Calendar ortodox 30 noiembrie: Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României

30 Noi 2020 | scris de Luminita Ciobanu
Calendar ortodox 30 noiembrie: Sfântul Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României

Creştin ortodocşii îl prăznuiesc la 30 noiembrie pe pe Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României. Întreaga lume creștină e în sărbătoare, pe 30 noiembrie. Este celebrat cel dintâi chemat între Apostoli, ucenic al lui Ioan Botezătorul, Sfântul Andrei, acela care l-a urmat pe Iisus întreaga sa viață. 

Sfântul Apostol Andrei era din oraşul Betsaida, fiul lui Iona, evreul şi fratele Sfântului Apostol Petru.

Până să devină Apostol al Domnului Iisus Hristos, Sf. Andrei a fost ucenic al Sf. Prorooc Ioan Botezătorul.

A doua zi, după Botezul Domnului în Iordan, văzându-l pe Sf. Ioan, arătând cu degetul către Mântuitor zicând: "Iată Mielul lui Dumnezeu " (Ioan, 1, 29), Sf. Andrei l-a urmat pe Hristos, devenind astfel cel dintâi Apostol, de aceea i se spune şi Cel întâi chemat.

Întâlnindu-şi fratele mai mare, pe Simon Petru, Andrei i-a vestit cu bucurie că l-a găsit pe Mesia.

Atunci, Simon Petru a devenit la rându-i Apostol al Domnului Iisus Hristos.  

După închiderea Sfântului Ioan Botezătorul în temniţă, trecând Iisus pe lângă Lacul Ghenizaretului, i-a văzut pe cei doi fraţi "aruncând mreaja în mare" şi i-a chemat să-L urmeze, zicându-le: "Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni".

Împreună cu ceilalţi Apostoli, Sf. Andrei l-a însoţit pe Domnul Iisus Hristos, a fost martor al minunilor Sale, a primit cuvântul dătător de viaţă, a plâns văzând patimile lui Hristos şi s-a întărit în credinţă în Ziua Învierii.

După Înviere şi Pogorârea Sfântului Duh, Sfinţii Apostoli au tras la sorţi unde să meargă fiecare să propovăduiască Evanghelia.

Sf. Ap. Andrei a mers în ţările din jurul Mării Negre, inclusiv în Scythia Minor din acea vreme, Dobrogea de astăzi.

A ajuns în cetatea Tomisului – Constanţa - între anii 60-63. Cetatea era foarte aglomerată, iar creştinii erau prigoniţ de romani, astfel că Sf. Ap. Andrei, împreună cu doi ucenici pe care i-a ales din Tomis, care cunoşteau foarte bine zona Dobrogei, s-au retras într-o peşteră, astăzi cunoscut aşezământ religios, situat în apropierea localităţii Ion Corvin.

La circa 200 de metri de peşteră, pe un alt versant al muntelui, se observă şi azi urmele unor chilii săpate în stancă, unde ar fi locuit ucenicii Sf. Apostol.

În Scythia Minor, Sf. Ap. Andrei a botezat cei dintâi creştini de pe meleagurile noastre.

Întărit prin puterea Duhului Sfânt, Apostolul Andrei, cel întâi chemat, a vestit Cuvântul lui Dumnezeu în Asia Mică - întemeind comunităţi creştine în cetăţile Antiohia, Efes şi Elicori - precum şi în Tracia şi în nordul Mării Negre, ajungând până la Kiev.

S-a întors apoi spre Bizanţ unde a coborât prin Macedonia şi Tesalia până la Patras, în Grecia. Aici a fost prins şi acuzat printre altele că este iscoadă dacică. A fost condamnat la moarte de închinătorii la idoli şi răstignit pe o cruce în formă de "X" - numită până azi "Crucea Sfântului Andrei”.

Este patronul spiritual al Scoţiei, țară al cărei steag reprezintă crucea Sfântului Andrei. Sfântul Andrei veghează asupra Spaniei, Siciliei, Greciei şi Rusiei. Și, ce e cel mai important, este ocrotitorul României.

Aproape 700.000 de români se numesc Andrei şi Andreea sau poartă nume derivate de la cel al Sfântului Apostol Andrei.

Alte stiri din Calendar

Ultima oră