1869: S-a născut Nerva Hodoş, istoric şi bibliograf; unul dintre fondatorii bibliografiei româneşti; a desfăşurat o activitate rodnică pentru organizarea colecţiilor Bibliotecii Academiei (m. 1913)

– 1872, 20.XI / 2.XII: S-a născut pictorul Gheorghe Petraşcu; membru titular al Academiei Române din 1936 (m. 1949)

– 1901: S-a născut Alexandru Şahighian, poet, prozator, traducător şi publicist (m. 1965)

– 1906: S-a născut compozitorul Nelu (Ioan) Ionescu (m. 1976)

– 1907: S-a născut Mihai Beniuc, poet, prozator, dramaturg, traducător; psiholog (primul specialist român în psihologia animală şi comparată); membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1988)

– 1912: S-a născut biologul Victor Preda; a scris, printre altele, lucrarea „Experienţa antropologică şi determinismul manifestărilor umane”, o primă sinteză antropologică în limba română; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 1982)

– 1932: S-a născut economistul Tudorel Postolache; membru fondator al Asociaţiei Române pentru Clubul de la Roma; desemnat preşedinte al Comisiei de Elaborare a Strategiei Naţionale de Pregătire a Aderării României la Uniunea Europeană (27.II – 21.VI.1995); membru titular al Academiei Române din 1990

– 1943: S-a născut Grigore Ilisei, scriitor şi ziarist; între anii 1966 şi 1983 a lucrat la Radio Iaşi şi Radio Bucureşti (disponibilizat în 1983 din cauza dosarului de cadre); la 22 decembrie 1989 redeschide, alături de alţi colegi, Studioul din Iaşi (închis de autorităţile comuniste în ianuarie 1985), iar în noiembrie 1991 contribuie la deschiderea Studioului TVR Iaşi

– 1948: S-a născut scriitorul Liviu Radu, unul dintre cei mai importanţi autori de science-fiction şi fantasy din România perioadei de după 1990 (m. 2015)

– 1950: A murit (la Düsseldorf, RFG) Ion Sân-Giorgiu, germanist, comparatist şi istoric literar, dramaturg şi poet; director de studii la Universitatea Populară din Vălenii de Munte între anii 1922 şi 1929 (n. 1892) – 65 de ani

– 2010: A murit soprana Roxana Briban (n. 1971) – 5 ani

EVENIMENTE EXTERNE

– Strasbourg: Lansarea unui raport european pe tema drepturilor copiilor, publicat de Agenția pentru Drepturi Fundamentale a UE şi Consiliul Europei

– Vilnius: Summit-ul celor trei state baltice (Lituania, Letonia, Estonia) privind teme regionale și europene

– Kuala Lumpur, Malaezia: Summit-ul Asociației Națiunilor din Sud-Estul Asiei (20 – 22 nov.)

– Paris: Rugăciune solemnă în memoria victimelor atentatului din 13 noiembrie, la care urmează să participe toţi imamii din Franţa, organizată la îndemnul rectorului Marii Moschei din Paris, Dalil Boubakeur

– Paris: Senatul francez ia în dezbatere proiectul de lege privind prelungirea cu trei luni a stării de urgenţă, text aprobat joi de Adunarea Naţională (camera inferioară a parlamentului francez), după atentatele de vinerea trecută de la Paris, soldate cu 129 de morţi

– Moscova: Cele două camere ale parlamentului – Duma şi Consiliul Federaţiei – se reunesc în şedinţă comună pentru a discuta strategia rusă în lupta împotriva terorismului

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională a Drepturilor Copiilor”; la 20.XI.1959 a fost adoptată „Declaraţia drepturilor copilului”, în cadrul celei de-a 14-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, iar în anul 1989 a fost adoptată „Convenţia drepturilor copilului”; se sărbătoreşte pe baza unei decizii a UNICEF din 1992

– „Ziua Industrializării Africii”; proclamată de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia 44/237 din 22.XII.1989, în cadrul celui de-al doilea Deceniu al ONU de Dezvoltare Industrială a Africii; scopul acestei zile este mobilizarea eforturilor comunităţii internaţionale pentru dezvoltarea ţărilor continentului african

– 1752: S-a născut poetul britanic Thomas Chatterton, unul dintre precursorii romantismului (m. 1770)

– 1792, 20.XI / 1.XII: S-a născut matematicianul rus Nikolai I. Lobacevski, inventator al geometriei neeuclidiene (m. 1856)

– 1858: S-a născut scriitoarea suedeză Selma Lagerlöf; prima femeie care a primit Premiul Nobel pentru Literatură (în anul 1909) și prima femeie membră a Academiei Suedeze (m. 1940)

– 1894: A murit Anton Rubinstein, pianist, compozitor şi dirijor rus (n. 1829)

– 1907: S-a născut regizorul şi scenaristul francez de film Henri-Georges Clouzot (m. 1977)

– 1908: S-a născut Alistair Cooke, faimos crainic britanic de radio, stabilit (în 1941) în SUA; veteran al postului de radio BBC, o adevărată legendă vie, Cooke le-a vorbit, timp de 58 de ani, ascultătorilor postului în cadrul rubricii „Letter from America” (Scrisoare din America); rubrica sa a fost cea mai longevivă emisiune de radio cu prezentator, fiind ascultată de oameni din întreaga lume (m. 2004)

– 1925: S-a născut Maia Pliseţkaia, balerină, regizoare de balet, coreografă şi actriţă rusă; considerată una din cele mai importante balerine ale secolului al XX-lea (m. 2015) – 90 de ani

– 1928: S-a născut Aleksei Batalov, actor, regizor şi scenarist rus

– 1945: A murit fizicianul britanic Francis Aston; a descoperit existenţa izotopilor; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1922 (n. 1877) – 70 de ani

– 1947: A murit Wolfgang Borchert, scriitor şi dramaturg german (n. 1921)

– 1948: S-a născut soprana afro-americană Barbara Hendricks

– 1975: A murit Francisco Franco, general şi om politic spaniol; comandant şef al forţelor naţionaliste în timpul războiului civil, s-a proclamat conducător (El Caudillo) al statului şi al armatei (1936-1975) şi a instaurat un regim autoritar, bazat pe un partid unic; şef al guvernului (1938-1973); în 1969, în urma unui referendum, l-a desemnat pe Juan Carlos de Bourbon ca viitor rege al Spaniei, după moartea sa (n. 1892) – 40 de ani

– 2006: A murit regizorul şi scenaristul american de film Robert Altman (n. 1925)

 

Articol preluat de la agenția de presă RADOR.

Alte stiri din Calendar

Ultima oră